Incep luna octombrie cu doua vesti (care poate pe unii o sa-i lase reci, dar eu m-am invatat sa trancanesc cu voi, la modul „personal”):
- Am fost acceptata ca observator la referendum… am un manual de invatat, iar vineri ma voi duce si sa fiu trainuita… (or sa rada aia mici si tineri de mine, ca o agenta de turism cand i-am zis ca vreau sa vad Patagonia!… nu, jur, dar o sa ma straduiesc sa ajung si la „capatul lumii”)
- Azi mi-am achitat 1/2 din valoarea calatoriei propuse ca „ultim pariu” (Lima – Paracas – Nazca – Arequipa – Sillustani – Puno – Titicaca – Pucara – Raqchi – Andahuaylillas – Cusco – Valle Sagrado de Los Incas – Aguas Callentes – Machu Picchu), iar 18 noiembrie 2018 ma va prinde pe Lacul Titicaca! (fara iphone, fara net, doar eu si aparatul meu vechi de facut poze… cu un grup, prin agentie, ca nu-s chiar cu capu’ de tot 🙂 )
Asta pentru ca tatal meu a pierdut „pariul” de a apuca sa-si vada stranepotul, iar eu nu vreau sa mai pierd nimic din ceea ce imi voi pune in cap sa fac!
Aveam ca tampita bani in banca (de boala, de moarte, de… prostii). Gata, i-am spart! Imi bag conduru… plec in Peruuuuuu!!! (intre 13-23.01.2018).
Incep cu vineri… cand am fost trainuita undeva pe cheiul garlei (Dambovitei), intr-o sala inchiriata, sau proprie, habar n-am, de Asociatia Expert Forum (un ONG despre habar n-am avut). In sala, foarte multi tineri „cablati” la telefoane, fara zambet, cu o „masca” neutra pe fata si vreo 2-3 oameni de varsta mea, la fel de dezorientati… Deci, sigur, nimeni nu stia pe nimeni si venisera benevol acolo, dupa ce au butonat pe net si au completat o solicitare de monitorizare a referendumului, din partea societatii civile.
Echipa care a incercat sa ne puna in tema, f. profesionista, 30-35 de ani, eleganti, corect vorbitori de limba romana; chestionarele pe care aveam sa le completam, absolut echilibrate, perfect intelegibile de la prima lecturare, cu articole din lege subliniate pentru a acoperi legea referendumului. Profesionisti!
„Nebunia” a inceput din sala de la 5-10 persoane (aceleasi) care interveneau cu intrebari de genul: cum facem daca nu ni se permite accesul in sectia de votare pe baza acreditarii? putem filma lista de alegatori? (alo, legea cu lucratul cu CNP-ul), sunam la 112 in caz ca observam o neregula? Ba, una mica a intrebat daca poate sa stea noaptea sa vada ce face „politistul” noaptea (apoi am aflat ca jandarmeria, nu politia se ocupa de paza urnei mobile sau a salilor de vot).
Brefff… am plecat de acolo cu senzatia de „ce drak m-am bagat eu singura-n cacao”, acreditata de un cartonas micut, stampilat si semnat de Sorin Ionita, presedinte Asoc. Expert Forum (o sa-l caut pe „goagal”, ca pana acum n-am avut curiozitatea), intrebandu-ma daca sambata 6 octombrie, la max. 6:15, ma voi prezenta la o locatie din Sect. 2 sa veghez asupra desfasurarii primei zile de vot.
Acasa am vazut ca mi se atribuise o scoala la vreo 4 statii de mine, catre periferia sectorului (noroc ca stiam zona)… dar, cum tramvaiele circula rar si ziua (la 5:30 era bezna afara), am ajuns cam la mustata la scoala 62. Locatie: in apropiere Circa 9 politie, Spitalul de urgenta Sf. Pantelimon, iar in fata scolii o biserica cu „hotel” pentru pelerinii care fac excursii cu BOR, la pupat de moaste. Si mi-am zis gata, acu am pus-o rau: or sa vina iubitorii de moaste si toti muribunzii din spital, basca rromii din cartier, sa asalteze sectiile de vot din scoala si… apocalipsa, iadul pe pamant.
(Pentru cei care au renuntat deja din cauza „tensiunii”… nici nu stiti ce pierdeti 🙂 )
La poarta scolii, paznici, ma legitimez cu CI si acreditarea, nici o problema (in sectie, inainte de 7 nu are nimeni voie sa intre fara acreditare!), urc la nimereala niste scari si la prima sectie (in scoala sunt vreo 8 sectii de vot), 251, un grup micutz de oameni tocmai se apucau de treaba. Dau buna ziua, cu CI + acreditarea in mana, si intreb cine e presedintele comisiei. O tanara la 30 si ceva de ani citeste acreditarea si imi ofera imediat un loc langa ea intr-o bancuta de clasa 0 (clasa buburezelor scria printre toate afisele de pe usa). Spun cine sunt si ce caut acolo, intreb cine sunt membrii comisiei: 1 barbat par alb (PNL), 1 barbat par alb (PSD), 1 femeie vopsita (de 63 ani) de la ALDE si inca 1 membru de la USR – lipsa in acel moment, a venit cam la 30 minute dupa mine. Comisia: 4 membri + 1 presedinte, 2 femei si 3 barbati (stiam macar primul rand din chestionarul dat de ONG si inca nu sarise nimeni sa ma dea afara, sau, mai rau, sa ma trimita la origini).
Presedinta citeste cu voce tare din hartiile ei oficiale si lumea isi vede calm de treaba: fiecare primeste 1 tusiera, o stampila cu VOTAT, se impart listele cu alegatorii, se verifica si se sigileaza 2 urne de vot (goale), mobila si fixa, presedinta pune stampila sectiei (asta e una singura si sta numai la presedinte) pe hartiile albe… deci oamenii mari fac ce fac zilnic „buburuzele”: decupeaza, lipesc, pun scotch, scriu cu markerul… toti par sa stie ce au de facut, dar presedinta le citeste din „oficiale” tiparite… E liniste, e calm, observ si eu (discret, cum scrie in manual) ca sigiliile de pe ferestre sunt intacte, ca sunt 5 cabine de vot, ca nu sunt afise electorale, doar desene de copii (unu’ cu o barza, am zis eu, si un baiat care-i da o… ciocolata?… ma apropii si ma uit atent – era un afis despre nonviolenta asupra animalelor, iar „ciocolata” era un bat taiat cu X (asa, nu!)… deci nu bateti animalele, ocrotiti-le. Mult material didactic, floricele, pisicute, catelusi… lipite pe pereti, dar si inspaimantatoarele tabele cu tabla inmultirii si materiale cu greseli gramaticale – sau, s-au… Ma relaxez complet.
Apare si membrul USR, mai ciudatel tipul… Se termina hartogaria interna se face 7 si incepe feeria: cei 2 tipi cu parul alb se stiau si de la alte alegeri si incep sa-si vorbeasca; doamna de la ALDE incepe sa ne spuna ca: a venit de la cules de nuci din Valcea, a fost inainte la Bruxelles unde a vazut pe cineva (nume din partid, posibil)… pare a avea o fuga de idei si un minim tremor in voce si la maini… puse de mine pe seama oboselii. Unul din barbatii cu par alb (PNL) pare ca stie toate strazile din cartier, sta de 30 de ani undeva pe soseaua care face legatura intre Pantelimon si Sos. Fundeni, unde treptat a aparut un cartier de vilisoare… Celalalt barbat (PSD) a fost electrician, a muncit cu bosii din fostul CC, a schimbat instalatia electrica la madame Valmi… Ala de la USR e tacut, butoneaza, are o iubita la sectia de vot alaturata, o tipa mult mai tinerica, cu o palarie permanenta pe cap… ies cam la 2 ore la fumat.
Totul curge lent, calm… Pe la ora 8:30 incep sa apara votantii… batranii! Cu plasute in maini, multi cu dificultati motorii, in sensul de mers greu, tarsait, dar determinat… Au venit! Ei exista!… doar tanara generatie ii ignora sau ii blameaza… Cu o asemenea doamna ma dau in vorba (eu, afara, la fumat, la o ladita cu nisip), ea pe scari, incercand sa coboare… Aflu ca are 2 copii, 1 baiat de 50 de ani, profesor la Mihai Viteazu, si o fata, ca sufera cu glanda, ca stie ca s-ar putea sa sufere si de o depresie, dar ca a enervat-o tare acest referendum, d’aia a venit! Ca a fost functionara, ca s-a impacat cu tatal ei abia cand acesta era f. batran si ea l-a ingrijit… Am ascultat-o aproape jumatate de ora: simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva! In tot acest timp cu greu m-am stapanit sa nu plang… BATRANETEA NU E URATA… E DOAR TRISTA PRIN SINGURATATEA EI!… Am mai vorbit si cu alti batrani: un domn cu Parkinson (diagnosticat ochiometric de mine) a vrut sa stie ce voteaza, presedinta sectiei i-a aratat afisul unde scria intrebarea… Domnul dorea sa stie de ce nu s-a scris clar, iar in tot acest timp incerca sa-si introduca o copie dupa CI in plasticul de protectie. Am vrut sa-l ajut, dar a refuzat de fiecare data, demn. A recunoscut ca nu se simte prea bine, dar ca ar fi votat, dar nu e clar ce se voteaza… o alta tristete; a plecat apoi tacut din sectie – oricum avea o copie, nu CI, deci nu putea vota.
Au fost si 2 pusti (au venit separat, sa nu se inteleaga altceva!) care au venit sa voteze pentru prima oara… si eu am propus sa se infiinteze un premiu pentru cei care vin sa voteze de la 18 ani! I-am felicitat personal si erau asa frumosi si tineri si inca nemanipulati… neincrancenati, puri!
La un moment dat, de alaturi se aud vociferari… Ies discret sa trag cu ochiul: o doamna cam de varsta mea, eleganta, dar venita cu niste frustrari de acasa, intreaba cu voce plina de decibeli cum o cheama pe presedinta comisiei (aia se balbaie si se face mica-mica in scaunul ei; e la fel de tinerica ca si presedinta mea de sectie, dar mai timorata). A mea e calma, are prestanta – are si cam 1,75 cm –, zambeste larg, are o voce calma si calda, e pro familie (nu e casatorita, zic eu: nu are verigheta, si se lumineaza toata la ideea de „pompier” – revin la asta!)
Timpul trece greu, se vorbeste despre masa… aflu ca fiecare membru de partid urmeaza sa fie vizitat de cineva care ii va aduce pranzul, se fac supozitii cu ton glumet asupra continutului… Mai trec 2-3 alegatori. Intre timp, presedinta face schimb de informatii cu mine si constata ca a pus pe lista suplimentara o persoana care nu avea acest drept: era din Bucuresti si venise la o nepoata… deci nu era pe lista permanenta, dar, fiind din localitate, nu trebuia inscrisa pe lista suplimentara. Stupoare: presedinta ma intreaba: aoleo, ce fac?… Din momentul ala totul a devenit clar: exista si erori umane prin necunoastere, nu doar frauda (asa cum anticipasera cei de la ONG). I-am sugerat sa sune si sa anunte si asa a facut; a avut ceva timp de explicat, a dat datele doamnei, persoana varstnica, absolut onorabila sunt convinsa, o vazusem si eu cand urca la vot, ba chiar m-a intrebat daca poate sa voteze, ca e venita la o nepoata.
Despre pranzuri: au venit pe rand, asa ca fiecare manca cumva pe sub masa. 🙂 PSD si USR, niste baghete d-alea in folie, cu ceva in ele, apa minerala, un strop de cafea; doamna de la ALDE o caserola cu ceva ce cerea o furculita de plastic; PNL, ceva de la McDonald’s, cu cartofi, portie mica, fara ketchup, fara nimic, un burger ceva.
Maii, am ras cu lacrimi… cum incerca bietul om sa bage ceva in gura, cum aparea un votant de pe lista lui… deci trebuia sa ia buletinul, sa dea stampila, sa aplice autocolantul, sa… Absolut genial! In timpul asta renuntase sa mai mascheze meniul Mc, asa ca daca s-a facut la ceva, a fost la mancarea nesanatoasa. 🙂 Presedinta, fiind apolitica, si-a comandat o pizza, iar eu am plecat sa iau niste cafea. Am interactionat cu paznicii de la scoala care mi-au indicat un loc cu cafea buna, am luat 4 cafele intr-o cutie de oua Kinder pe post de suport; i-am zis sefului de boutique ca paznicii de la scoala i-au facut reclama la cafea si deci ar trebui sa le ofere un discount ceva… am ras, am glumit… am venit cu cafeaua si am zis ca am primit-o sponsorizat de la seful de magazin, deci e gratis… numai domnul de la USR m-a refuzat (daca accepta ramaneam eu fara, asa ca bine a facut).
Cam pe la 18.30, de la cabinetul medical, o domnisorica (nu s-a prezentat si nici ecuson nu avea) ne-a anuntat ca doamna de la ALDE e la cabinet, are 160/90 TA si ca ea anunta 112 sa vina salvare. Imi declin profesia, o insotesc la cabinet, unde doamna cu pricina era in tremor, dar coerenta, constienta; am intrebat-o de ce nu ne-a spus ca ii e rau si daca ia ceva tablete de TA. Zice ca nu, ca-si revine, ca e obosita…aia mica anunta salvarea si ma roaga sa anunt paznicii de la poarta ca vine salvarea; o fac, vine si un jandarm, calmez pe toata lumea, le spun ca e vorba de un membru al comisiei de vot, ca doamna e bine, ca echipa de la SMURD va decide…
Revin cu ce va spuneam – dna presedinta si „pompierul”…: apare SMURD cu tot ce trebuie, anunt ca nu e o urgenta, dar, fara sirene, fara timp pierdut, transport la spital! In echipa SMURD, si un pompier, unul in uniforma albastra, dar nu jandarm, care se ofera sa-mi ia bagajele personale ale pacientei; eu tineam poseta si haina doamnei strans la piept de parca asta era treaba mea; refuz, dar apreciez cu voce tare si multumesc pentru „cavalerism”… uitasem ca barbatul are arma asta in dotare!
Doamna presedinte, cand aude relatarea mea, zambeste suav, ca in filmele de epoca, si ofteaza: Pompierrrrr!… I se pare meseria cea mai nobila din lume, cea mai „barbateasca”… un barbat care sare in foc si salveaza vieti!… E clar visul ei si al unei femei de moda veche (nu genul de femeie smirgel, cum sunt eu in prezent… sigur, am fost si eu ca ea, dar… am pierdut cate ceva bun si frumos din mine pe parcurs).
Echipa de jandarmi: tineri sub 1.70 inaltime, draguti, echipati cu insemnele Jandarmeriei, dar nu mascati, nu cu echipament de lupta… au venit sa ne intrebe daca avem nevoie de transportul urnei mobile (nu a fost cazul), au verificat la plecare sigiliile pe ferestre si urne (dupa ora 21), pe usa sectiei… Pe unul din ei l-am bagat in ceata cand i-am spus sa aiba grija sa verifice si cabinetul medical. Ca acolo e o domnisoara cadru medical… „Si?” m-a intrebat el… „Si n-ai vazut ce frumoasa este? (chiar era frumoasa!)… poate te alegi si tu cu un numar de telefon, o intalnire adevarata, nu pe Facebook”… Stiti cat de frumos e un jandarm care rade!?… N-am putut sa-l fotografiez decat cu retina personala, dar n-am sa uit imaginea asta niciodata!
Concluzie personala:
Intr-o zi, la ora de romana, in liceu, Aurica, profu’ de romana de care eram cam toate indragostite in secret 🙂 , ma cheama la catedra (pe un gen de „postament” – o treapta deasupra podelei clasei, unii au prins asta), ma pune sa ma intorc catre clasa, elevi si sa privesc atent (cred chiar ca a zis „din adanc” – iubea metaforele), apoi spune: „UITE CE FRUMOSI SUNTETI!”… Pe geam cadea o lumina calda si blanda, si toti eram tineri si frumosi cu adevarat!
Asta am simtit eu… pentru a doua oara in viata mea: ca suntem frumosi daca nu ne e frica sa fim asa!
Ca dincolo de manipulare, partide politice, sex , rasa, religie… toti suntem oameni si ca ar trebui sa comunicam mai mult verbal, sa ne atingem, sa ne acceptam, sa ascultam si sa ne spunem povestile.
Rezultat buletine vot: 1280 persoane inscrise pe liste… 82 de voturi (68 de pe liste + 14 pe lista suplimentara), sambata la ora 21.
