Apasă tasta Enter

Minte, tu știi cine e omul din spatele vârstei sau al unui tatuaj?

Prejudecată potrivit DEX înseamnă părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate.

Prejudecată este când ai deja formată opinia că un vârstnic nu mai poate fi angajat pentru că, nu-i așa, nu mai ține pasul cu vremurile, dar câți dintre cei care decid să nu-l mai angajeze, l-au testat înainte să-l fi încadrat datorită vârstei la categoria “inadaptat” sau “prea bătrân să…” sau “prăfuit” sau mai știu eu cum.

Înainte să decizi că nu poate îndeplini sarcinile pe care le-ar avea de îndeplinit, testează-l, lasă-l să-ti arate dacă esti plin de prejudecăți ori nu. Dă-i o șansă identică cu una pe care i-ai da-o unui tânăr și decide egal, fără prejudecăți legate de vârstă, ci doar pe baza cunoașterii, cunoștințelor, dorinței de muncă, capacitătii de a îndeplini sarcinile pe care le-ar avea, ori a altor criterii obiective.

Prejudecată este când mă vezi tatuată și consideri că la vârsta mea nu se cade să fiu tatuată, că deja am o vârstă. De când m-am tatuat, am avut ocazia să constat că oamenii sunt foarte superficiali și că au deja o opinie despre tine doar văzându-ți tatuajele. Asta, de fapt, nici nu stiu dacă este prejudecată sau lipsă de cunoștere, intoleranță, neputință și slăbiciune în a accepta un om dincolo de ceea ce afișează. Un singur om poate șterge tot ceea ce ești din cauza neputinței sale de a privi dincolo de un tatuaj.

Învață să afli cine este un om dincolo de un tatuaj, dincolo de un ruj strident ori de o fustă scurtă sau prea scurtă. Am cunoscut odată o fată care, deși era un om excepțional atât intelectual cât și uman, avea o eternă problemă: prejudecata oamenilor în legatură cu felul ei de a se îmbraca, adică extravagant spre lubric. Caută omul și vei descoperi ce nici nu-ți imaginezi și te vei accepta și pe tine mai ușor.

Prejudecată este și când decizi că familia normală este compusă dintre un bărbat și o femeie. DEX-ul zice printre altele că normal înseamnă conform cu normele. Dar cine stabilește normele? Un om normal sau un om anormal, sau mai bine zis ce înseamnă un om normal ca să putem stabili apoi dacă un om normal ori anormal a stabilit norma că familia normală este compusă într-un mod sau în alt mod. Pentru mine normal înseamnă iubire, liniște, respect, toleranță, dăruire, reciprocitate și toate astea nu au sex, ele putând fi atribuite unui bărbat ori unei femei deopotrivă, în cuplu ori nu.

Prejudecățile sunt dușmanul cel mai aprig al evoluției, sunt fundamentul urii, conflictelor sunt tot ce e mai rău într-o biată minte.

Învățati să nu vă lăsați mânați de prejudecăți în deciziile voastre minore ori capitale și veți fi infinit mai împăcați cu voi înșivă.

2 Comments

  1. Adevărul e că niciodată nu trebuie să ne luăm după aparențe ( dictonul meu preferat) nu știi ce se ascunde în spatele omului catalogat la prima vedere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *