Scrisoare scurtă către copiii și nepoții mei

singuratate varstnici

Nu mă uitați! Astăzi este ziua mea, cum peste ceva ani va fi și ziua voastră. Astăzi sunt eu cea care vă cere atenție și grijă, pentru că da, am îmbătrânit, dar să știți că sufletește mă simt tot fremătând de dorințe, plină de putere și dornică să mut munții. În realitate, mainile nu mă mai ajută, cred că nici picioarele, poate că și mintea îmi mai joacă feste, încurcându-mi gândurile, amintirile, în rest sunt la fel.

De aceea, am nevoie să nu mă uitați, să mai dați o fugă pe la mine, să mă întrebați cum am petrecut de ziua internațională a vârstnicilor, ce mi-ar fi plăcut să fac și nu am reușit. Și v-aș spune așa: aș fi vrut să fiu din nou ca voi și cu voi, dar să fiu ca voi nu se poate așa că o să ma mulțumesc doar să vă văd din când în când.

Vă fac acum o invitație! O să las ușa deschisă și vă voi astepta la masa de prânz, cu bucate speciale, așa cum doar bunica voastră știe să facă și dacă mai rămâne timp, să povestim o oră două, despre voi și despre ce vă ține atât de ocupați mereu și de departe de mine.

Și nu doar azi vă fac invitația asta, ci în fiecare zi din cele care mi-au rămas, iar voi veți onora-o atunci când veți putea.

V-am scris depeșa asta scurtă, așa de scurta, ca să mă asigur că veți avea timp să o citiți toată.

Cu toată dragostea,

Bunica voastră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts