Zilele astea fierbinti mi-au testat nervii la maxim. Am simtit cum creierul imi devine treptat o pasta vascoasa si aderenta la cutia craniana, iar functiile vitale pareau sa o ia razna la fiecare incercare de a trage „aer” in piept (daca aer se poate chema pasla fierbinte care te sufoca la orele amiezii intr-un oras bezmetic de aglomerat).
Nu-i inteleg cu nici un chip pe varstnicii care se aventureaza cu un elan demn de o cauza mai buna la ore cu arsita maxima, tarand carucioarele acelea de cumparaturi, in care tin o franzela si o legatura de patrunjel. Ba unii nu au palarii pe cap, in schimb tin cate o umbrela uriasa in singura mana ramasa libera si se impleticesc prin valurile de caldura. Nu pot sa pricep de ce aleg sa ignore consecvent sfaturile medicale (oare avem senzatia ca noua nu ni se poate intampla?!).
Zilele fierbinti ma enerveaza si pentru ca nu pot sa bat strazile linistite, cu case in fata carora miroase a corcoduse strivite. Nici pisicile nu mai pandesc de pe garduri vrabiile certarete si mierlele cantatoare. Totul e doar sufocare si plictis!
Atunci ma grabesc catre casa la aerul conditionat si inevitabil la butonatul stirilor pe net (cele de la TV au ora lor strict alocata de la 5.30 la 6.30, insotind tabietul cafelei si tigarilor aferente si acomodarea cu ideea ca trebuie sa plec la serviciu, ca doar sunt o persoana activa, nepensionabila inca, deci am sarcini si obligatii).
Stirile diminetii sunt zilnic cam la fel: cineva a fost iar „spulberat” pe trecerea de pietoni, „urmeaza imagini care va pot afecta emotional”, unii se cearta de zor cu altii prin parlament si maine o vor lua de la capat ca in franciza „Greu de ucis” 1-2-3 si apoi „Greu de pensionat” (pentru cine nu e devorator de filme americane, multe si majoritar proaste, e vorba de filmele cu Bruce Willis). Cele mai savuroase sunt insa intrebarile puse din off de catre o „jurnalista” ce fugareste la propriu un „incatusat” flancat de jandarmi: „De ce l-ai injunghiat?”, „Nu ti-a fost mila de el?”… absolut geniala duduia, iar fonetic mi se pare ca e aceeasi persoana care pune acest gen de intrebari (prostia e unica si de neconfundat, nu?!). Fara acest interval de 1 ora nu as fi pregatita pentru realitatea din strada. Si cum as putea sa dau piept cu rutina zilnica daca nu as sti ce a mancat Dragnea la micul dejun in prima lui zi de inchisoare (paine cu gem) si cum ca Madagascarul nu e o locatie la fel de potrivita pentru nunta (reload) a lui Mazare ? Sau cum as putea supravietui zilei, daca nu as afla ca Facebook a avut o defectiune in timpul unor proceduri de mentenanta, soldata cu imposibilitatea de upload a imaginilor video si a selfiurilor a milioane de utilizatori… o tornada in lumea virtuala, mai ales ca au fost afectate si WhatsApp si Instagramul (noroc ca axa de rotatie a Pamantului a scapat de data asta!).
Pe net lucrurile nu sunt cu mult mai linistitoare – asa se face ca azi am aflat de „Legea recunoştinţei intre generaţii”, un proiect de lege depus de 73 de parlamentari, conform caruia „copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”, in caz contrar legea urmand sa stabileasca si pedepse ce merg pana la privarea de libertate.
Stupizenie mai mare nu am auzit! Ba, daca stau sa ma gandesc bine, am parte zilnic de stupizenii birocratice la munca (adeverinte medicale eliberate elevilor in care trebuie sa specific ca elevul e „apt” de sport, chiar daca sportul respectiv e sahul, sau ca elevul e „apt” sa mearga in excursie cu scoala la… Zoo, la Muzeul Satului sau doar la Mc Donalds).
Urmeza (si nu m-ar mira sa se „ceara” candva) adeverinte cu „apt” pentru trecerea strazii, iar de la onorabilii parlamentari un proiect de lege care sa oblige populatia Romaniei sa „sufle nasul in batista”, sa aduca in litera si spiritul legii spalatul pe dinti de doua ori/zi (daca nu dupa fiecare masa) si obligativitatea folosirii apei si sapunului zilnic, iar a samponului macar de trei ori/saptamana. Nu ca aceste activitati de igiena personala nu sunt absolut necesare, dar ele se deprind in familie si apoi sunt aprofundate la orele de educatie scolara in ciclul primar.
Luna aceasta de implinesc 50 de ani de cand Omul a ajuns pe Luna! E drept ca Omul era american, dar macar Luna nu are apartenenta statala, asa ca noi ne-am gandit sa marcam evenimentul in stil mioritic: o „Lege a recunostiintei intre generatii”, o recunoastere publica a faptului ca suntem, d.p.d.v. al relatiilor interumane, sub o turma de elefanti sau bivoli africani, unde indivizii sunt solidari si sar in ajutorul celui aflat in pericol, iar puii sunt paziti prin plasarea lor in mijlocul turmei, pentru a fi protejati de atacatori. Pana cand va ajunge in Parlamentul Romaniei o lege a recunostintei Statului fata de toti cetatenii lui, voi continua sa urmaresc National Geographic si sa invat de la animale despre altruism, dragoste neconditionata si recunostiinta.
Un articol super, multumesc !