Apasă tasta Enter

„… eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră…”

Vorbim așa cum gândim. Exprimarea unei persoane sugerează atât logica acesteia, cât și gradul ei de cultură.
Greșelile jenante prezente în rostirea multora dintre politicienii noștri oferă, din nefericire, o sursă inepuizabilă, generoasă acelora care sancționează abaterile de la norma literară.

Într-un cadru oficial, este intolerabilă construirea unui astfel de enunț:

Domnul…, de când minte, nu îl mai ascult cu atenție.

Această greșeală sintactică este numită anacolut (termenul provine din grecescul anakolouthon = discontinuitate.).

Din cauza distanței mari dintre componentele enunțului, vorbitorul abandonează structura sintactică cu care a început și continuă cu o altă structură.

În exemplul de mai sus, anacolutul s-a produs pentru că substantivul cu funcție de complement nu a fost pus în cazul corect.
Pronumele personal cu formă neaccentuată îl nu poate relua decât un complement direct în acuzativ (Pe domnul).

Vorbitorul ar fi trebuit să spună:

Pe domnul…, de când minte, nu îl mai ascult cu atenție.

Citește articolul integral în Revista Seniorul.

1 Comment

  1. Stimata doamna, va felicit pentru articol, pentru exemplele alese si pentru explicatiilor! Aproape ca nu-mi vine sa cred ca exemplele date sunt din limba romana actuala! Suna mai rau decat in perioada ei de formare… Acum pare in perioada de de-formare! Sa speram ca urmeaza, in mod firesc, perioada de re-formare!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *