Apasă tasta Enter

„Eram să…” sau „era să…”?

„Domniță! Domniță!”

Pași-mi grăbiți s-au oprit… „Lumea florilor!”… mi-am șoptit.
„Parfum, culoare, sunet” (Baudelaire) se-ngânau și-și răspundeau.
Și, Doamne, simbolul sinesteziei părea a fi însăși florăreasa, „Buchetiera de la Florența”.
Avea chipul candid, jovial… Culorile stropilor de mac îi poposiseră pe buze. O fremătare a trupului armoniza cu o fluturare a părului. Iar cerul… cerul se dăruia generos ochilor ei.
Uitasem de curgerea implacabilă a timpului…

Eram să strig încă o dată. Vreau să vă ofer flori de câmp. Îmi pare că vă zâmbesc mai mult decât celelalte.”
Să fi știut, oare, florăreasa că îl iubesc pe Blaga?
„Prietene, crescut la oraș […]
vreau să te iau de mână,
vino să-ți arăt brazdele veacului […]
trebuie să te apropii de ele cântând.

Vino-ncet.”

O amintire din copilărie este totdeauna însorită…
E ușor a înțelege. Frumusețea buchetierei compensa stângăcia exprimării („eram să strig”).

De ce, stângăcie?
Știm că verbul a fi are valori multiple:
a. predicativ (El este în sat)
b. copulativ (El este tenace)
c. auxiliar:
– al diatezei pasive (El este ajutat de colegi)
– al timpului perfect (să/aș fi citit)
– al timpului viitor anterior (voi fi citit)

A fi – predicativ:
1. personal (Eu eram în sat)
2. impersonal (Era să câștig)

1. Când este predicativ și personal, verbul a fi este însoțit de un complement circumstanțial de loc (în sat) și poate fi utilizat la toate persoanele: eram, erai, era, eram, erați, erau.

2. Ca verb de modalitate cu sensul „a se afla pe punctul de a…”, a fi este impersonal și unipersonal.
Nu poate apărea decât cu forma de persoana a III-a (era): era să mor, era să mori, era să moară, era să murim, era să muriți, erau să moară; forma personală este permisă numai la a III-a plural (erau să moară).

Firește, exprimarea corectă ar fi fost:

Era să strig încă o dată

Mi-ar face plăcere să dialogăm. 🙂

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *