Jane Fonda: Actul al III-lea al Vieții

jane fonda imbatranire pozitiva

„Am trăit multe episoade depresive. Mă apropiam de 40 de ani, și când mă trezeam de dimineață, primele șase gânduri erau negative. M-am speriat. Dumnezeule, mi-am spus. Voi deveni o babă arțăgoasă. Dar acum, că sunt la mijlocul actului III, realizez că nu am fost niciodată mai fericită. Mă simt foarte bine. Și am descoperit că dacă ai ajuns la bătrânețe și nu o mai privești din exterior, teama dispare. Realizezi că ești tot tu – poate chiar mai mult. Picasso a spus odată: „E nevoie de mult timp ca să devii tânăr.” 

Nu vreau să creez o imagine romantică a bătrâneții. Nu există nicio garanție că va fi o perioadă roditoare. Depinde de noroc și de moștenirea genetică. O treime depinde de gene. Și nu prea putem să le schimbăm. Dar asta înseamnă că putem influența 2/3 din reușita noastră în actul III…

Toți ne naștem cu voință, dar uneori ea e înăbușită de greutățile vieții, abuz, neglijență. Poate că părinții noștri au suferit de depresie. Poate că nu au putut să ne iubească dincolo de modul în care ne-am comportat. Poate că încă avem acea durere psihică, acea rană. Poate că simțim că multe din relațiile noastre nu s-au încheiat. Și astfel nu ne simțim compleți. Poate că rolul actului III e să ne ajute să ne simțim compleți.

Pentru mine a început când mă apropiam de actul III, la cea de a 60-a aniversare. Cum trebuia să o percep? Ce trebuia să fac în acest act final? Și mi-am dat seama că pentru a ști încotro mă îndrept trebuia să știu unde am fost. M-am întors și am analizat primele două acte, să văd cine eram atunci cu adevărat – nu cine mi-au spus părinții sau alți oameni că sunt sau care m-au tratat ca atare. Cine am fost? Cine au fost părinții mei – nu ca părinți, ci ca oameni? Cine au fost bunicii mei? Cum s-au purtat cu părinții mei? Genul ăsta de lucruri.

Doi ani mai târziu, am descoperit că în psihologie acest proces prin care am trecut e ca o recapitulare a vieții care poate da un nou înțeles și limpezime vieții unui om. Poate vei descoperi ca și mine că multe lucruri pentru care te învinovățeai, că multe lucruri pe care le gândeai despre tine nu au nicio legătură cu tine. Nu era vina ta; tu erai ok. Și atunci poți să te întorci și să ierți, pe ceilalți și pe tine. Te poți elibera de trecut. Îți poți schimba relația cu trecutul.

Pe când mă gândeam la asta, am descoperit cartea lui Viktor Frankl, „Omul în căutarea sensului vieții”. Viktor Frankl a fost un psihiatru german care a petrecut 5 ani într-un lagăr nazist. Și a scris că, în timp ce era în lagăr, putea să spună, dacă ar fi fost eliberați, care dintre deținuți s-ar fi descurcat apoi și care nu. Iată ce a scris: Ți se poate lua totul în viață, cu excepția unui lucru – libertatea de a alege cum să reacționezi într-o situație. Asta e măsura calității vieții pe care am trăit-o – nu sărăcia sau bogăția, faima sau anonimatul, sănătatea sau boala. Cum ne raportăm la aceste realități, ce înțeles le dăm, ce atitudine avem față de ele, ce stare le permitem să declanșeze.

Poate că scopul actului III e să ne întoarcem și să încercăm să schimbăm relația cu trecutul. Se pare că cercetarea cognitivă arată că dacă putem face asta, apar schimbări în creier – se creează noi trasee neuronale. Dacă în timp ai reacționat negativ la evenimente și oameni din trecut, se creează trasee neuronale prin semnale chimice și electrice trimise în creier. În timp acestea devin circuite, devin normă  – chiar dacă sunt nocive pentru noi fiindcă produc stres și neliniște. Dar dacă ne putem întoarce și schimba perspectiva, reevalua relația cu oamenii și evenimentele din trecut, traseele neuronale se pot schimba. E ca resetarea unui termostat. Nu experiențele avute ne fac înțelepți, ci poziția vizavi de experiențele respective – asta ne ajută să devenim întregi, ne aduce înțelepciune și autenticitate. Ne ajută să fim ce am fi putut să fim.”

Traducere: Madalina Dinita; Cap limpede: Antoniu Gugu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts
comunicare emoji
Read More

Limbaj

Astăzi judec. În fine, poate nu se numeşte chiar „judecată”, poate e mai mult o observaţie… pertinentă –…
Constantin Brancusi
Read More

E vreme de primejdie?

Iubesc copiii, pentru că văd în ei puritatea, dorinţa de cunoaştere, bobocul unei flori ce stă să explodeze de frumuseţe, vitalitate şi iubire.