Se pot scrie pagini întregi, romane, povești, se pot înșirui miliarde de cuvinte. Însă cuvintele nu își mai au locul, sensul, nu își mai găsesc poziția pe coala albă de hârtie. Parcă sunt prea puține, prea sărace, prea seci. Parcă ar trebui înlocuite…
Inițial, ne-am gândit la un articol. Apoi, după ce am anticipat cuvintele care nu spun totul, am abordat o altă metodă. Am transformat o seară și mii de coli de hârtie în cinci bucăți de material video: simplu și colorat. Dintr-o seară am făcut cinci…
Din situație în situație, din vorbă în vorbă, din idee în idee am ajuns la domnul Mircea Flonta; filosoful Mircea Flonta sau, așa cum se autodefinește, profesorul Mircea Flonta. Om de cultură, filosof, profesor, autor a zeci de texte filosofice și, cel mai important: un senior activ al Bucureștiului de astăzi, care a trăit și trăiește… frumos. De ce tocmai dânsul? Din dorința de a descoperi ce a însemnat studiul filosofiei, ce înseamnă a trăi frumos, ce deranjează și ce îi face plăcere unui filosof senior. Așa am ajuns la cele cinci seri filosofice alături de profesorul emerit Mircea Flonta.
- Despre studiul filosofiei
- „Nu mai ai constrângerea succesului, poți să faci lucruri foarte bune, iar dacă nu… ai scuze”
- Activități de zi cu zi. Profesorat
- Ce deranjează…
- Cum putem trăi frumos
Andreea Dear.I am VERY interested in what he has to say and what you have to ask= please?? Can you help me with a translation/transcript ??? I will love you forever !!
Hy!!!! I will send you a translation ?.
Thank you!!!