universitatea varstei a treia universitatea varstei a treia

Proiectele europene Brain@Home și Palette au ajuns și în Galați

În anul 2016, sub umbrela Universității „Dunărea de Jos” Galați a luat naștere „Universitatea Vârstei a Treia” – un proiect pus pe picioare de dna Violeta Pușcașu, profesor universitar al Facultății de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice. Acest cadru non-diplomativ ce poartă denumirea de U3A își propune să ofere seniorilor, grupuri de persoane cu vârste cuprinse între 55-90 de ani, un spațiu oficial dedicat studiului și aprofundării cunoștințelor în care aceștia se pot reintegra în societate, pot reduce gradul de izolare și pot relaționa. U3A funcționează aproape ca orice altă Universitate din România: cursanții se înscriu fără a mai da însă un examen de admitere și participă la cursuri de medicină, istorie, geografie, turism, filosofie etc. conform unui orar stabilit timp de 2 semestre. De asemenea, pe tot parcursul anului universitar, studenții pot participa la prelegeri, conferințe sau ateliere de dezbatere. „Din cele 160 de persoane înscrise în anul universitar 2016 – 2017, majoritatea s-au încadrat în categoria de vârstă 55  – 65 de ani, media de vârstă a cursanţilor fiind de 64 de ani” (sursa: http://jurnalul.ro/stiri/educatie/universitatea-cu-media-de-varsta-64-de-ani-749259.html).

Brain@Home și Palette sunt două proiecte europene începute în anul 2016 ce au ca scop stimularea cognitivă a seniorilor independenți și integrarea acestora în mediul online prin intermediul unor sisteme informatice. La începutul anului 2018, partenerii din România (Universitatea din București alături de SIVECO România) au început o serie de prezentări ale celor două proiecte, în București, la cluburile de seniori ale Direcților de Asistență Socială. Vestea diseminării celor două proiecte a circulat destul de repede, iar în câteva săptămâni Brain@Home și Palette au ajuns și la U3A, în orașul Galați.

Aproximativ 90 de seniori au dat curs invitației partenerilor din București și au participat entuziaști la prezentarea celor două proiecte. Partenerii de la Universitatea din București (Lect.Univ. Aurelia Curaj și asistent proiect Andreea Teodorescu) au descris pe scurt scopul, obiectivele și beneficiile platformei Palette și ale aplicației Brain@Home. În timpul prelegerii, seniorii au avut posibilitatea de a vizualiza funcționalitățile produselor digitale: platforma online Palette, mediile virtuale, tururile virtuale și jocurile aplicației Brain@Home. Prelegerea s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri în care cursanții au oferit feedback cu privire la cele două proiecte.

Entuziasmul cursanților „Universității Vârstei a Treia”, dorința de cunoaștere și de implicare a acestora, dar și inițiativa dnei profesor Violeta Pușcașu au pus temelia unei viitoare relații de colaborare între Universitatea din București și U3A. Odată cu reînceperea cursurilor universitare, partenerii din București se vor întoarce pentru alte serii de prelegeri despre evoluția celor două proiecte, precum și despre alte inițiative aflate la început de drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *