Program de prevenție a afecțiunilor neurologice pentru vârstnicii singuri

afectiuni neurologice varstnici

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Clinica de neurologie Neuroaxis organizează o serie de întâlniri periodice interactive în cadrul cărora persoanele în vârstă și voluntarii asociației pot afla informații utile despre prevenția, tratamentul și simptomele bolilor din sfera neurologică.

La prima întâlnire de la Clubul Seniorilor – DGASPC Sector 2, cei prezenți au putut afla mai multe despre accidentul cardio-vascular care cauzează anual în România aproape 55.000 de decese. România este pe locul al 3-lea în topul țărilor cu cele mai multe noi cazuri de AVC (accident vascular cerebral) și pe locul al 2-lea în topul deceselor și al infirmităților cauzate de această afecțiune.

Este crucială recunoașterea semnelor unui AVC, deoarece aceasta poate salva persoana afectata de la moarte sau de dezabilități majore. Timpul și modul în care reacționăm pot face aceasta diferență, există o fereastra de timp în care putem acționa pentru a minimiza efectele AVC. Riscul de apariție al unui AVC creste odată cu înaintarea în vârstă și implică factori ce pot fi preveniți sau controlați. De aceea, stilul de viață adecvat și controalele regulate sunt esențiale. (Dan Mitrea, medic neurolog clinica Neuroaxis)

Cu ajutorul voluntarilor, Asociația Niciodată Singur vizitează lunar la domiciliu peste 300 de vârstnici singuri și izolați din mai multe zone din România. Pentru a preveni, e important ca voluntarii noștri să știe și să observe simptomele anumitor boli specifice vârstei a III-a. De asemenea, mulți dintre vârstnicii beneficiari locuiesc singuri, ceea ce îi face foarte atenți la stare de sănătate și la simptomele pe care le au. Pentru ei, sunt importante întâlniri regulate cu medici de diferite specializări. (Beatrice Culda, director executiv Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor)

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este o organizație non-profit înființată în decembrie 2015 cu sprijinul Fundației Principesa Margareta a României și al asociației franceze Les Petits Frères des Pauvres, ONG cu o experiență de 70 de ani în asistența persoanelor 55+. Asociația Niciodată Singur oferă sprijin moral, practic și material pentru vârstnicii singuri din România, prin vizite la domiciliu, activități în căminele de bătrâni, excursii și vacanțe estivale, mese de duminică sau programe socio-culturale. Detalii pe www.niciodatasingur.ro.

Sursa foto: pagina Fb a Asociației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts