Sâmbăta mare, Sâmbăta mare! Sărbătoarea Învierii Domnului Isus aduce speranţă si bucurie în sufletele creştinilor…
În piaţă, nebunie! Lume în goană disperată să cumpere ce mai trebuie… Sau, ce poate mai trebuie… Sau, să cumpere… Sacoșe, tarabe, marfă de import, hărmălaie, cozi, nervi, că doar o dată pe an sunt Sfintele Sărbători Pascale şi nu se cade să-ţi lipsească ceva… Lumea vrea să trăiască bucuria! Bine, un pic mai târziu, acum „fac piața” și sunt nițel nervoși pentru că timpul zboară și acum-acum trebuie să meargă și la biserică, așa că, până una, alta, se calcă pe picioare, bătături și nervi unii pe alții… Ca-n piață!
Și, tot în piață… E micuţă. Totuși, paşii poartă cu greu trupşorul firav. Vremea a trecut tăvălug peste el. Timpul, hămesită fiară, i-a înghițit fără milă puterea și speranța. Timpul i-a luat până și amintirile. Uită! Așa că nu prea mai are nici amintiri! S-au dus… Le-a păstrat cât a putut, le-a păzit, a plâns pentru ele, dar… s-au topit în apa vieţii… Nu are nici viitor! Când ai petrecut optzeci şi două de primăveri, veri, toamne şi ierni, nu-ţi mai faci planuri nici pentru ziua de mâine… Există doar AZI. De el ești sigur, de „azi” cu nevoile lui! Și ea, într-o zi de „azi”, în mâinile care tremură ușor, strânge cu grijă sacoşica uzată. Nu ține minte de unde și nici de când o are. O are! Hăinuţa, obosită și ea de vreme, şi-a uitat culoarea… Piersica fragedă a obrajilor s-a rătăcit în labirintul prea multor zile și nopți de… viață. A fost frumoasă? Poate! Acum însă chipul ei este o mască a renunţării… O mască de ceară, şănţuită de brazde dese. Vii sunt doar ochii! Ochii albaştri care ard de dorinţe interzise pentru buzunarul ei…
Citește articolul integral în Revista Seniorul.