Nedumerire

hate speech

De ceva vreme mi-am făcut și eu ca tot omul cont pe Facebook (că dacă n-ai Facebook, nu exiști, cum tot aud în juru-mi). Mi-am făcut deci cont, cu meteahna de a da accept pentru prietenie virtuală la tot omul care o cere. Aveam greșita idee că nu trebuie să refuzi pe nimeni, ca să nu se simtă prost. Acest lucru mi-a adus multe neajunsuri venite din partea unor domni tineri care, de îndată ce ne împrieteneam, veneau cu propuneri neortodoxe.

Îmi amintesc de o astfel de întâmplare, care m-a amuzat și indispus deopotrivă, cu un proaspăt „prieten” virtual. Omul a accesat mesageria și, fără nici un fel de preambul, mi-a propus să fim prieteni, dar prieteni buni. Mai pe înțeles, să avem o relație (detest cuvântul relație). I-am sugerat să se uite la fotografia de profil (recentă) și la data nașterii, și apoi să vorbim despre asta. Mi-a spus că a văzut, dar ce poate el să facă dacă-i plac femeile mai mature. Ce îl sfătuiesc? I-am spus că nu știu ce sfat să-i dau, dar îi sugerez să apeleze la o persoană de specialitate, adică la un psihiatru.  Această întâmplare m-a făcut să fiu mai circumspectă și să schimb tactica. Înainte de a accepta, mă uit la pagina respectivului și, dacă în lista de prieteni are numai femei, renunț.

În fine, recent, într-o dimineață, intrând eu pe Fb să văd ce se mai întâmplă în lume cu lumea, primul lucru pe care-l văd în fața ochilor este un enunț al unui domn din lista de prieteni, pe care nu-l cunoșteam. Persoana era tare supărată și nedumerită fiindcă nu înțelegea de ce unii prieteni din lista lui îl blocau în loc să îl scoată din listă dacă nu-l plac. Întrebarea mi s-a părut pertinentă, dar mi-a trezit și curiozitatea. Nu vorbisem niciodată cu această persoană, nu avusesem nici un schimb de idei, așa că am intrat pe pagina lui. Am văzut că persoana în cauză este un tânăr de vreo 25 de ani, frumușel, modern, bine hrănit și îmbrăcat. Nu prea avea postări, dar am văzut un filmuleț acolo. Am dat clic să văd despre ce e vorba. În filmuleț, domnul cel tânăr vorbea în timp ce conducea o mașină scumpă. Monologul suna cam așa:

Dom’le, ce viață de c…t am ajuns să trăim… păi cum drak să nu te inervezi când, de când te scoli și pân’ te culci, te impiedici de câte cineva care-ți ia aerul și spațiul? Uite eu mă inervez maxim când merg să scot bani de la bancomat, de ex. Dom’le, mereu e o coadă mare la care tre să stai până nu mai poți și când în sfârșit mai ai unul singur în fața ta și crezi că ai scăpat, ai ghinionul să fie un expirat de pensionar bășinos care ba greșește numărul codului și o ia de la capăt, ba vorbește cu pauze lungi și dese, apoi stă căte o jumătate de oră să-și plătească toate facturile la bancă de-ți vine să-i dai un șut în cur să-l trimiți la dracu une-i este de fapt locul. Mă tot întreb de ce drak n-or sta ramoliții ăștia acasă că te împiedici peste tot de ei, și pe stradă, și în tramvai (deci, povestitorul mergea și cu tramvaiul). Dom’le, eu dacă aș fi un ministru ceva, aș da ordin ca de la vreo 50 de ani, hai… 55, să fie exterminați toți boșorogii ăștia bătrâni, care ne strică aerul și imaginea… i-aș omorî pe toți, dar pe toți… uite de aia sunt mereu supărat.

Am vizionat filmulețul și mărturisesc că nu am știut ce să fac, să mă amuz, să mă întristez, să mă revolt, să tac. M-am întrebat și eu „De ce?”, iar întrebarea avea gustul amar al unei lămâi mucegăite…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts