„Îndemn simplu”

marius marian solea

În loc să îmi vorbeşti despre lucruri abstracte, / mai bine ai privi un bătrân cât este de singur / în mijlocul oraşului / şi al mulţimii. / dintre toți, el este cel care mai poate să zărească vremea / cu un ochi întors. / hai să transformăm, mai departe, cuvintele nespuse / în mângâieri mărunte / şi inimile noastre să treacă încet / din ceea ce dorim în ceea ce le trebuie / ca să poată avea o bătaie în plus / faţă de infernalele ceasuri! / dar nu, oraşul s-a pierdut între oamenii cu destinaţii exacte. / nimeni nu mai vrea să ajungă la nimeni. (Îndemn simplu, Marius Marian Șolea)

Poate că între două drumuri prin oraș îți vine să întâlnești un om pe care să-l întrebi ce face, cum îi e viața… La lansarea „Am fost martor la fabricarea zeului din omul comun“, de Marius Marian Șolea, vine cine vrea să se oprească două ore, două minute între două drumuri – pe 6 februarie, de la ora 18:00, la Casa Artelor „Dinu Lipatti”.

Pe pagina de Fb a evenimentului, poți afla mai multe despre ce se întâmplă.

1 comment
  1. A fost ca o opeartie pe cord deschis si fara anestezie. Nu poti sa pleci din Casa Artelor Dinu Lipatii dupa ce ai auzit cum suna Chopin interpretat de Madalina Pasol la un pian Steinway , nu poti sa auzi cuvinte puse -n suflet, prin poezia lui Marius Marian Solea , nu poti sa parasesti o astfel de seara decat in lacrimi…pentru ca frumosul ( muzica, poezie) nu e zilnic si tot mai rar ai norocul sa dai peste el. Asa ca singura am fugit cumva pe usa din dos cu lacrimi jucand in ochi, spre o realitate mizera care a infundat iar canalizarea din oras, intr-un troleu in care din parti diferite se purtau discutii sterile in gura mare….sfasiata intre doua lumi- universuri paralele.Capat de linie : cartier Pantelimon…pentru ca nimic nu e dat sa fie definitiv in lumea asta (mai ales frumosul).Suntem osanditi la rutina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts