Cheltuieste intelept! Alfabetizare financiara

Potrivit statisticilor, lipsa educatiei financiare si lipsa constientizarii acestui lucru a ajuns la cote alarmante la nivel mondial, iar Romania nu face exceptie. Lipsa educatiei financiare se resimte in viata adultului, in modul in care acesta isi administreaza resursele din propria gospodarie si porneste de la lipsa educatiei care lipseste din sistemul educational din Romania, dar si din multe sisteme scolare din tari dezvoltate. Daca educatia financiara ar fi abordata prin diverse programe scolare, atat cunostintele, cat si comportamentul financiar vor ajunge sa se reflecte in primul rand in propria gospodarie, propaganda-se apoi si in societate.

O alta problema sistemica a lipsei educatiei financiare este aceea ca putinele programe care isi propun in general alfabetizarea din punct de vedere financiar abordeaza o singura parte din problema, respectiv matematica si mecanica. Cu alte cuvinte, programele de alfabetizare financiara care exista sunt concentrate pe cifre si fapte, insa ignora complet comportamentul.

Ce inseamna abordarea comportamentului din punct de vedere al educatiei financiare? Pai, daca luam un exemplu al unui card de credit, intelegem urmatoarele chestiuni:

Cei mai multi dintre adulti ajung sa cunoasca modul de emitere si de folosire a unui card de debit, fara a cunoaste insa si comportamentul. Comportamentul nu este abordat in cursuri sau in sesiuni de informare despre educatia financiara, desi toate actiunile noastre au o componenta emotionala care influenteaza rezultatele acestora.

Educatia financiara nu este despre cat mai multe fapte si cat mai multe cifre, cum nu este doar despre principii si despre teorii. Educatia financiara e mult mai simpla de atat, este in primul rand despre comportament, iar clasele de educatie financiara ar trebui sa inceapa cu educatia comportamentala.

Mai mult decat atat, programele de educatie comportamentala care isi propun sa schimbe comportamentul financiar ar trebui sa ia in considerarea aspecte precum momentele cele mai potrivite din ciclurile de viata ale oamenilor pentru a primi aceasta educatie, pastrarea mesajelor si a continutului cat mai simple, precum si proiectarea programelor de educatie financiara segmentata.

Aceste programe trebuie sa tina cont, in mod special, de faptul ca, pentru a schimba comportamentul financiar, trebuie avute in vedere o serie de aspecte psihologice legate de modul in care indivizii dobandesc si utilizeaza informatiile financiare. Toate acestea sunt elemente care pot garanta succesul programelor care vizeaza stabilirea sau adoptarea de obiceiuri sanatoase, precum crearea de economii pentru pensionare sau evitarea unor imprumuturi inutile. State din America Latina, spre exemplu, au dezvoltat initiative de educatie financiara pentru copii si tineri, unele dintre ele bazate pe strategii nationale de educatie financiara. 

La final, iata cateva intrebari cu ajutorul carora puteti afla daca sunteti educati din punct de vedere financiar:

  • Stiti care va sunt cheltuielile de intretinere pe o perioada de trei pana la sase luni?
  • Aveti la dispozitie un fond de urgenta care sa va permita sa va achitati un concediu sau o reparatie a autoturismului sau o reparatie urgenta in propria gospodarie, fara sa va imprumutati?
  • Stiti cum o dobanda compusa permite ca banii investiti sa creasca in timp?
  • Stiti care sunt diferitele tipuri de asigurari necesare pentru a va proteja investitiile?
  • Stiti care este diferenta intre o investitie si o asigurare?

Pana data viitoare, incercati sa va raspundeti la intrebarile de mai sus si sa va autoevaluati nivelul de cunoastere financiara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *