programul generatii voluntariat programul generatii voluntariat

Voluntariatul, o soluție pentru vârstnicii care se simt inutili și singuri

Persoanele vârstnice care doresc să rămână active și să își asume un nou rol social pot face voluntariat pentru copiii vulnerabili care frecventează centre sociale de tip școală după școală din mai multe județe din România. Seniorii au ocazia să își valorifice experiența, pasiunea sau talentul pentru un anumit domeniu oferind copiilor cursuri educative, vocaționale sau practice, în cadrul programului Generații dezvoltat de Fundația Regală Margareta a României.

Fundația implementează la nivel național programe care încurajează îmbătrânirea activă și voluntariatul la vârsta a III-a, având la bază abordarea intergenerațională. Această abordare valorifică experiența profesională și de viață a seniorilor, stimulează solidaritatea și interacțiunea între generații, schimbul de valori și cunoștințe între copii și vârstnici.

Prin voluntariat, vârstnicii își redobândesc sentimentul de utilitate și redescoperă bucuria de a trăi și de a dărui, implicându-se în sprijinul copiilor care se confruntă cu situații dificile de viață. În același timp, copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele la after-school, își descoperă noi pasiuni, câștigă abilități practice și ajung să își îmbunătățească rezultatele școlare.

În cadrul centrelor de zi de tip școală după școală susținute de Fundația Regală Margareta a României, persoanele vârstnice au oportunitatea de a se implica, a propune sau organiza cursuri și ateliere practice în domenii variate, care vizează progresul școlar al copiilor sau sprijinirea lor în procesul de dezvoltare vocațională sau personală. În prezent, Fundația sprijină 26 de centre sociale de zi care lucrează cu voluntari seniori, locializate în București și în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Cluj, Constanța, Galați, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Teleorman și Timiș. Lista completă a centrelor unde vârstnicii pot deveni voluntari poate fi consultată pe www.frmr.ro/mentori-seniori/.

În 2019, în cadrul programului Generații au activat 418 voluntari seniori. Pe lângă ajutor la teme și pregătire individuală la diverse materii, aceștia au desfășurat o serie de ateliere originale, în funcție de experiența și pasiunea fiecăruia. Educație civică prin teatru, ateliere de pirogravură, pictură, croitorie sau de cusături tradiționale, cluburi de film documentar, științe, fotbal sau tenis, cursuri de muzică și inițiere în tainele bucătăriei – sunt doar câteva dintre activitățile intergeneraționale coordonate de vârstnici.

Efectele benefice ale interacțiunii săptămânale cu voluntarii seniori au fost vizibile rapid în rândul copiilor. Pe lângă o îmbunătățire a notelor și a rezultatelor școlare, s-a constatat și o îmbunătățire a aptitudinilor de relaționare și a comportamentului general, creșterea încrederii, a empatiei, a stimei de sine, a autonomiei și a gradului de responsabilitate, dezvoltarea abilităților și a interesului pentru tradiții și activități artistice, dar și descoperirea unor talente care altfel ar fi rămas ascunse.

Seniorii care doresc să se implice în activități educaționale, vocaționale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili pot afla detalii despre voluntariat apelând numărul 0800-460–001 – Telefonul Vârstnicului – linie gratuită și confidențială de consiliere socială pentru vârstnicii din România. În 2019, La Telefonul Vârstnicului, 618 din cele aproape 10.000 de apeluri înregistrate au fost solicitări de informații despre posibilități de voluntariat și activism la vârsta a III-a.

Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt îmbătrânirea accelarată a populației și abandonul școlar generat de sărăcie. Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2019, peste 3,6 milioane de persoane din România au vârsta de peste 65 de ani, iar ritmul îmbătrânirii populației este alarmant, plasând țara noastră pe locul 2 în topul țărilor europene. Totodată, 47% dintre vârstnici suferă din cauza pierderii rolului social și a sentimentului de inutilitate, iar 1 din 2 vârstnici este afectat de singurătate. Pe de altă parte, copiii din familii nevoiașe au nevoie de sprijin educațional, iar centrele de zi din comunitățile defavorizate se confruntă cu resurse insuficiente. În acest context, abordarea vârstnicilor ca resursă pentru comunitate reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății, propunând soluții practice pentru a crește calitatea vieții persoanlor vârstnice. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *