Exclamația din titlu poate stârni cu ușurință reacții care mai de care mai diverse: oamenii tind să găsească asemănări sau deosebiri între cele două concepte – hotel și centru de îngrijire – în funcție de situațiile cu care s-au confruntat sau cu care se confruntă în relație cu cele două. În timp ce la auzul cuvântului hotel, oamenii tind adesea să zboare cu gândul la vacanțe, întâlniri de afaceri sau tot felul de vizite recreative, la auzul sintagmei centru de îngrijire, lucrurile par să stea exact invers. Ar fi aceasta o primă diferență?
Asocierile libere ale indivizilor din societatea prezentă își găsesc pilonii de susținere în firescul lucrurilor de zi cu zi, în firescul contextului, a prejudecăților și a cotidianului. Tindem să asociem un anumit cuvânt cu o anumită imagine din cauza sau datorită experiențelor noastre de viață. Pare că, pe de o parte, societatea prezentă construiește legături între centrele de îngrijire și oamenii în vârstă sau bolnavi. Însă pe de altă parte, substantivul hotel pare a fi strâns conectat cu imagini mai plăcute sau evenimente relaxante. La prima vedere, indivizii își definesc aceste două cuvinte prin intermediul emoțiilor, astfel încât: centrul de îngrijire tinde să sperie, în timp ce hotelul oferă un sentiment de bucurie sau un sentiment neutru ce nu se conectează cu vreo boală sau cu vreo neputință.
Aparent, indiferent de vârstă, răspunsul comun la întrebarea „unde ai vrea să mergi, într-un centru sau într-un hotel?” este bineînțeles hotelul. De ce? Pentru că bazele definițiilor celor două cuvinte par a fi susținute de complexitatea altor sintagme, precum: compromis și sistem. De unde și până unde se poate sublinia faptul că hotelul și centrul se află în strânsă legătură cu sistemul și compromisul? Și eu, ca toți ceilalți, am mers pe premisa asocierilor libere, pe răspunsurile banale la întrebarea „De ce centrul de îngrijire nu este un hotel și invers?” și am pornit în căutarea unor răspunsuri simple, dar bine structurate, ce par a fi vizbile în practica de zi cu zi.
În continuare, exclamația „centrul de îngrijire nu este un hotel!” își va sustrage argumentele prin intermediul unei diferențe de bază: diferența dintre compromis și sistem. Iar în timp ce regimul hotelier va fi evidențiat prin intermediul compromisului, centrul de îngrijire își va găsi răspunsurile la modul de funcționare a acestuia prin intermediul sistemului. Modul în care indivizii percep atât compormisul, cât și sistemul pare a fi asemănător cu modul în care aceștia se raportează la cele două tipuri de instituții.
Hotelul este un compromis
„Înțelegerea bazată pe cedări reciproce” (DEX online) ce poartă numele de compromis poate fi percepută de către indivizi și sub o altă formă. De exemplu, în comunitatea actuală compromisul pare că nu mai este privit doar ca înțelegere între minimum două entități, ci este privit și ca un tip de înțelegere internă între propriile gânduri sau raționalizări. În practică, compromisul pare de cele mai multe ori acea înțelegere pe care cineva o face cu el însuși cu scopul de a obține anumite beneficii, de a-și îndeplini anumite dorințe sau de a intra în posesia unor bunuri materiale sau imateriale.
„Compromisul a fost definit și ca o condiție necesară pentru coexistența umană…” (Hussenot A, 2016, p.835), aparent indivizii nu pot colabora, întreprinde anumite activități sau lua o anumită decizie dacă nu apelează la un compormis fie cu alții, fie cu ei însuși. Mai mult decât atât, „cineva poate apela la rolul compromisului nu doar pentru a menține ordinea socială, ci și pentru a face posibilă dezvoltarea și evoluția anumitor activități” (Hussenot A, 2016, p.836). Iată cum indivizii se obișnuiesc să apeleze la compromisuri pentru a obține un anumit rezultat ulterior.
Atunci când indivizii decid să plece într-o vacanță, sau decid că este necesară prezența lor la o anumită reuniune sau conferință, sau sunt nevoiți să plece în delegații, apelează, fără doar și poate, la regimul hotelier. De cele mai multe ori, empiricul subliniază o anumită doză de disconfort a unui subiect A, să zicem, care este nevoit să petreacă nopți și zile în regimul hotelier. De ce? Concepția comună pare să accentueze faptul că, oricât de multe stele ar avea un anumit hotel, acesta nu este pe placul indivizilor, fiind un loc nefamilial pentru ei. Hotelurile de lux, serviciile impecabile sau angajații zâmbitori nu impresionează individul: subiectul A s-a cazat la hotel pentru 5 nopți pentru a se bucura de o vacanță. Scopul ultim a subiectului este vacanța și nicidecum hotelul (poate și de accea, o mare parte dintre noi încercăm să găsim variante cât mai ieftine de cazare atunci când mergem în vacanțe întrucât, contorizat la secundă, timpul petrecut în hotel este mult prea scurt). Subiectul A pare să facă mai degrabă un compormis cu el însuși, să apeleze la serviciile unui regim hotelier pentru a se bucura de vacanță, pentru a se bucura de altceva. Chiar dacă hotelurile încearcă să ofere servicii cât mai variante și cât mai diversificate, acestea nu reprezintă motorul care îl determină pe individ să apeleze la serviciile hoteliere. Pentru a-și îndeplini scopul ultim (conferință, vacanță, delegație etc), subiecți precum A apelează la nopți de cazare în locuri străine, „cu scopul de a implementa o soluție rezonabilă în interiorul căreia prea puțin este împăcat cu prea mult, convergând într-o formă de compromis care reprezintă o formă corectă” (Holbrook M.B, 2008, p.575).
Rezumând, înregistrarea la recepția unui hotel posibil să fie mai mult o formă de compromis a individului cu el însuși. Trebuie să fii într-un anumit loc, trebuie să participi la anumite evenimente, îți dorești să pleci în vacanță, așa că apelezi la serviciile unui hotel; apelezi la angajați care îți vor spune „Bună dimineața”, îți vor face curat în camera și îți vor servi cel puțin 2 mese pe zi. Aparent, în interiorul unui hotel și pe o perioadă de timp scurtă, indivizii nu își creează vreo relație de lungă durată, nu interacționează mai mult decât este cazul și au așteptări doar în ceea ce privește serviciile de bază pentru care au plătit, nimic mai mult. Petrecerea timpului într-un hotel pare să fie un compromis la nivel individual cu scopul de a satisface alte nevoi sau cu scopul de a duce la bun sfârșit alte activități.
Centrul de îngrijire este un sistem
Dacă afirmăm faptul că alegerea unui regim hotelier se bazează pe un compromis individual, de scurtă durată, cum rămâne cu algerea unui centru de îngrijire? Este și acesta un tip de compromis pentru beneficiarii direcți sau este… altceva?
„În ultimii ani, îngrijirea în cadrul familiei a devenit o opțiune din ce în ce mai puțin fezabilă pentru persoanele în vârstă” (Herne S, 1994, p.3). Această afirmație ce datează încă din anii ‘90 pare să evidențieze faptul că apelul la centrele de îngrijire pentru persoanele în vârstă începuse să fie o soluție de dorit pentru indivizii care aveau în grijă persoane dependente. Este posibil ca la începuturile apariției acestei soluții îngrijitorii informali (copiii sau rudele) să fi văzut în centrele de îngrijire un compromis de scurtă durată: „îmi duc părinții la centru pentru că nu mai pot avea grijă de ei/ nu mai am timp să am grijă de ei/ plec în altă țară/ trebuie să mă concentrez pe copii”. Toate aceste motive invocate probabil într-un trecut de un aparținător par să fie invocate și în prezent. Fiind obișnuiți cu situațiile de compromis, indivizii apelează la același mecanism și când vine vorba de a lua o decizie în ceea ce îi privește pe cei semidependenți sau dependenți. În această situație însă, ceea ce face diferența este scopul ultim.
Dacă în cazul apelului la serviciile hoteliere scopul ultim este bine delimitat, în situația apelului la centrele de îngrijire, scopul de a avea grijă de cei dragi pentru o perioadă de timp nu își are limite bine stabilite. Un aparținător poate apela la serviciile unui centru făcând un compromis cu el însuși la început. Ulterior… situația pare să se schimbe.
Spre deosebire de hoteluri, centrele de îngrijire par să funcționeze precum un sistem, par să fie de fapt „un ansamblu de elemente dependente între ele și formând un întreg organizat” (DEX online). Un beneficiar direct dependent de ajutorul celorlalți și aflat la o vârstă înaintată pare să se obișnuiască mai repede într-un mediu definit, eficient, într-o comunitate în care fiecare știe ce are de făcut. Iar în momentul în care aparținătorul realizează faptul că centrul de îngrijire reprezintă mai mult decât niște servicii de care te bucuri pentru o perioadă scurtă de timp, atunci orice formă incipită de compromis dispare.
Este adevărat, precum hotelul, și centrul de îngrijire oferă servicii. Mesele din timpul zilei și patul din cameră sunt achitate conform unui contract (asemănător cu pachetul de servicii pe care îl achiți la hotel). Angajații îți oferă un zâmbet, ajută la curățenie, îți servesc masa. Asemănările dintre cele două tipuri de instituții sunt evidente. Ce anume face diferența? Sistemul. În centru se găsește o comunitate, sunt aduși laolaltă oameni cu aceleași nevoi, iar serviciile din interiorul centrului sunt de fapt „un patern persistent și mărginit al relațiilor sociale…” (Koseoglu M.A, 2019, p.3).
Sistemul care pare să definească centrul de îngrijire se bazează în primul și primul rând pe relațiile interumane: într-un centru, o parte din beneficiari interacționează unii cu alții, și mai mult decât atât sunt înconjurați de persoane calificate, precum medici, asistenți sociali, asistenți medicali, psihologi etc. La limită, în centru pare să se formeze o comunitate de oameni, o comunitate care ajunge să se cunoască și să se sprijine de-a lungul timpului.
Dacă „lumea este organizată într-o serie de nivele ale unui sistem: fizic, biologic, psihologic, social” (Scolozzi R and Poli R, 2015, p.107) și dacă în interiorul unui centru de îngrijire pare să fie o întreagă lume a celor semidependeți (o comunitate, servicii medicale, plimbări, interacțiuni), atunci pare că centrul de îngrijire funcționează la alt nivel față de hotel, pare să fie un complex de elemente care asigură și mențin calitatea vieții persoanelor instituționalizate pe o perioadă lungă de timp. Începuturile compromisului pe care îngrijitorii informali (rudele celor instituționalizați) păreau să le aibă se șterg odată cu integrarea persoanei vârstnice în comunitate și o dată cu evidențierea faptului că viața într-un centru pare să fie mai degrabă un sistem de lungă durată.
În loc de concluzii
„Excluderea socială este definită ca excludere a unui anumit grup de oameni din sistemul social” (Hrast M.F, Mrak A.K, Rakar T, 2013, p.971). Persoanele dependente, oamenii în vârstă ai societății devin acel grup exclus din sistemul social întrucât, la limită, aceștia sunt considerați neproductivi pentru societate. Poate acesta a fost și motivul apariției centrelor de îngrijire pentru cei mai puțin activi: dacă aveau să fie excluși cât de curând din sistemul social, aveau să fie introduși într-un alt sistem – unul care să îi îngrijească, să îi sprijine și să le mențină o calitate a vieții atât cât mai avea să fie posibil.
Centrul de îngrijire nu este un hotel pentru că nu este limitat de timp: nopțile de cazare nu sunt numărate, de cele mai multe ori; pentru că serviciile nu se bazează doar pe salutul de bun simț, ci se bazează pe împărtășire de povești; pentru că în cazuri limită există profesioniști care îți pot salva viața; pentru că se urmărește calitatea de lungă durată – și nu doar a instituției, ci și a vieții persoanelor instituționalizate.
Consider că mereu există loc de mai bine. Poate că acele compromisuri pe care le facem în tinerețe atunci când alegem soluții rapide și de scurtă durată sunt recompensate la vârsta a treia de beneficiile unui trai într-un sistem de lungă durată. Mai mult decât atât, chiar dacă încă mai există țări europene care nu investesc în sistemele de îngrijire de lungă durată, de exemplu, „în Ungaria, nu există o politică care să specific… crearea unui sistem de îngrijire de lungă durată…” (Szander N,Ros-Mcdonnell L, Bogataj M, 2017, p.148), majoritatea țărilor din Uniunea Europeană par să îmbrățișeze și să investească în centrele de îngrijire. Par să diferențieze regimurile hoteliere de centre și par să creeze… sisteme.
Centrul de îngrijire nu este un hotel, așa cum compromisul de moment nu este un sistem de lungă durată.
