„Bun, suntem o redacție intergenerationala cu o doamna doctor pediatru – Doina Ionescu.” (de la Radu citire)
De la Einstein incoace totul e „relativ”. Sa ma explic:
Da, am absolvit Facultatea de Pediatrie Bucuresti in 1985. In vremurile acelea „preistorice” Pediatria si Medicina Generala erau facultati distincte, examenele de admitere se dadeau separat, materiile erau similare pana in anul VI, cand noi, pediatrii, faceam mai multa patologie a copilului decat generalistii. Repartitiile la stagiatura (dura 3 ani – nu exista secundariatul pe atunci) se faceau tot separat.
Am avut „dumnezei”, nu profesori – cei mai multi ne-au parasit, din pacate: Prof. Dr Valeriu Popescu, Prof. Dr Arion, care mi-a fost indrumator la lucrarea de diploma, si care, har Cerului, inca profeseaza in Spitalul Fundeni, Prof. Dr Pesamosca, Prof. Dr Uresa (la medicina interna si care a picat 40 dintre noi la examen… si cred ca a lasat si 2 repetenti), Prof. Capraru , CC-ul la chirurgie in Spitalul Coltea, Prof. Dr Teindel, Prof. Diamandi si actuala dna Prof. Dr Monica Luminos la Spitalul de boli infectioase Colentina, Prof. Dr Jianu la ortopedie, Grigore Alexandrescu… si DA, AM FOST PEDIATRA.
Dupa stagiatura am fost repartizata in Jud. Vrancea (Slobozia Bradului) tot ca pediatra; dupa un an am revenit in jud Giurgiu pentru „reintregirea familiei” – sotul era militian si m-a adus langa el… 🙂 (recunosc ca am apelat la pile sa ajung la 30 de km de Bucuresti, unde parintii mei aveau grija de baiatul meu). „Revolutia” din 1989 (sau cum vrea fiecare s-o numeasca) m-a prins in Bolintin Vale, tot ca pediatra. Un an am lucrat tot ca pediatra la Centrul Gradinari pentru copiii cu handicap locomotor si intarzieri mentale severe… Acolo m-au scolit in umanitate si empatie niste voluntari irlandezi – unul era gropar, Shawn; altul somer, Michell; Rolf era singurul cu facultate, arhitect, iar Donna nu stiu ce era in tara ei, dar era o frumusete de roscata.
Acolo am vazut cum se spala pe dinti copiii cu paralizie infantila, acolo am vazut cum sunt luati si leganati cu drag copii pe care propriii parinti i-au aruncat in bratele unui sistem hain, romanesc, si unde am invatat sa iubesc total si neconditionat de la niste irlandezi! N-am rezistat decat 1 an si m-am reintors ca „circar” – medic de dispensar. Dupa 5 ani am dat examenul de specialitate cu o comisie de pediatri – cazuistica pediatrica – si am obtinut titlul de „medic specialist MG – profil pediatrie”….dupa care, cam la 1-2 ani, conform sintagmei „Da un ordin, da ceva!”, specialiatea mea a fost asimilata celei de „medicina de familie” si am intrat in sistem de PFA.
„Strutocamila” lui Cantemir a inviat si eu am fost nevoita s-o privesc drept in ochi si… la sedinta la care ni s-a facut anuntul, directorul DSP de atunci (dr Puiu Marinescu) ne-a pus doua foi in fata: 1. DA, vrem sa intram in noul sistem „european” sau 2. NU = DEMISIA. Am incercat cativa pediatri sa protestam si atunci am auzit ce nu credeam sa aud vreodata: „Nu e vina mea ca ati facut o facultate de sorginte SOVIETICA!”… Pediatria a devenit brusc sovietica, iar daca mai voiam sa profesez ca medic, trebuia sa fiu „de famile”. Si asa am fost!
Cei mai „iuti” la minte au plecat rapid in Franta. Eu m-am incapatanat sa raman aici si sa „fentez” cumva sistemul… Mi-am luat pe lista numai copii, i-am pastrat apoi ca adolescenti, tineri… si am si vreo 10 varstnici, sa zicem. Fenta asta m-a costat si ma costa in continuare financiar, dar eu sunt cumva „fixista”: nu pot sa fac ceva ce nu iubesc; „principiul placerii” este la mine ca la nou-nascut, instinct.
Iubesc copilul pentru ca el vine pe lume PERFECT, echipat cu tot ce-i trebuie, nu e un „adult in miniatura”. Noi, adultii il „ciobim” pe copil. Copilul mic nu minte, nu stie ce e frica (asta explica accidentele la care se expune singur), nici macar durerea (uneori confunda pruritul, mancarimea cu durerea, desi adevarat e ca si pruritul e o forma diminuata a durerii).
COPILUL E PUR… dar creste, si, functie de parinti, dascali, societate, devine IMPERFECT. Si nu pentru ca e „rau” sau are tendinte antisociale – doar se adapteaza „haitei”: lupta pentru pozitia de alfa, dorintele materiale cresc, tentatiile sunt peste tot, primim si „etichete” (ADHD)… si, cum „in natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”, cedam din puritatea primordiala, devenind… aici depinde de alegerile personale.
Of, voiam sa vorbesc despre PNI, programul national de vaccinare, si am dat-o in logoree. (bine ca nu am si „fuga de idei” 🙂 )
Bref: si aici sunt forumuri de mamici care-si dau cu parerea… dreptul lor, ca e „democratie”.
Eu nu am anvergura pe care o are CTP care si-a asumat afirmatia ca ar trebui testati si lasati sa voteze doar cei cu un IQ peste o anumita limita. Nu, nu am… dar am parerea pe care mi-o asum: VACCINAREA ESTE BENEFICA! SI AR TREBUI SA FIE OBLIGATORIE IN ROMANIA! (sigur va deveni obligatorie, pentru ca francezii deja dezbat problema acestei obligativitati cu 2 sanctiuni majore: amenzi uriase, sau neacceptatrea copilului nevaccinat in colectivitati scolare!).
Cum eu nu sunt (in) Franta, pot doar institui o „lege interna”: mama care nu accepta ideea de a-si vaccina copilul conform PNI se inscrie pe lista unui alt medic. Destul de „democratic”, consider eu. Pentru ca „constrange” nu e frumos, dar si a incerca sa convingi pe cineva cu argumente medicale pe care nu le stapaneste e risipa de timp. E ca si cum as incerca eu la varsta mea sa cant la vioara, eu care am uitat si sa mai merg pe bicicleta (mi-a promis insa o mamaie ca imi da lectii; astept doar sa mai infrunzeasca boschetii de pe aleea dispensarului, sa cad pe moale 🙂 )
Despre prima mea campanie de vaccinare la o populatie de romi ursari, migratori din Balta Brailei catre Slobozia Bradului, promit sa va spun cu prima ocazie.
