„Ştiţi, sunt însurat!”

memorie dementa

Dl I. are mai bine de 90 de ani. Memoria îi joacă feste la tot pasul, dar el îşi păstrează seninătatea unei priviri calde, vocea blândă şi eleganţa manierelor pe care n-o mai vezi pe stradă. Dl I. mă gratulează ori de câte ori mă vede, cu o naturaleţe delicată care mă binedispune de fiecare dată.

Ieri, îl găsesc îmbrăcat de stradă în curte, la puţin trecut de ora 8:00.
– Domnul I., unde mergeţi?
– La masă… răspunde dl I. uşor confuz.
– Păi, şi unde mergeţi la masă?
– Pe aici… arătând cu mâna spre un orizont nedefinit.
– Dl I, masa se ia aici… îi indic uşa din care tocmai ieşise.
– Da?!
– Da!
– Deci tot aici se ia şi masa? Întreabă de parcă n-ar lua masa deja de câteva luni în acelaşi loc…
– Da, tot aici! Vreţi să vă conduc?
– Ei, nu… lăsând privirea în jos, cumva jenat! Dar dacă vreţi… mă priveşte cu speranţă.
– Sigur dl I., haideţi pe aici! Il iau de braţ uşor şi-l rotesc încet către uşa din spatele său.
– Vai, doamnă, sunteţi atât de amabilă! Eu zâmbesc condescendent şi-mi potrivesc pasul pe ritmul lui.
– Multumesc, dle I!
– Sunteţi aşa de drăguţă şi elegantă! Dar, ştiţi, îmi cer scuze, îmi pare atât de rău! Şi se opreşte în loc.
– De ce dl I., de ce vă pare rău?
El îmi cuprinde mâinile în mâinile lui subţiri şi calde:
– Îmi pare foarte rău, dar ştiţi, sunt însurat!

Articol publicat pe blogul autoarei – Fericiți cei ce comunică

2 comments
  1. Doamnă Daniela Dumitrescu, interesantă descriere a unui moment din viaţa seniorului. Vă mulţumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts