Apasă tasta Enter

Speranță pentru vârstnicii care nu mai pot fi operați. Pacient de 80 de ani, salvat printr-o intervenție maraton în care i-au fost montate în inimă trei dispozitive Mitraclip

Vârsta înaintată nu trebuie să însemne renunțarea la speranță, iar pacienții cu afecțiuni cardiovasculare grave, care au trecut de 80 de ani, pot avea în continuare o calitate a vieții bună, chiar și atunci când nu mai pot fi operați. O dovedește cea mai recentă intervenție de la Centrele de Excelență ARES, unde o echipă de medici cardiologi intervenționiști formată din dr. Vlasis Ninios, dr. Iulian Călin și dr. Silvia Iancovici au salvat viața unui pacient care suferea de regurgitare mitrală severă și căruia îi fusese refuzată operația pe cord din cauza riscurilor asociate.

Regurgitarea mitrală apare atunci când valva care se află între atriul și ventriculul stâng nu se închide complet. Astfel, o parte din sânge se întoarce din ventriculul stâng în atriul stâng, iar inima este suprasolicitată în încercarea de a pompa suficient sânge în organism. Pacientul suferea de multiple afecțiuni, starea lui fiind instabilă și agravându-se în ultimele săptămâni.

„Există o limită la ce poți obține cu medicamente, pentru că, până la urmă este o problemă mecanică: valva mitrală nu funcționează corect, sângele curge, poate ajunge înapoi la plămâni, nu poți să respiri, ajungi la edem pulmonar”, explică dr. Vlasis Ninios, șeful echipei care a realizat intervenția. „Se poate spune că a fost unul dintre acele cazuri imposibile, despre care nu înveți în cărți. Era un pacient cu multe co-morbidități, cu risc crescut, cu o regurgitare mitrală torențială. Probabil că avusese endocardită, adică o infecție a valvei. Valva era complet dezorganizată și distrusă și o operație ar fi fost ideală pentru acest pacient, dar din păcate era prea bolnav ca să treacă printr-o operație pe cord deschis.”

Decizia unanimă a medicilor care l-au consultat pe pacient a fost că singura lui șansă este o intervenție minim invazivă, prin implantarea sistemului Mitraclip. În mod uzual, această intervenție constă în introducerea, printr-un cateter care traversează vena femurală, a unui dispozitiv cu două brațe, aesmănător unui clip, până la nivelul valvei mitrale și acționarea lui astfel încât cele două brațe să închidă foițele valvei. A fost însă o intervenție dificilă, în timpul căreia medicii au introdus trei dispozitive Mitraclip prin care au reușit, în cele din urmă, să corecteze anatomia valvei pacientului. Intervenția a durat trei ore și s-a desfășurat sub control radiologic și ecografic. Pacientul s-a trezit imediat după intervenție și a putut părăsi spitalul la trei zile după procedură. Este, de multe ori, singura variantă pentru pacienții trecuți de vârsta de 70 de ani și care suferă de mai multe afecțiuni.

„Obiectivul principal este să restabilim calitatea vieții la acești pacienți. Nu știu dacă putem vorbi despre durata vieții, la aceste vârste, dar calitatea vieții s-ar putea să fie și mai importantă. Dacă mai au de trăit doi sau cinci ani, dacă șase luni din aceștia sunt în spital, cu o calitate a vieții foarte proastă, nu e un lucru bun. Folosim aceste terapii percutante din ce în ce mai mult pentru acești pacienți care nu mai pot fi tratați altfel. Recent am folosit procedura Mitraclip pentru tratarea valvei tricuspide, deci tot mai multe afecțiuni valvulare pot fi tratate în acest fel și un număr tot mai mare de pacienți care nu au alternativă pot fi ajutați”, a declarat dr. Vlasis Ninios.

Dr. Vlasis Ninios este medic în cadrul spitalului St. Luke’s Hospital Panorama din Salonic, Grecia, având competență în cardiologie intervențională, medic în cadrul Secției Destinată Terapiei Minim Invazive a Malformațiilor Congenitale Cardiace, Proctor în ecocardiografie 3D, rotablație, IVUS și TAVI.

Centrele de Excelență ARES au fost fondate în 2011, cu misiunea de a aduce în România standarde de excelență în cardiologie intervențională și de a oferi servicii complementare celor asigurate de spitalele de stat. De-a lungul timpului, la Centrele de Excelență ARES au fost efectuate mii de intervenții, dintre care nouă în premieră națională absolută și una în premieră europeană.

Sursa foto (captura): Centrele de Excelență ARES 

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *