Terminand eu cu „ABC-ul psihopatului de succes” vol. 1 (dr. Kevin Dutton si Andy McNab), imi zic sa iau o pauza inainte de a trece la vol 2. Sa asimilez notiunile noi pentru mine, sa analizez si sa cern prin propria minte si simtire ce am citit, pentru ca in final sa devin si eu “ un psihopat de succes „bun”, si nu cumva un criminal in serie (un psihopat rau, adica).
Cum sa-mi ajustez „butoanele” interioare: sa urc un pic la „lipsa fricii” – psihopatii rai nu sufera niciodata de anxietate!; „empatia” decid sa o las la nivelul la care e in prezent, desi sfatul era sa o cobor macar la ½; „increderea in sine” musai se cere butonata in sus, dar ma gandesc ca la inaltimea mea daca ajung sa fiu si cu „nasu pe sus” nu castig decat in ridicol, asa ca nici aici nu modific nimic… Am gasit in fine ceva unde trebuie sa lucrez la greu „impulsivitate” si „concentare”. V-am zis: nu e usor, trebuie gandit, socotit atent.
Iau deci o pauza, care la mine inseamna o alta carte… „Pisica lui Dalai Lama” (David Michie) . Am cumparat-o de cum am vazut titlul si am inteles ca pisica este cea care isi spune propria poveste traita alaturi de Dalai Lama. Inca de la primele pagini sunt absolut fascinata: pisica asta scrie ca mine! (adica spune tot ce vede si simte, spontan si fara a se gandi la consecinte; asta o face la un moment dat sa actioneze instinctiv: ataca un soricel… fapt pentru care e „mustrata” bland de Sfintia Sa, dar nu e chiar mustrare. E ceva cu mult mai mult. E o filozofie de viata care ar trebui sa fie impartasita nu doar de religia budista, ci de toate fiintele vii care se cheama unii pe altii si-si raspund cu/la apelativul „oameni”. (paranteza, soricelul a supravietuit atacului)
Acum e musai sa citez: „…trebuie sa recunoastem ca impartasim aceleasi doua dorinte elementare: dorinta de a gusta din fericire si dorinta de a evita suferinta.”… si citez iar: „uneori, instinctul nostru, conditionarea noastra negativa, poate fi foarte puternic. Mai tarziu regretam foarte mult ce am facut. (…) In schimb, invata din propriile tale greseli si mergi mai departe. (…) Maine e o noua zi.”
Si pentru ca astrele se aliniaza dupa capul lor si pentru ca eu citesc vesnic in metrou, totul a fost musai sa se lege cumva. Si s-a „legat”. E greu sa citesti intr-un loc cu zgomot de fond ridicat, mai ales la orele de varf, dar adesea reusesc sa ma desprind de realitatea din jur si sa ma bucur de cuvantul scris. In ziua aceea nu mi-a iesit („Saturn retrograd!” – vorba lui Nety Sandu din reclama la Pizza Hut). Alaturi de mine o tanara domnisoara avea o disputa pe o tema banala cu iubitul ei care statea in picioare. Nu vorbeau tare, nu spuneau prostii, dar ceva in tonul tanarului m-a facut sa ies din starea de detasare; era ceva agresiv in atitudinea lui, ceva care mi-a trezit cred o amintire veche si dureroasa . Asa ca am ridicat doar privirea din carte, sa-i vad ochii si pur si simplu am stiut ca, da, vai de fata aia daca va continua cu acel individ (nu-i voi mai spune in continuare tanar, pentru ca era doar un „suflet batran” si misogin). Mi-am coborat privirea catre cartea mea si am zis ca o sa-mi treaca, ca nu e treaba mea, ca… dar Saturn retrograd! Disputa celor doi continua, iar el face greseala crezand ca daca sunt baba sunt si surda si arunca in „zeflemea” catre fata: „vorbeste, draga, mai incet, ca aici se citeste! “. Pana aici ti-a fost „mosule”/ din cantecul trupei Andre „Mosule ce tanar esti”, la zeflemea nu ma iei tu pe mine, imi zic in gand , dar cu voce tare intreb: „E vreo problema, tinere, ca citesc?” „Nu, dar v-ati uiat la mine!”… Eu cu starea zen la nivel ridicat ripostez: „Da, te-am privit, dar nu cred ca ti-am luat vopseaua, nu te-am atins, deci nu te-am hartuit, doar te-am privit pentru ca am simtit agresiviate in tonul tau“. „Va bagati singura in seama si vad ca aveti o varsta” replica inteligent individul. Candoarea mea poate depasi uneori pe cea a unei tinere novice in asteptarea calugaririi, asa ca sfios continui „arta conversatiei” (fara nici o legatura cu romanul Ilenei Vulpescu). „Tinere, iti repet: eu doar te-am privit, tu m-ai „bagat pe mine in seama”, pe mine si cartea mea. Uite, asta citesc: Pisica lui Dalai Lama. E si asta vreo problema pentru tine? “
Prietena care statea alaturi de mine tot incerca sa-i faca semne sa taca, dar era impiedicata de o trotineta electrica cu care urcasera in metrou si era cumva o pavaza intre noi trei. Alti doi tineri din apropiere si-au ridicat privirile din smart-uri si ne urmareau cu o uimire zambitoare (tot ce sper e ca nu ne-au si filmat, nu de alta, dar aveam caciula mea motata si nu stiu cum dadea in cadru: cu motu’ spre dreapta sau spre stanga). Zambaretii cred insa ca asteptau sa urmeze un flash Mob sau ceva de genul. Dar nu a urmat, pentru ca tipu’ nu stia ca „daca taceai filozof ramaneai” asa ca se ia si de pisica (in lipsa de cal, adica… „da’ cu calu’ ce-ai avut” / Marie si Marioara) si-mi arunca emfatic: „Ah, e clar… te-a zgariat pisica aia si d’aia te bagi in seama!” (scuze pentru repetitivitate, dar individul avea un numar redus de cuvinte in vocabular ori uitase vocabularul acasa, de nervi).
Minge ridicata perfect la fileu de catre natang! „Vezi, tinere, faptul ca asociezi automat o pisica cu o zgarietura iti tradeaza, psihologic vorbind, agresivitatea! Si ochii te tradeaza, de aceea te-am privit.” (aici m-am dat si eu „mare”, recunosc)
„Urmeaza statia Piata Unirii, cu peronul pe partea stanga!” si “ Mangafaua pleaca, Bibicule! (la Ploiesti , ca tot era o zi de marti si urma „maine, miercuri”, fix ca-n „D’ale carnavalului”).
N-am primit aplauze, gloria e oricum trecatoare, nu mi-a sarit nimeni in ajutor (paream cu toate armele din dotare la mine), dar cel mai important pentru mine, starea mea era la fel de zen, fara ura, fara nervi… doar starea motului de la caciula ma nelinistea in continuare: era spre dreapta sau stanga?! Asa ca am decis sa dau o tura prin parcul National (fost 23 August) si sa va invit la o plimbare prin imagini foto… si minune: pisica e si ea acolo! (dar nu e a lui Dalai Lama)
