Apasă tasta Enter

Oaza de Omenie

E jumătatea lunii iulie. Canicula pare că ne sfârtecă trupurile şi ne îngreunează viaţa, de parcă nu ar fi şi aşa destul de complicată. Încerc să mă grăbesc, fiindcă este musai să ajung la un spectacol de binefacere, organizat de CARP Omenia. Sunt hotărâţi să construiască o cantină, iar pentru asta, printre multe alte iniţiative şi implicări, au organizat un spectacol de divertisment. Am aflat că ne ajută să realizăm acest vis şi vestita actriţă Doina Ghiţescu. Spectacolul se va desfăşura în incinta cinematografului Mall Liberty Center.

Îmbrăcată într-o rochie lungă albă, care mă ajută să suport căldura mai uşor, merg agale pe la umbră, privind compătimitor la bieţii bucureşteni, sleiţi de vlagă, care încă mai îndrăznesc să înfrunte canicula, pentru a ajunge la treburile lor. Ajung ceva mai devreme, dar asta mă bucură. Intru în colosul aproape inutil, cel puţin deocamdată, încercând să ghicesc rostul construcţiei acesteia. Jumătate din spaţiu este gol, iar celalată jumătate, aproape lipsită de clienţi. Descopăr un restaurant cu profil românesc, secondat de un altul, cu mâncăruri pe care nu le-am cunoscut până la Revoluţie. Comand un suc. Îmi aştept colegii, dar mai ales pe dl Gabi Cobori, care mi-a promis că-mi va vorbi despre cele două zile pe care le-a trăit în focul Revoluţiei din 1989. Soseşte, încărcat de flori, aşa cum obişnuieşte să facă, atunci când merge la spectacolele noastre. Se aşază. Îşi laudă florile şi mă întreabă dacă sunt destul de frumoase pentru doamna Ghiţescu şi pentru minunatele noastre colege de la cor. Zâmbesc în chip de răspuns, deşi aş vrea să-i spun că florile, indiferent de valoarea lor materială, sunt o expresie a sufletului celui ce le dăruieşte. Nu-mi permit să spun asta, fiindcă nu vreau să mă erijez în chip de atotcunoscător… Îl rog să-mi povestească despre colegii care i-au murit în timpul aşa-zisei Revoluţii. Îi flutură pe buze un zâmbet amar. Mă priveşte curios, de parcă aş fi apărut din senin lângă domnia sa. Intuieşte care este scopul întrebării mele şi-mi promite că într-o zi îmi va povesti despre tot ceea ce a trăit atunci, despre regretele, teama şi revolta pe care le-a simţit şi pe care încă le mai simte.

Soseşte şi Delia Stăniloiu. Înaltă, plăcută şi decent îmbrăcată are mereu o vorbă bună pentru interlocutorul ei, pe care nu trebuie să o caute printr-o geantă sau prin vreun buzunar spart.
Pornim spre sala unde se desfăşoară evenimentul. Am ajuns la timp, mai ales că unele personalităţi sunt deja acolo. Dl Radu Meiroşu apare însoţit de Adela, o tânără frumoasă care vorbeşte fără cuvinte despre o educaţie severă, dar strălucitoare.
Delia a dispărut, iar eu mă aşez, însoţită de dl Gabriel Cobori, pe undeva prin sală. Locuri sunt destule, deşi nu se poate spune că sala e goală. Păstrăm totuşi un scaun pentru amica noastră comună. Întorc privirea spre sală, imediat ce-mi scot caietul de notiţe. Dl preşedinte al CARP Omenia, Gheorghe Chioaru este deja prezent. La fel şi domnul director Mihai Bajku, despre care aflu că este însoţit şi de cele două nepoţele, de care se vede cât este de mândru. Toate fetele de la cor stau grupate alături de scenă, gata să primească semnalul de începere. Dna Lucia Secoşanu ne salută în timp ce se străduieşte să găsească un loc mai bun simpaticului poet Zidaru. Aud că frumoasa teleormănenacă Anuţa Arghiroi a pus umărul la organizarea acestui spectacol caritabil. S-a implicat şi a adus câţiva dintre confraţii săi artişti, tocmai din Deliormanul lui Zaharia Stancu, al lui Preda şi al lui Constantin Noica, dar şi al lui Miron Radu Paraschivescu. Abia aştept să o aud. Are, pe lângă har, dorinţa de a transmite cu acurateţe spiritul poporului român.

Nu putea lipsi de la această distinsă adunare binecunoscuta actriţă Doina Ghiţescu. Cu o ţinută elegantă, frumos coafată şi discret machiată, domnia sa urcă pe scenă. Ne salută, încearcă microfonul, roagă sunetistul să-i regleze sonorizarea şi porneşte maratonul. Calmă, maiestuoasă şi zâmbitoare ne anunţă motivul pentru care suntem împreună – strângerea de fonduri pentru o cantină socială. Apoi ne reamintește că mai omagiem încă trei sărbători, de care este bine să nu uităm: Sfânta Mina, Ziua aviaţiei, Ziua energiticianului. „Dumnezeu îşi face lucrarea prin oameni frumoşi, în zile însemnate”, spune D-sa. Ne prezintă invitaţii. Oameni frumoşi din Primăria Sectorului 5, pe domnul preşedinte Chioaru, pe dl viceprimar Marian Ţigănuş, pe redactorul ziarului nostru Omenia – Ionuţ Crivăţ, pe dl director Bajku, pe Delia Stăniloiu, poetă şi membră a UAP, pe mine şi pe Lucia Secoşanu, coordonatoarea cenaclului literar Omenia. O introduce pe strălucitoarea Anuţa Arghiroi, apoi se retrage, lăsându-ne să ne bucurăm de programul artistic.

În scenă intră corul. Membrii acestui ansamblu artistic sunt de vârsta senioratului, însă îmi par ca niște tineri artiști plini de pasiune și har. Vocile lor armonioase coordonate de tânăra şi iscusita dirijoare ne umplu inimile de bucurie.
Seniorii se retrag pentru moment.
Dna Doina Ghiţescu salută prezenţa reprezentantului Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, domnul Florian Mitroi.
Citeşte apoi poezia „Jurământ” din volumul de versuri al Luciei Secoşanu. Poemul vorbeşte despre crezul autoarei, făcând referire la credinţa în iubire, bine şi lumină, a cărei „feştilă aprinsă” o păstrează şi o trimite semenilor, aşa cum ştie mai bine.

Spectacolul continuă cu un program de muzică populară din zona Argeşului. Tânăra interpretă Letiţia Boroi e uşor emoţionată, aşa cum îi stă bine oricărui artist. Este o frumoasă munteancă, absolventă a Şcolii Populare de Artă din Bucureşti. Cântă cu dăruire şi ne poartă cu gândul la mamele noastre, la satul natal şi la spiritul nemuritor al poporului nostru. Aflu că tânăra artistă a mai participat la spectacole umanitare, alături de nume mari: Monica Anghel, Polina Gheorghe, Elena Gheorghe, Corina Chiriac.
A doua melodie a interpretei este veselă şi expresivă, cu versuri originale şi pline de mesaje pozitive. Ne umple sufletele de frumos şi de armonie, iar retragerea ei din scenă se întâmplă într-un ropot de aplauze, pe care le merită pe deplin.

Din nou ne citeşte dna Doina Ghiţescu. Deschide cartea Luciei şi ne încântă cu un alt poem numit „Sunt suflet de dac”. Deschide cartea la pagina cu pricina. Îşi controlează ţinuta, ca un soldat ce urmează să prezinte onorul. Ridică ochii spre noi şi rosteşte, aşa cum numai domnia sa ştie să o facă: „Sunt suflet de dac, cu căciula pe cap, nu în mână!”. Un mesaj sublim, într-o perioadă plină de rătăcire şi deznădejde a sărmanului nostru popor încercat. Autoarea a croit drumul către inimile cititorului, iar maestra Doina Ghiţescu, prin modul său de interpretare, presară fiori peste acest manifest înălţător.

Urmează să ne încânte Florin Pârlan, un teleormănean inimos, cu o prestanţă artistică ce ne vorbeşte despre măreţia bărbaţilor de lângă Dunăre. Ne anunţă că ne va bucura cu o sârbă „ca la noi la Teleorman”. Sala răsună de acorduri ce ne răscolesc sufletul. Revăd cu ochii minţii locurile natale, unde pădurile „nebune” ne binecuvântau toate primăverile, cu trilurile divine ale ciocârliilor, cu miresmele florilor şi ale pământului rodnic. Florin Pârlan spune, prin vocea sa puternică şi melodioasă, cum „la ferestre din ogor / bate murgul din picior”. „Să te dai de ceasul morţii / tot nu stai în faţa sorţii” ne mai cântă frumosul cântăreţ.
Şi iar apare pe scenă încântătoarea noastră Doina Ghiţescu, care ne fascinează, angrenând persoane din public, folosind glume inteligente, de bun-gust, şarade, versuri, dar şi aluzii fine şi subtile la adresa unor situaţii sau ipostaze. Vorbeşte liber, cursiv, degajat şi expresiv, deopotrivă. O maestră a cuvântului, a scenei şi a exprimării artistice de orice fel, dna Ghiţescu ne face să rămânem în lumea Domniei sale, înălţându-ne spiritele, mângâindu-ne inimile sau, pur şi simplu, transformându-ne într-un ocean de voie bună. Îmi amintesc că unul dintre colaboratorii CARP Omenia – dl Radu Meiroşu, coordonatotul proiectului Visele bătrânilor, încântat de felul în care vorbeşte doamna Doina Ghiţescu, a afirmat că stimata noastră actriţă are darul de a „călări cuvântul”.

Cântăreaţa dobrogeană Ştefania Şirin Narenji este prezentată de doamna Ghiţescu cu o căldură specifică, menită să încurajeze pe orice artist care se prezintă în faţa publicului. Tânăra, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, artist colaborator al Ansamblului folcloric „Izvoare dobrogene”, urcă pe scenă, „vorbindu-ne” despre bunătatea vinului ghiurghiuliu, despre nunţile din Dobrogea, continuând cu o geampara frumoasă şi veselă, ca ea.

Urmează apoi un alt teleormănean, angajat al MAI, care a moştenit talentul mamei sale, absolvent al Şcolii de Artă din Bucureşti, tânărul Daniel Frunzaru. Minirecitalul ne captează atenţia imediat. O melodie sensibilă, închinată mamei, îmi dă timp să-i analizez costumul. E impecabil, asemeni interpretării sale. Ne mai cântă despre dragoste, un cântec alert, cu versuri pline de fantezie şi înţelesuri şi părăseşte scena într-un ropot de aplauze.

Revine dna Ghiţescu. Ne recită, cu măiestria-i specifică, o fabulă care ne-a distrat de minune:

Într-un amurg, cu arabescuri violete, / O conopidă se-ndrăgi, cu-n foc nebun, de-un castravete. / Căci castravetele avea, ceva aşa, pe vino-ncoace, / Iar conopidei îi plăcea cu dânsu-ntruna să se joace. / Şi s-au jucat şi s-au iubit, dar ştiţi iubirea… e perfidă / Şi castravetele a obosit… o plictisi pe conopidă.
Dar ei, îi surâse uşor, cum sunt femeile şi drepte / Şi-a doua zi în casa lor, mai apăru un castravete. / Povestea mea a luat sfârşit, dar nu-i deloc stupidă. / Că-n orice casă poţi găsi doi castraveţi şi-o conopidă!

Înainte ca hohotele noastre de râs să se oprească, dna Doina Ghiţescu îl anunţă pe Leonard Petcu din Gorj, venit şi el să susţină cauza nobilă a CARP Omenia. Ne spune că a avut-o ca mentor pe dna Niculina Merceanu și că a început să cânte cu orchestra RTVR de la 10 ani. Cu o dinamică ce vorbeşte despre vrednicia celor născuţi pe acest pământ, frumosul artist oltean, compozitor al propriilor melodii şi al versurilor deosebite, ne prezintă o muzică de calitate, un antren care nu lasă fetele de la cor să se odihnească. Prezente aproape permanent pe scenă, senioarele noastre au oferit o lecţie de tinereţe şi de voioşie spectatorilor. Versurile lui Leonard Petcu ne reamintesc că… „mare şi frumos ni-i neamul” , neam de care se vede că e cu adevărat mândru.
Dl Gabi Cobori, poliţistul care a schimbat pericolul meseriei sale cu bucuria de a participa la cenaclul literar al Omenia, îmi șoptește că îi place acest interpret, fiindcă ilustrează atât de bine binecuvântarea spiritului teleormănean.

Apare apoi în scenă, ca o floare de crin, Anuţa Arghiroi. Actrița Doina Ghiţescu spune despre ea lucruri frumoase. Este absolventă a Liceului Constantin Noica, continuându-şi studiile la două facultăţi, una dintre ele fiind Facultatea de Muzică Spiru Haret, iar cealaltă Facultatea de Geografie, secţia Meteorologie. Tânăra îşi compune, ca o adevărată profesionistă, muzica şi versurile, asemeni colaboratorului şi colegului său Leonard Petcu. „Măi Ilie când aud”, începe a cânta Anuța. Vocea sa răsună ca un ecou al unei ciocârlii, îndrăgostite de perechea ei, ce vrea să spună crângului, florilor şi cerului că ştie să-şi cânte iubirea. Mă întorc în anii copilăriei, printre pădurile Teleormanului meu drag, simţind mirosul pământului rodnic şi viu, ca inimile oamenilor acestor locuri. E frumoasă Anuţa, ca o primăvară, semeaţă şi izbăvitoare de tristeţi! Ea aduce cîntecul în inimile ascultătorilor ei ca pe un balsam peste rănile neajunsurilor şi ale tristeţilor aproape permanente. Autenticitaea costumului ei vorbeşte despre respectul şi credinţa sa faţă de folclorul românesc. „Inimioară, stai cuminte! / Iubirea-i hoaţă şi minte”, spune Anuţa, acompaniată parcă de toate mierlele şi ciocârliile din pădurile nebune ale Teleormanului nostru drag. Ce frumoşi şi ce talentaţi sunt folcloriştii României mele, iar Anuța parcă mi-a citit gândurile, pentru că încheie cu piesa: „Sunt o mândră româncuţă”.

Încheie doamna Doina Ghiţescu, care ne vorbeşte din nou despre importanţa spirituală a acestei întâlniri, căreia domnia sa i-a dat un plus de culoare, de energie şi de frumuseţe.

Am plătit doar cinci lei pentru a ajuta marele proiect al CARP Omenia. Însă toţi artiştii prezenţi și corul „Seniorul” au dăruit cu mult mai mult decât am putut ajuta eu. Mă retrag către ieşire. Domnul Gabi Cobori salută corul, despre care a comentat mai tot timpul programului, găsind prestaţia lui neaşteptat de bună. „Mâna maestrei se simte”, îmi tot şoptea, în timp ce îmi notam detalii, observaţii şi impresii pentru această cronică.
Rgeret că nu am putut schimba câteva impresii şi cu Delia Stăniloiu, care a fost nevoită să plece acasă, unde are o mamă nonagenară în îngrijire. O respect pentru grija cu care o ocroteşte şi pentru sacrificiile pe care le face. A pierdut o mare parte din spectacol, din acest motiv nobil. Un exemplu demn de admirat şi de urmat, OAMENI buni!

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *