Apasă tasta Enter

Jacques Salomé: Să onorăm Viața, să o înfrumusețăm și să o amplificăm în interior, pentru a-i oferi „un strop de eternitate” (II)

Am îndrăznit să-i propun lui Jacques Salomé câteva întrebări pentru Seniorul.ro, având ca temă procesul de îmbătrânire, precum şi modalitatea prin care am putea să îmbătrânim frumos, cu atât mai mult cu cât, la cei peste 80 de ani, Jacques Salomé reuşeşte să fie extrem de prezent şi însufleţit în toate activităţile, în ciuda dificultăţilor medicale atât de restrictive. Astăzi, puteți citi a doua parte a interviului.  .

Este emoţionantă, admirabilă şi mobilizatoare neobosita dvs. activitate. Faptul că sunteţi atât de activ, în ciuda dificultăţilor medicale, nu poate decât să ne fie o lecţie de viaţă. De unde vine această forţă extraordinară? De unde îşi ia Jacques Salomé energia?

Vă mulțumesc, stimată Daniela. Mă consider un etern curios și îndrăgostit de universul uman. Iubirea a fost și este un motor puternic care mă stimulează. Întâlnirea cu cititorii mei îmi dă forța de a continua. Datorită prezenței atente a soției mele, Valeria, care a învățat să mă cunoască, pot azi să re-trăiesc, să mă exprim din nou, să scriu, să fiu în contact cu cei dragi, să parcurg lumea împărtășind emoții și trăiri deosebite. Continui să cred în Iubire ca într-o forță care ne permite să țesem legături între semeni, ne conectează, ne înfrumusețează, ne atrage spre ceea ce este mai bun în noi înșine, dar și spre lumina celor din jurul nostru.

România este la ora actuală ţara care v-a tradus cele mai multe cărţi, respectiv 22. Cum aţi descrie relaţia cu România?

Mă simt acasă. Cititorii români, de aici sau din țările îndepărtate unde au ales să locuiască, îmi scriu, îmi dezvăluie cu încredere trăirile lor, mă însoțesc și mă primesc în casele lor de peste 40 de ani și mereu cu aceeași căldură în suflet. Existența în România a unui Centru de pregătire de traineri în Metoda ESPERE®, Centrul Amaneser din București, îmi dă senzația de a fi acasă. Cred că natura originilor noastre latine întreține flacăra acestei prietenii de lungă durată. Iar de câțiva ani, apropierea este și mai mai mult simțită, soția mea fiind româncă. Întâlnirea noastră este un miracol al vieții.

Dacă ar fi să alegeţi o singură carte, care ar fi? A dvs. sau nu. Dar o melodie? Ce fredonaţi uneori în gând?

Îmi vine în gând prima carte pe care am scris-o, un roman de dragoste care m-a condus spre viitorul meu de scriitor: „Eu mă numesc Tu”. Freamăt, căutare, iubire, speranțe și dezamăgiri trăite în valul unei mari iubiri. Scrierea acestui roman a fost ca o terapie pentru mine. Un elogiu cuplului și al construcției fiecărui bărbat, fiecărei femei, al aspirațiilor pe care le avem.

Dacă este să vorbesc despre cartea pe care o păstrez prețios în bibliotecă și o ofer celor dragi este „Frumoasa Domnului”, de Albert Cohen. Iar, mai recent, pot spune cu mândrie că am descoperit unul dintre minunații dumneavoastră scriitori, Octavian Paler, în scrierile căruia mă regăsesc.

Relaţia cu divinitatea este o relaţie intimă. Mi s-ar permite indiscreţia de a întreba care este mesajul pe care dvs. l-aţi transmite divinităţii?

Cred că Divinul este în fiecare dintre noi. Când învățăm să primim viața, să o valorizăm, să o amplificăm și să o revărsăm la rândul nostru ca o misiune a trecerii noastre pe Pământ… fiecare persoană poate deveni astfel un semănător al Vieții.

Personal, am sentimentul că aşa numitul „conflict dintre generaţii” s-a adâncit, şi asta ca urmare a tehnologiei care a schimbat mediul, care a invadat spaţiul personal şi care a sărăcit comunicarea. Tinerii de astăzi nu mai au aceleaşi repere precum generaţiile anterioare, iar asta îi îndepărtează de propriii părinţi sau bunici. Cum vedeţi această invazie a tehnologiei şi problema conflictului dintre generaţii?

Sunt total de acord cu dvs. Trăim într-o societate de consum care, în opinia mea, marchează o anumită origine a violenței. Astăzi, părinții nu-i mai învață pe copii să-și construiască un proiect de lungă durată, să amâne o plăcere, răspunzând prea repede, prea ușor așteptărilor și cererilor lor. Copiii sunt crescuți în funcție de dorințele lor și nu de adulți coerenți și fermi care să-i ghideze. Acești copii sunt saturați la nivelul dorințelor și în același timp incredibil de frustrați pentru că nu li s-au ascultat nevoile relaționale. Așteptările lor sunt nesigure. Copiii crescuți sub imperiul dorințelor vor tot, imediat, și fără să ofere ceva în schimb. Pragul frustrării lor este atât de jos încât agresivitatea este aproape. Confruntarea cu realitatea este trăită ca injustă, insuportabilă și vor recurge adesea la violență. Își vor justifica violența prin propria frustrare. Celălalt este împotriva lor dacă îi refuză. Celălalt nu-i iubește decât dacă îi oferă! Din anii ‘90 este din ce în ce mai frecventă apariția acestui tip de copil pe care-l numesc „terorist relațional”.

Interviul integral poate fi citit în Revista Seniorul.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *