Fundația de Sprijin Comunitar organizează conferința națională „Activ la vârsta a treia”

Uniunea Europeană se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populației. Până în 2060 în UE vor fi numai două persoane de vârstă activă, pentru fiecare persoană de peste 65 de ani. Și în România populația se va reduce cu 2,3 milioane de persoane până în anul 2025, iar ponderea locuitorilor cu vârste de peste 65 de ani va creste continuu.

Conferința își propune, pe de-o parte să tragă un semnal de alarmă privind îmbătrânirea accelerată cu care se confruntă România și pe de altă parte să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea de servicii si programe care sa susțină dezvoltarea conceptului de îmbătrânire activă. Astfel, în cadrul evenimentului vor fi abordate următoarele teme majore:

  • Soluții pentru contractarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice
  • Îmbătrânirea activă – provocări, oportunități și modele de bună practică
  • Dezvoltarea durabilă și egalitatea de sanse în serviciile adresate vârstnicilor din România
  • Profesioniști pentru seniori – soluții și oportunități de dezvoltare profesională pentru specialiștii în domeniu

Conferința va include și sesiuni de prezentări multimedia a unor modele de buna practică, testimoniale ale beneficiarilor sau specialiștilor în domeniu, proiecte inovatoare din domeniul serviciilor destinate persoanelor vârstnice.

Participarea la eveniment este gratuită, iar în plus vă oferim posibilitatea de a prezenta în cadrul Conferinței materiale multimedia (în special video) din cadrul proiectelor pe care le desfășurați pentru sesiunile speciale de prezentări ale unor modele de bună practică, testimoniale ale beneficiarilor sau specialiștilor în domeniu, proiecte inovatoare din domeniul serviciilor destinate persoanelor vârstnice etc.

Evenimentul se va desfașura exclusiv online și va reuni peste 100 de specialiști și reprezentanți ai autorităţilor publice la nivel local și central – ministere, instituţii publice – DGASPC, SPAS, ONG-uri consacrate cu o amplă experiență în domeniul serviciilor adresate persoanelor vârstnice, beneficiari ai acestor proiecte și furnizori de servicii sociale destinate vârstnicilor.

Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră la eveniment prin completarea formularului de participare până la data de 2 decembrie:

Inscrie-te aici!

După finalizarea tuturor înscrierilor la eveniment veți primi toate detaliile de accesare și logare în platforma on-line

Pentru alte detalii referitoare la conferință vă stăm la dispoziție la:

Conferința “Activ la vârsta a treia” este organizată în cadrul proiectului ”Împreună pentru Bunici Activi”, cofinanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei
Pentru orice informații legate de proiect, ne puteți contacta la e-mail fsc@fsc.ro sau telefon 0234 585658 persoană de contact Gabriela Achihăi, Manager de proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *