Vorbim așa cum gândim. Exprimarea unei persoane sugerează atât logica acesteia, cât și gradul ei de cultură.
Greșelile jenante prezente în rostirea multora dintre politicienii noștri oferă, din nefericire, o sursă inepuizabilă, generoasă acelora care sancționează abaterile de la norma literară.
Într-un cadru oficial, este intolerabilă construirea unui astfel de enunț:
Domnul…, de când minte, nu îl mai ascult cu atenție.
Această greșeală sintactică este numită anacolut (termenul provine din grecescul anakolouthon = discontinuitate.).
Din cauza distanței mari dintre componentele enunțului, vorbitorul abandonează structura sintactică cu care a început și continuă cu o altă structură.
În exemplul de mai sus, anacolutul s-a produs pentru că substantivul cu funcție de complement nu a fost pus în cazul corect.
Pronumele personal cu formă neaccentuată îl nu poate relua decât un complement direct în acuzativ (Pe domnul).
Vorbitorul ar fi trebuit să spună:
Pe domnul…, de când minte, nu îl mai ascult cu atenție.
Citește articolul integral în Revista Seniorul.
Stimata doamna, va felicit pentru articol, pentru exemplele alese si pentru explicatiilor! Aproape ca nu-mi vine sa cred ca exemplele date sunt din limba romana actuala! Suna mai rau decat in perioada ei de formare… Acum pare in perioada de de-formare! Sa speram ca urmeaza, in mod firesc, perioada de re-formare!!!