Rândurile de astăzi despre economia de argint, deși schițate cu ceva vreme în urmă, se asortează foarte bine cu un dialog real, surprins involuntar pe strada Domnească din Galați. Treceam pe lângă doi domni – unul vizibil grizonat, celălalt încă tânăr, judecând după culoarea părului său.
– Nu ne-am văzut de multă vreme, amice, dar văd că te ții bine tare, îi spune domnul grizonat celui mai „tânăr”. Eu, după cum vezi, am îmbătrânit, continuă el, arătând comparativ spre podoaba lor capilară. Dar tu?!
– Eu am ieșit la pensie, răspunde „tânărul” zâmbind larg.
Am zâmbit, la rându-mi, la această probă de evidență a distincției pe care trebuie să o facem între bătrânețe și pensionare și m-am gândit la relevanța acestei distincții pentru înțelegerea economiei de argint.
Timpurile când pensionarea și senescența mergeau mână în mână s-au dus de mult. Sunt destui pensionari „tineri”, adică aflați sub pragul convenționalului 60 sau 65, admis cronologic ca limită inferioară a vârstei a treia; de asemenea, nu puțini sunt cei care, având între 60 și 75 de ani, sunt cu mult mai activi și mai tineri din punct de vedere mental decât erau părinții lor la aceeași vârstă. Iată, așadar, două accepțiuni care complică înțelegerea „economiei de argint”. În definitiv, cui se adresează aceasta – vârstnicilor sau pensionarilor?
Citește articolul integral în Revista Seniorul
Sursa foto: AARP Foundation