Redăm mai jos un discurs al psihiatrului și psihanalistului Robert Waldinger, directorul studiului Harvard despre dezvoltarea adulților, unul dintre cele mai mari studii longitudinale din istorie, realizat pe parcursul a 75 de ani. Discursul a fost ținut la conferințele TED.
„Ce ne menține sănătoși și fericiți pe parcursul vieții? Dacă ar fi să investești acum în cea mai bună versiune a ta viitoare, în ce ți-ai investi timpul și energia? Un sondaj recent a întrebat persoane de 25-35 de ani care sunt țelurile lor cele mai importante în viață. Peste 80% au spus că un scop major e să se îmbogățească. Alți 50% din aceiași tineri adulți au spus că un alt scop major în viață e să devină celebri.”
„Ni se spune constant să ne aplecăm asupra muncii, să ne străduim și să realizăm mai mult. Ni se dă impresia că asta trebuie să urmărim pentru o viață bună.”
„Ce-ar fi dacă am putea vedea vieți întregi desfășurându-se de-a lungul timpului? Dacă am putea studia oamenii de la vremea adolescenței până la bătrânețe, să vedem ce îi menține fericiți și sănătoși?”
„Începând din 1938, am urmărit viețile a două grupuri de bărbați. Primul grup a început când erau studenți în anul doi la Harvard. Toți au absolvit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și apoi majoritatea s-au dus la război. Al doilea grup pe care l-am urmărit a fost un grup de băieți din cartierele cele mai sărace din Boston, care fuseseră aleși special pentru studiu pentru că făceau parte din familiile cele mai problematice și dezavantajate din Bostonul anilor 1930. Majoritatea locuiau înghesuiți, mulți fără apă curentă, rece sau caldă. ”
„Când au intrat în studiu, toți acești adolescenți au fost intervievați și examinați medical. Am fost la ei acasă și le-am intervievat părinții. Apoi adolescenții au crescut și au devenit adulți, ducând tot felul de vieți. Au devenit muncitori în fabrică, avocați, zidari, doctori, unul – președinte al Statelor Unite. Unii au devenit alcoolici, câțiva au făcut schizofrenie. Unii au urcat pe scara socială de jos până sus de tot, iar alții au parcurs drumul în direcție opusă.”
„Deci ce am învățat? Ce învățături reies din zecile de mii de pagini de informații pe care le-am produs despre aceste vieți? Învățămintele nu-s despre bogăție, faimă sau muncă din greu. Cel mai clar mesaj al acestui studiu, lung de 75 de ani, este acesta: relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct.”
„Am învățat trei mari lecții despre relații. Prima e că legăturile sociale ne fac bine și că singurătatea ucide. Se pare că oamenii cu legături sociale mai bune cu familia, prietenii, comunitatea, sunt mai fericiți, mai sănătoși și trăiesc mai mult decât cei cu legături mai slabe. Experiența singurătății se pare că e toxică. Oamenii ce sunt mai izolați decât vor să fie de ceilalți găsesc că sunt mai puțin fericiți, sănătatea lor decade mai devreme la mijlocul vieții, capacitatea cerebrală le scade mai curând și trăiesc vieți mai scurte decât oamenii ce nu sunt singuri. Trist e că, în orice moment, mai mult de 1 din 5 americani spun că se simt singuri.”
„Știm că poți fi singur într-o mulțime și că poți fi singur într-o căsnicie. Așa că a doua mare lecție învățată e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație stabilă, ce contează e calitatea relațiilor tale apropiate. A trăi în conflict e foarte dăunător sănătății noastre. Căsniciile cu conflicte mari, de exemplu, fără prea multă afecțiune, se dovedesc a dăuna mult sănătății, mai mult chiar decât divorțul. A trăi în relații bune și calde este protectiv.”
„A treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul. Găsim că faptul de a te afla într-o relație unită și stabilă cu cineva, la 80–90 de ani, îți oferă protecție. Oamenii în astfel de relații, care simt că se pot baza cu adevărat pe celălalt la nevoie, au memoria bună un timp mai îndelungat. Oamenii aflați în relații în care simt că nu pot conta pe celălalt, aceia vor resimți mai devreme un declin al memoriei. Iar relațiile bune nu trebuie să fie mereu calme. Unele cupluri octogenare se pot ciondăni cât e ziua de lungă. Dar câtă vreme simt că pot se pot baza cu adevărat pe celălalt la greu acele certuri nu le afectează memoria.”
„Aș dori să închei cu un citat de-al lui Mark Twain. Acum mai bine de un secol își privea viața retrospectiv și iată ce a scris: Nu e timp – atât de scurtă e viața – pentru ciorovăieli, scuze, ranchiune, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa.”
Traducere: Diana Livezeanu; Cap limpede: Adrian Dobroiu
