Călătorie în timp

Diana Andreea Tintu

Cu o emoţie puternică în suflet, tremur de mâini şi transpiraţie în palme, am intrat pe o portiţă simplă a unei case tare primitoare.

Încă de la primii paşi făcuţi în acea curte am simţit un val enorm de căldură şi ospitalitate. Am ştiut că n-am să regret o clipă acea vizită. Invitată în casă, am fost întâmpinată de numeroase chipuri pline de zâmbete, multă blândeţe şi fericire. În acea clipă parcă m-am desprins de realitatea cotidiană şi am ajuns într-o altă lume, una mai bună, una în care timpul părea că s-a oprit pentru câteva momente şi a adus la un loc oameni diferiţi, dar asemănători prin amprentele de timp pe care le purtau pe faţă şi suflet.

Cu multă stângăcie m-am apropiat de ei, nu ştiam cum să le vorbesc sau să mă comport, căci simţeam că e un dezavantaj provenienţa mea dintr-o altă generaţie. Însă, în doar câteva secunde m-au făcut să mă simt ca între prieteni. Diferenţa de vârstă nici nu conta, acolo toţi eram prieteni şi toţi doreau să te ajute. În timpul scurt petrecut împreună m-au învăţat cum să joc scrabble, căci, deşi auzisem de el, îmi era tare necunoscut ce trebuie să fac. A fost o experienţă tare amuzantă, în care chiar am simţit că am călătorit în timp printre poveşti şi trăiri care mai de care.

Vizita făcută la Asociaţia CARP România m-a făcut să realizez că indiferent de vârstă se pot crea conexiuni minunate, legături într-o fracţiune de secundă şi că un zâmbet poate fi adus atât de uşor pe chipul gingaş şi plin de speranţă al oamenilor de acolo, trecuţi deja prin tumultul vieţii. Astfel, pot spune că interacţionând şi crescând cu numeroşi oameni am realizat că sufletul cel mai frumos aparţine oamenilor în vârstă, care au fost şlefuiţi de timp şi experienţe, iar inima lor devenind un adevărat diamant.

Port un real respect oamenilor în vârstă, deoarece nimic nu se compară cu bagajul lor de cunoştinţe, puterea, curajul, blândeţea şi calmitatea de care dau dovadă. Aceşti oameni te fac să îţi doreşti să trăieşti viaţa la maxim, pentru a avea şi tu de povestit la bătrâneţe tot atât de multe lucruri frumoase şi pline de învăţături. Omul în vârstă este o carte vie, care abia aşteaptă să te înveţe despre tot ce ştie. Nu rataţi ocazia unei astfel de oportunităţi, s-ar putea ca viziunea despre viaţă să vi se schimbe complet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts