Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice a publicat pe site un nou studiu care abordează tematica îmbătrânirii și a bătrâneții în România. „Societatea civilă: factor activ de suport social pentru ameliorarea calității vieții persoanelor vârstnice” pledează pentru o mai bună conștientizare de către cetățeni și stat a rolului benefic al societății civile în soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă și pentru susținerea organizațiilor societății civile în dezvoltarea de servicii adresate acestor persoane. Nevoia de diversificare și dezvoltare a serviciilor este urgentă. În segmentul populației vârstnice din România se va înregistra o tendință de creștere de la 2,99 milioane în 2017, la 5 milioane în 2050, iar în anul 2060 mai mult de o treime din populația țării noastre va avea peste 65 de ani.
Societatea civilă din România, care ar trebui să devină sursa principală la care cetățenii apelează atunci când se simt neîndreptățiți, se află într-o situație dificilă din punct de vedere instituțional, financiar, și chiar de imagine, punctează studiul, iar acest lucru nu face decât să afecteze varietatea și calitatea serviciilor oferite, precum și rolul ei de liant între cetățeni și instituțiile publice.
Articolul integral poate fi citit în Revista Seniorul.
Sursa foto: Asociația Habilitas