4 contracte de finanțare din fonduri europene (Programul Operațional Regional 2014 – 2020) au fost semnate în luna martie la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Centru pentru dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor de zi dedicate persoanelor vârstnice în orașele Odorheiu Secuiesc, Alba Iulia, Târnăveni și Cugir.
În Odorheiu Secuiesc, va fi reabilitată, modernizată, extinsă și echipată Casa de cultură Sâmbătești pentru ca în aceasta să se poată derula activități de socializare, psihologice, ateliere de lucru, activități sportive și recreative dedicate persoanelor de vârsta a 3-a. Proiectul are o valoare totală de 2.200.428,60 lei, din care 2.107.418,77 lei sunt fonduri nerambursabile.
Motivele pentru care am decis să investim în realizarea acestui proiect sunt solicitările frecvente din partea cetățenilor ce invocă singurătatea, de cele mai multe ori consecință a decesului partenerului de viață sau datorate bolii. Sentimentul marginalizării, inutilității, imposibilitatea de a-și desfășura autonom activitățile cotidiene, imposibilitatea de a accesa diverse servicii, sunt ale motive care au susținut necesitatea de a realiza acest proiect. În prezent, majoritatea persoanelor care necesită sprijin sunt îngrijite de membrii familiei, serviciile profesionalizate fiind relativ reduse. În viitor, familiile vor fi din ce în ce mai puțin în măsură să-și asume aceste sarcini. În condițiile în care ponderea participării femeilor pe piața muncii se va accentua, fenomenul generat de absorbție va avea un efect de recul, limitând posibilitățile de sprijinire a persoanelor vârstnice în familie. – Árpád Gálfi, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc
În Alba Iulia, 2,64 milioane lei (din care 2.21 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă) vor fi alocați pentru extinderea „Centrului de zi pentru vârstnici” din oraș. Tot din bugetul proiectului, vor mai fi achiziționate echipamente, instalații și mobilier și va fi creat un serviciu nou, de kinetoterapie.
Principalii beneficiari ai centrului sunt cele 800 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani înregistrate în prezent în centru. Dintre aceștia, un număr de 170 de vârstnici pot fi considerați beneficiari activi întrucât activează constant și beneficiază de cel puţin un serviciu în cadrul centrului.
Grija pentru seniorii orașului e pe același palier de priorități cu crearea de spații de locuit moderne și confortabile pentru sute de familii din oraș. Prin aceste contract avem o dublă satisfacție: înrolăm unul dintre cele mai bune proiecte sociale locale într-o transformare totală, de la structură până la serviciile de îngrijire oferite și vom stimula interacțiunea socială pentru un plus de 400 de beneficiari. Adăugați o serie de servicii noi, adaptate și garantate de profesioniști: consult medical, kineto, psiholog, sală de gimnastică sau terapie ocupațională. Pentru seniorii din Alba Iulia, plusăm cu o alternativă de a-și petrece timpul mai mult decât pe fotoliu, în parc sau la televizor (…) – Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia
În Târnăveni, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj va extinde și amenaja o casă neutilizată transformând-o în centru de zi persoane vârstnice. Aici vor funcționa un centru de asistență și recuperare, o cantină socială și un centru pentru servicii de îngrijire și asistență la domiciliu.
Prin acest proiect se dorește creșterea de servicii sociale pentru grupul vulnerabil de persoane vârstnice din zona Văii Târnavelor, în special pentru locuitorii de pe cursul mijlociu al Târnavei Mici. Valoarea totală a proiectului este de 4.728.520,33 lei, din care 4.191.723,03 lei sunt fonduri nerambursabile.
În Cugir, o clădire neutilizată din centrul orașului va fi modernizată pentru a funcționa în regim de cantină socială și ca bază pentru oferirea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru 50 de persoane în vârstă vulnerabile din oraș. Valoarea totala a proiectului este de 2,559,638.90 lei, din care 2,507,979.64 lei sunt fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului, adică a Primăriei.
În România, durata medie de viață a crescut semnificativ în ultimii 60 de ani, speranța de viață la naștere crescând cu aproximativ 14 ani pentru femei și 10 ani pentru bărbați. Starea de sănătate actuală a populației tinere și de vârstă mijlocie din România, precum și calitatea serviciilor medicale influențează în mod hotărâtor felul în care vor evolua speranța de viață, dizabilitatea sau dependența și va duce la creșterea nevoii de îngrijiri de lungă durată, fiind necesară dezvoltarea unor servicii sociale care să răspundă acestor provocări socio-demografice (…) – Simion Crețu, director general ADR Centru
Material adaptat după comunicatele de presă ale ADR Centru
Explicație foto: Viitorul centru de zi pentru vârstnici din Târnăveni