Quintesența emancipării

casuta munte

Mama a fost o femeie frumoasă, realmente frumoasă.

O munteancă înaltă, bine proporționată, cu trăsături armonioase. Avea părul castaniu și ochii căprui în culoarea părului, trăsături regulate, nas mic și drept, gură mică. Mama chiar nu ar fi avut nevoie de nici o înfrumusețare. Natura îi dăruise cu generozitate totul. Avea o noblețe în atitudine că n-ai fi zis că e țărancă. De când o știu și până aproape de moarte, mama a purtat părul lung împletit într-o coadă și adunată într-un coc la spate. Nu cred să fi fost vreodată la coafor, dar nu era nevoie… nu-mi amintesc să-și fi pus vreodată ruj pe buze… Își făcea manichiura și pedichiura din raționamente de higienă, dar fără să pună culoare pe unghii. Dacă punea pe ea cea mai ieftină rochie, părea îmbrăcată la casa de modă…

Târziu am înțeles că frumusețea mamei era și o chestiune de… atitudine, de suflet. Pe mama, n-am auzit-o vreodată să bârfească pe cineva, iar pe noi, fetele, ne certa dacă încercam să transmitem ceva despre vecini, rude…

După moartea bunicii, mergea de primăvara până toamna și stătea cu tata în casa părintească. De fapt, casa ei pe care și-o construise cu banii proprii câștigați cu mare trudă și cu ajutorul în muncă al bunicilor mei.

Este o căsuță minusculă construită din lemn, așa cum se fac casele în zona de munte, cu trei cămăruțe, dar pentru mama era o realizare de care se mândrea. Îi era tare dragă căsuța ei așezată într-o grădină de vis care o încărca cu energii pozitive. Din păcate, după ce a construit-o, nu s-a putut bucura de ea, pentru că l-a cunoscut pe tata, s-au căsătorit și a plecat la București. După moartea tatei a continuat să meargă acolo și să muncească în casă și grădină…

Căsuța cu pricina este așezată într-o margine de sat, aproape de munte. Azi locul e plin de case de vacanță și pensiuni, pentru că e poate zona cea mai frumoasă din sat. Mama se scula în zori și bea cafeaua pe verandă, de unde se vedea șoseaua care trece prin fața casei. Dimineața, când mama era la cafea, treceau localnici care mai aveau vaci și le urcau spre zona de pădure la păscut. Într-o astfel de dimineață, una din femeile din sat, la întoarcere, a chemat-o pe mama la poartă, să mai stea de vorbă. Au stat ele ce au stat de vorbă, apoi femeia i-a zis mamei:
– Auzi, măi, Severico, stai tu de atâta amar de vreme la București și nu ți-ai făcut niciodată permanent?

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.