Existăm şi după decembrie…

donatii seniori

Spiritul compasiunii înfloreşte mai abitir de Crăciun decât de Paşte, şi de departe nu mai este atât de prezent în nicio altă lună a anului – deşi existăm şi între timp.

În căminul [pentru persoane vârstnice] în care lucrez, decembrie este luna marilor vânzoleli, pentru că dacă nu avem unul, două evenimente pe zi, atunci nu mai avem nimic!

Colindători de toate formele, gusturile, vârstele, de la grupa pregătitoare, elevi, studenţi, persoane private, coruri bisericeşti, mici trupe muzicale sau nume mari ale scenei lirice, transfomă căminul nostru într-un permanent festin. Mărturisesc că uneori a trebuit să mă folosesc de toate abilităţile comunicaţionale ca să invit seniorii la încă un concert de colinde. Personal, mă bucură acest prilej de întâlnire, desi, recunosc, poate fi destul de solicitant chiar şi pentru noi, darămite pentru ei. De obicei, atunci când anunţ un nou eveniment, prima întrebare care mi se pune este: „Primim şi cadouri?” De cele mai multe ori răspunusl este da, aşa că pachetul este adesea argumentul suprem.

Apreciez de fiecare dată oamenii, şi mai ales copiii, care ne trec pragul, pentru că ştiu cât de greu este să-ţi rupi o oră din viaţă, din rutina pesonală pentru a aduce ceva din ceea ce poţi să oferi. Mă bucur mai ales atunci când sunt tineri, pentru că asta îmi dă speranţă pentru un viitor mai blând cu noi înşine şi cu cei de lângă noi. Mi-ar plăcea însă să nu fie această îngrămădeală în decembrie, urmată de o mare pustietate după. Aşa cum am spus-o de fiecare dată, existăm, mâncăm portocale şi cozonaci, ne place să ascultăm muzică şi să dansăm şi în restul lunilor din an.

Trecând deja de mai bine de 10 ani prin acest fenomen, remarc anumite lucruri. În primul rând, foarte puţini donatori sau vizitatori se gândesc şi la personal, la cei care până la urmă duc greul într-o astfel de instituţie, la oamenii care uneori stau peste program sau vin chiar în timpul lor liber pentru a putea desfăşura o astfel de activitate, care poate au trei copii acasă şi ştiu că moşul pentru ei nu va fi deloc generos. Nu vreau să par nerecunoscătoare, din contră, chiar apreciez fiecare moment în parte, fiecare zâmbet şi fiecare felie de cozonac. Dar, de multe ori, din păcate, am asistat la situaţia în care fructele s-au stricat pe noptierele din camere, iar fetele de la curăţenie sau infirmierele îşi numărau zilele până la bruma de salariu.

În al doilea rând, se donează cam aceleaşi lucruri (în principiu, fructe, dulciuri, cumva specifice perioadei de sărbători), ţinându-se mai puţin cont de nevoile noastre reale, ci mai mult de ceea ce fiecare are de oferit, noi fiind adesea obligaţi să acceptăm şi ceea ce nu ne este util, doar pentru a nu părea răuvoitori, nerecunoscători. Cam câte dulciuri poate să mănânce până la urmă un bătrân care, adesea, mai are şi diabet? Cred că ar fi mult mai util ca fiecare donator să se interese de nevoile existente, pentru ca gestul să fie util celui care este realmente în nevoie, nu doar celui care resimte nevoia de a se simţi mai bun, mai frumos, mai milostiv. Ar fi poate surprinşi să afle că, după trei pachete cu portocale, ne-ar fi mult mai util un bax de detergent sau de şerveţele umede, căci consumabilele se consumă mai ceva ca un pahar cu apă! Evident, exagerez! Dar ceea ce vreau să transmit este că uneori ne confruntăm cu situaţii aproape hilare, înotând în fructe, dar jinduind după lucruri dureros de banale.

Îmi doresc să nu-mi fie răstălmăcite cuvintele şi să se ia din ele ceea ce este esenţial. Repet, apreciez, încurajez, am toată stima pentru cei care fac astfel de gesturi. De altfel, şi eu mă număr printre ei, având la rândul meu destule acţiuni în sensul acesta. Cred în voluntariat şi în compasiune, cred în puterea binelui şi a îmbrăţişărilor, aşa cum cred în curajul de a spune ceea ce poate fi perfectat şi doresc să transmit toată recunoştinţa mea tuturor celor care ne-au fost alături, ne sunt şi sper că ne vor fi şi de aici înainte!

Articol publicat pe blogul autoarei – Fericiți cei ce comunică

4 comentarii

  1. Mult devăr…dar oamenii dăruiesc după cum raționează ei și cum aceste mici daruri se fac așa cum spuneați de marile sărbători religioase și pun accentul (din punct de vedere laic) pe mâncare. E nevoie ca cineva să ne mai conștientizeze cum ați făcut domnia voastră prin acest articol pentru a vedea mai bine realitățile și nevoile. De asemeni cred că este foarte necesar să existe o comunicare între cei care vor să ajute și cei care primesc ajutor pentru a înțelege mai bine nevoile lor. Mă gândesc că internetul este unealta ideală pentru interacționare între părți iar crearea unui site ca Seniorul.ro mi se pare foarte necesară și inspirată. Am citit cu interes articolul domniei voastre.Felicitări!

  2. Interesantă şi utilă observaţia. mai ales că articolul este scris de cineva bine informat. Frumoasă această destăinuire: ,,Apreciez de fiecare dată oamenii, şi mai ales copiii, care ne trec pragul, pentru că ştiu cât de greu este să-ţi rupi o oră din viaţă, din rutina pesonală pentru a aduce ceva din ceea ce poţi să oferi. Mă bucur mai ales atunci când sunt tineri, pentru că asta îmi dă speranţă pentru un viitor mai blând cu noi înşine şi cu cei de lângă noi. ,, Felicitări, Daniela Dumitrescu!

Spune-ți părerea

*