Al treilea val ne-a purtat. Al patrulea ne duce la fund?

job viitor

Istoria omenirii a fost marcată de câteva perioade în care salturi tehnologice spectaculoase pentru acel moment au schimbat ulterior din rădăcini modul de funcționare a societății. Majoritatea studiilor care fac referire la astfel de perioade tind sa identifice cel puțin trei valuri tehnologice, trei revoluții industriale.

Prima revoluție industrială este considerată a fi declanșată spre sfârșitul secolului al 18-lea de apariția motorului cu aburi, care a permis trecerea de la munca manuală la cea mecanizata mai întâi în industria textila, propagându-se apoi în alte sectoare ale economiei.

A doua revoluție industrială a început odată cu secolul 20 și a dus la organizarea liniilor de asamblare, permițând producția de masă. Pionierul acestei revoluții a fost Henry Ford în domeniul producției de automobile.

A treia revoluție industrială marcată de Alvin Toffler în faimoasa sa carte „Al treilea val” marchează trecerea, la sfârșitul secolului 20, de la o societate industrială la o societate informațională. A fost o schimbare de paradigmă care a dus la modificarea fundamentală a modului în care culegem și procesăm informația folosind noile descoperiri ale industriei electronice. Dar, mai presus decât oricare altă revoluție precedentă, a permis potențarea inteligenței umane la niveluri greu de anticipat anterior.

Aceasta specificitate a reprezentat o oportunitate extraordinară pentru țările aflate în mare lipsă de capital financiar sau industrial, dar care aveau la dispoziție un capital uman de foarte bună calitate. Inteligența începea să devina un capital extrem de valoros, un atu important al competitivității internaționale.  Atât de important, încât Alvin Toffler sugera că unele tari ar putea face saltul direct de la economii agrare la economii informaționale, fără a mai trece prin perioada industrializării.

A fost o perioadă în care multe țări emergente au căpătat notorietate în zona de IT prin forța umană de calitate pe care o aveau si realizările acesteia, realizări necondiționate de lipsa unor acumulări semnificative de capital financiar și industrial. Și Romania a intrat în această categorie și dovada vie a modului în care al treilea val a purtat România este înfloritoarea industrie IT și firmele românești din domeniu, care au fost create de tineri români inteligenți și care au fost fie vândute marilor companii internaționale, fie continuă să fie dezvoltate și în prezent.

În acest context, faptul că singura firma românească de anvergură cu adevărat globală este Bitdefender, o companie de IT, este o consecință logică. Este probabil singurul domeniu în care o țară precum Romania avea șansa să producă o firmă de top la nivel global. O firmă bazată pe inteligență pură și într-o mai mică măsură pe capital financiar sau capital industrial.

Ce se va întâmpla mai departe? Va fi suficient să replicăm succesul Bitdefender la nivel național pentru a avea succesul asigurat ca țară? Perspectivele de fapt se complică. Și iată de ce.

În evaluarea evoluțiilor viitoare ale societății ne confruntăm cu două curente de opinie. Unul dintre ele consideră ca revoluția digitală, pe care o vedem cum ia amploare în jurul nostru, nu este altceva decât o continuare a celei de a treia revoluții industriale, care își continuă evoluția la un nou nivel.

Eu cred cu totul altceva și, din acest motiv, mă aflu în tabăra celor care consideră că suntem martorii unei noi revoluții industriale. Cred acest lucru deoarece identific câteva deosebiri majore față de cea de a treia revoluție, care vor duce și la consecințe sensibil diferite.

Principala caracteristică a revoluției digitale care o aseamănă cu revoluția industrială precedentă, informațională, este faptul că și ea se bazează pe potențarea la maximum a inteligenței umane. Crearea de noi aplicații informatice, de sisteme-expert, de roboți va fi de neconceput fără aducerea creativității și a inteligenței umane la noi niveluri. Faptul că, din nou, diferența o vor face oamenii ar putea să ne facă optimiști din punct de vedere al impactului pe care a patra revoluție industrială ar putea-o avea asupra țărilor emergente. Există însă două alte trăsături esențiale care fac diferența și care ar putea complica destinul țărilor din această categorie.

Să recapitulăm. Prima revoluție industrială a avut ca principal efect înlocuirea muncii brute, slab calificate, prin apariția mecanizării. A doua revoluție industrială a avut drept consecință creșterea eficienței, prin specializarea la banda de producție. A treia revoluție, prin apariția automatizărilor industriale, a avut drept consecință înlocuirea unei părți din resursa umană mediu calificată și apariția de noi ocupații înalt calificate.

„Unei părți din resursa umană” este un accent foarte important, care sugerează că s-a reușit creșterea productivității unor categorii profesionale prin automatizare și accesul mai rapid la informație, dar fără a ne dispensa semnificativ de componenta umană a activităților industriale.

A patra revoluție industrială aduce însă o schimbare dramatică. Deoarece, da, ea face posibilă în perspectivă înlocuirea totală a resursei umane. Inteligența artificială și gradul înalt de sofisticare a echipamentelor va face posibilă înlocuirea integrală a unor categorii de profesioniști. Cu alte cuvinte, pur si simplu, dispariția resursei umane în anumite sectoare de activitate.

Impactul asupra pieței muncii va fi sever și există deja numeroase studii în acest sens pe care le-am citat selectiv și în alte comentarii pe care le-am mai facut. World Economic Forum (WEF), fundație cunoscută în primul rând pentru organizarea anuală a Forumului de la Davos, estimează într-un studiu că, până în 2020, ca urmare a revoluției digitale, se vor pierde aproximativ 7 milioane de locuri de muncă, în schimbul apariției a doar două milioane de noi locuri de muncă.

O dinamică ce nu ar trebui sa surprindă. Până la urmă, ca sa robotizezi complet o fabrica cu câteva sute de angajați, ai nevoie doar de o trupă de cel mult câteva zeci de programatori. Dar cei afectați nu vor fi doar angajații mediu-slab calificați.  Cel mai probabil și muncile înalt calificate vor avea de suferit, pe măsură ce sisteme-expert își vor face loc în domenii precum medicina, juridic, inginerie, servicii financiare etc.

În acest context, recalificarea va fi esențială, plasând o responsabilitate imensă pe umerii sistemului educațional. Tot WEF estimează că 65% dintre copiii care intră azi la școală vor sfârși prin a lucra în meserii care astăzi nici nu există. Aceasta înseamnă că sistemele educaționale, mai mult ca niciodată, vor trebui să fie ancorate în evoluțiile mediului de afaceri, având flexibilitatea necesară pentru a se ajusta din mers noilor tendințe.

Iar provocarea este cu atât mai mare pentru țările emergente care, în ultimele decenii, au atras investiții oferind o forță de muncă ieftină, dispusă să presteze pentru salarii mici activități cu o valoare adăugată mică. Perspectivele pentru astfel de țări sunt extrem de îngrijorătoare.

Un studiu recent al Citi și Oxford University estimează că 77% din slujbele din China riscă să fie automatizate. În aceeași idee, un studiu al Băncii Mondiale din 2016 estimează că 2/3 din slujbele din țările emergente riscă să fie automatizate. Iar automatizarea va duce nu doar la dispariția de locuri de muncă în țările emergente dar, foarte probabil, la relocarea activităților economice în țările de origine a capitalului. Ceea ce înseamnă că țările emergente vor avea nu doar mai mulți oameni în căutare de lucru, ci și mai puține venituri bugetare provenind din sectorul privat.

Dar mai există o diferență majoră între a treia și a patra revoluție industrială, care riscă să ne ducă la fund. A patra revoluție industrială este mult mai dependentă de existența capitalului (capital intensive).

Pentru că de data asta nu mai vorbim doar de software, de programe inteligente și automatizări. Vorbim de investiții extrem de costisitoare în programe de cercetare, utilaje și echipamente. Practic, atât de costisitoare, încât mari firme private își dau mâna pentru a cofinanța astfel de proiecte, în timp ce unele programe se bucură chiar de finanțare guvernamentală.

O astfel de nevoie de finanțare masivă va reprezenta un handicap major pentru țările care, din rațiuni istorice, au fost incapabile să acumuleze suficient de mult capital autohton privat. Din acest motiv, țările bogate în capital financiar/industrial și capital uman înalt calificat vor fi principalele câștigătoare.

România nu are și nu va avea prea curând o bază de capital financiar/industrial dezvoltată, ceea ce înseamnă că, pentru nu fi printre pierzători în noile circumstanțe, nu are decât o singură șansă: să aibă o populație foarte bine educată, capabilă să profeseze activitățile de înaltă calificare ale viitorului. Pentru că profesioniștii care se vor adapta cel mai ușor vor fi cei care vor fi acumulat o înaltă educație, care îi va ajuta să se adapteze mai ușor schimbărilor de pe piața muncii.

Întrebarea este ce se va întâmpla cu restul.

Articol publicat pe blogul autorului – Economie și societate

Analist economic, membru fondator al Asociației Analiștilor Financiar Bancari, vicepreședinte al Asociației Administratorilor Independenți.

Spune-ți părerea

*