Unde este demnitatea de altădată? Miracole în copilăria mea!
de 16 
Eu n-am avut bunici, doar bunice și un străbunic. Și mulți bătrâni mai mult sau mai puțin vecini. Când eram un copil de doar câțiva ani, treceam în fiecare zi în drumul meu spre școală pe lângă curțile unor oameni în vârstă, pe care îi numeam moși sau babe, apelative care astăzi mă fac să râd. Toată lumea îi numea așa de fapt, chiar îi striga așa. Copiii lor, persoanele adulte de lângă mine, li se adresau exact la fel. Nimănui nu-i era rușine sau jenă să le spună „Babo…” sau „Moșule…” În spațiul satului de altădată aceste formule transmiteau simpatie, drăgălășenie, mângâiere, o anumită apreciere; aș îndrăzni să afirm că aveau greutatea unei „Doamnă” sau „Domnule” din zilele noastre.
Astăzi, nu mai poți rosti cu atâta ușurință acele cuvinte, să te adresezi cuiva cu „babo” și „moșule” – sunt considerate formule lipsite de politețe și le percepem astfel fiindcă ele conțin urme de dispreț, desconsiderare, devalorizare, lipsă de respect… Cuvintele sunt aceleași, dar diferența vine din tonalitatea și inflexiunile vocii celui care le pronunță. Ce mi se pare interesant de remarcat este că cei care azi practică disprețul (uneori inconștient) la adresa persoanelor în vârstă sunt oamenii de vârsta mea, mai precis copiii de odinioară care îi auzeau cu siguranță pe părinții lor adresându-se cu aceste apelative pline de dragoste bunicilor lor. Au uitat însă tonul… În graba și neatenția de astăzi, cine își mai amintește sau își mai adaptează tonul vocii atunci când acesta e setat aproape permanent pe agresivitate, duritate, inflexibiliate, intoleranță etc.
Citește articolul integral în Revista Seniorul.
Cred ca este de datoria societatii civice sa tina cont de aceste miracole asa cum bine spune autoarea pt ca ei tineri fiind acum 30-40 de ani au construit tara, iar acum sa ajunga sa fie numiti expirati de cum am auzit prin a numiti parti ale presei? Felicitari Liliana pt simtul de actualitate fata de o problema sociala care se vrea maturata sub pres. Avem nevoie de ancore ca sa nu ne duca vantul ca pe niste frunze ametite.
Multumesc mult, Georgia, pentru suport, pentru atentie si pentru incurajari!
Minunat și emoționant articolul, se simte că este autentic, scris din suflet, cu emoție. Este o temă asupra căreia nu prea ne aplecăm, din păcate, deși ar trebui să ne preocupe pe toți, așa că vă felicit și aștept noi articole.
Multumesc pentru atentia cu care ai citit articolul si frumoasele cuvinte de apreciere!
Articolul nu te poate lasa indiferent, este scris frumos, din suflet si amintirile sunt emotionante. Dar timpul nu mai putem sa-l dam inapoi, traiul nostru s-a schimbat: orasul, casa, mijloacele de transport, alimentatia, ce invata nepotii, „serviciile” copiilor nostri, programele TV, imbracamintea, vecinii, totul….. relatiile dintre noi modelandu-se dupa aceste schimbari, care ne convin sau nu. Am nimerit intr-un moment de transformari, ghinion pentru mosii si babele care acum au devenit astazi seniori! Dar au si momente bune acesti seniori care stau de vorba online, au si bucurii, asa am citit in „ziarul” acesta! Sa fim sanatoși! Felicitari autoarei!
Multumesc mult pentru frumoasele cuvintele de intampinare, stimata doamna! Schimbarea e incontestabila, e permanenta si aduce si lucruri bune, dar si mai putin bune. O accept si desigur ca nu ne putem intoarce in mod real la lucrurile bune de altadata. In plus, avem tendinta de a glorifica trecutul, in detrimentul prezentului… Dar cum altfel sa tragem un semnal de alarma sau sa comparam?! In prezent, suntem evoluati doar material, cu precadere din punct de vedere tehnic! Ce ma preocupa este ce facem cu emotiile noastre, cu atitudinile si comportamentele noastre. Evolutia tehnica nu ne ajuta prea mult in sensul acesta, din pacate! Demnitatea, umanitatea, blandetea, compasiunea, seninatatea si altele sunt calitati si insusiri care transcend timpurile, suportand influente ale prezentului, dar nu dispar, strabat veacurile si ne sunt calauze de nadejde! Cu certitudine mai sunt si azi oameni ajunsi la varsta senectutii demni si verticali, dar cei mai multi nu sunt si s-a inversat ordinea corecta a universului… In acest sens pledez in articol… Mosi, batrani, seniori sunt doar temeni diferiti pentru a numi aceeasi realitate, o etapa de viata!… Desigur ca nu-s sinonime perfecte, pot functiona in registre stilistice diferite, dar in contextul articolului de fata prefer sa nu… Oricum, mosii de altadata erau mai iubiti de cei din jur decat seniorii de astazi si cu siguranta mai respectati… Si apoi sa ne amintim ca Ion Roata era mos, iar voievodul Mircea era un batran, atat de simplu, dupa vorba, dupa port… Sa fim atenti!…
Dincolo de cuvinte, descopăr un suflet problematic, „în căutare”, care place. Bătrânii copilăriei dumneavoastră trăiau acolo, unde „veșnicia s-a născut” (Blaga) – „la sat”; împrumutaseră „sufletul naturii”, vorbeau cu florile, cu păsările, auzeau muzica aștrilor… Înțelepți, demni, vedeau în moarte o „întoarcere acasă, la ai săi” (Eliade). Din păcate, tehnologizarea, șablonizarea mutilează dureros, din ce în ce mai mult, sufletul comun al naturii și al omului. Vă aștept!
Multumesc frumos, stimata doamna, pentru atentia si interesul cu care ma onorati citindu-ma! Va multumesc pentru cuvintele dumneavoastra care rezoneaza cu ale mele si-mi dau senzatia ca vin sa continue cele spuse… Tehnologizarea continua si folosita in nestire ne obliga pe toti, mici si mari, sa fim neglijenti cu cei de alaturi, sa nu ne mai acordam atentie unii altora si aceste lucruri ne imbolnavesc la propriu, ne altereaza sentimentele si ne obliga sa ne comportam nefiresc.
Societăți sociale diferite, oameni cu comportament diferit… asta cu toate că aceeași categorie socială, fără educație, se comporta diferit… asta pentru că societatea per ansamblu își pune amprenta… Ce este azi în viața socială știm cu toții… falsitate, pretenții și mulți parveniți…
Draga mea,
Minunat, emotionant si in acelasi timp adevarat!
Mi-ai redeschis ochii, care se inchisesera odata cu sfarsitul copilariei. M-au luat valurile vietii si am dat uitarii ulita copilariei cu batranii ei frumosi, demni, intelepti si apreciati. Dar niciodata nu este prea tarziu sa ne aducem aminte, sa apreciem si sa iubim neconditionat ceea ce am avut ( strabunici, bunici ) si ceea ce avem ( parinti, unchi, matusi, prieteni mai in varsta ).
Felicitari! Sunt aproape de tine!
Multumesc pentru cuvintele tale calde, pline de prietenie, draga mea calatoare! Te invit sa te opresti din cand in cand, in calatoriile tale, acolo unde te indeamna inima si sa le arati si sa le spui celor din jur ca-i apreciezi si ii iubesti, cum spui tu, neconditionat (cea mai frumoasa si de dorit forma de iubire!)!
Multumesc pentru interesul si atentia cu care ati citit si, de asemenea, pentru completare!