Și virgula poate marca viața cuvintelor: „Oh, i-am strigat, suflete, eu n-am murit!” (2)

În prezentarea anterioară, am afirmat că raporturile stabilite între diversele unități sintactice impun norma: cer prezența obligatorie (facultativă, uneori) a virgulei sau nu o permit.

Tipuri de raporturi (relații) sintactice:

1. de interdependență – relația dintre subiect și predicat, dependență reciprocă; legătura strânsă dintre cele două unități sintactice nu permite delimitarea acestora prin virgulă (punctele de suspensie pot marca pauza din vorbire):

Natura zâmbește – p.v.
Natura e tandră – p.n.
Natura – sb.

2. de coordonare – relația dintre cuvinte care au aceeași funcție sintactică (termeni ai subiectului multiplu, ai numelui predicativ multiplu, atribute, complemente; termenii stau pe același plan, nu depind unul de celălalt):

Pictura, muzica, poezia… sunt veșminte, metafore ale naturii, ale vieții, ale iubirii, dar și ale morții:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
(…)
căci eu iubesc
și flori, și ochi, și buze, și morminte (L. Blaga)

Pictura, muzica, poezia – sb. multiplu
sunt veșminte – p.n.
veșminte, metafore – n.p. multiplu

ale naturii, ale vieții, ale iubirii (…) ale morții – atr. subst. genitivale

și flori, și ochi, și buze, și morminte – c.d.

3. de subordonare – relația dintre determinant (atribut, complement) și cuvântul pe care îl determină (regent):

ale, naturii, ale vieții, ale iubirii (…) ale morții – atribute (regent – veșminte, metafore)

și flori, și ochi, și buze (…) și morminte – complemente (regent – iubesc)

Andra Vasilescu, profesor universitar doctor, Facultatea de Litere, Universitatea din București, vorbește despre un al patrulea raport sintactic:

4. de apoziționare – specific apoziției

Virgula – se folosește și pentru a izola o apoziție (simplă, dezvoltată) de celelalte componente ale enunțului.
Conform DEX (2016), apoziția este un „… atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ)”.

1. Președintele României, Iohannis, a oferit Papei vibrația românilor.

Cuvântul Iohannis este o apoziție explicativă. Regentul acesteia este secvența anterioară, Președintele României.
În exemplul oferit, apoziția este echivalentă ca sens cu regentul. Ea poate fi omisă – aduce o explicație suplimentară, facultativă. Secvența Președintele României este suficientă pentru cunoașterea persoanei despre care se vorbește.
Deci apoziția trebuie izolată prin virgulă de restul enunțului.

2. Balada Monastirea Argeșului cultivă mitul jertfei pentru creație.

În acest exemplu, apoziția, Monastirea Argeșului, nu poate fi omisă. Regentul, Balada, nu este suficient pentru a cunoaște creația care cultivă acest mit. Apoziția nu reprezintă deci o explicație suplimentară. Prezența ei este necesară – în aces caz, nu se izolează prin virgulă.

Apoziția, „… atribut, de obicei substantivizat” (DEX), se delimitează în scris prin virgulă sau linie de pauză, în vorbire prin intonație și pauză; ea poate fi exprimată și printr-un substantiv neizolat atunci când este absolut necesară identificării termenului determinat, dar și printr-un adjectiv substantivizat, un numeral cu valoare substantivală, un pronume:

Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul,
Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. (M. Eminescu)

Cine te-a plâns cu ochiul lui pe tine soare,
lacrimă arzătoare? (N. Stănescu)

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci. (M. Eminescu)

Papa Francisc salută; România zâmbește.

În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân și o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ținându-se de mână. (I. Minulescu)

Vorbește-ncet, urmează înainte
Cu glasul tău, izvor de mângâiere. (M. Eminescu)

Arată-mi și mie acel baltag. Poftesc să-l văd. are și Gheorghiță, flăcăul meu, unul alcătuit întocmai la fel. (M. Sadoveanu)

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupercă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână. (I. Barbu)

Încărcătura explicativă a apoziției poate fi sugerată prin cuvinte de tipul adică, respectiv și anume, înaintea cărora se pune virgulă:

Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău și alintat. (M. Eminescu) – adjectiv substantivizat
Ei, adică cei doi din prim-plan, sunt lideri. – numeral
Eu, una, cred în existența unei Forțe Supreme. – pronume

Voi reveni.