Pretendentul

Merg într-o dimineață cu tramvaiul doar până la bulevardul Mărășești și de acolo voi lua autobuzul 381 care are stație aproape de strada Lipscani căci vreau să cumpăr panglică tricoloră pentru ziua națională, de la Monigue.

Pe trecerea de pietoni un domn mai în vârstă comentează: ar fi bun un vin fiert pe frigul acesta. Eu nu pot să tac: așa de dimineață nu face bine mai ales la tensiune. Și de aici conversația continuă mai ales că autobuzul 381 se lăsa așteptat.

El: Dvs. unde ați plecat așa de dimineață?

Eu ofensată:  la birou, că sunt tânără, încă lucrez. 

El: eu sunt sănătos tun, nu mai iau nici un medicament, doar câte ceva de la farmacia Tei. M-am pensionat anticipat și am o pensie de 7 milioane, dar nu am și eu o coajă de babă.

Eu: păi cu pensie de 7 milioane vrei să te însori?

El: câștig mult mai mult, fac niște figurine din placaj traforat și le vând cu 5 lei bucata plus că vând cruci, chiar acum am vândut de 25 de milioane.

Eu: și unde le vindeți?

El: la biserici, merg la diferite biserici și după slujbă stau la ușă și găsesc cumpărători. Și acum merg la biserica Sfânta Filofteia, în spatele bisericii Sfântul Gheorghe unde acum este adusă mâna sfintei.

Eu: și nu ați fost căsătorit.

El: ba da, dar mi-a zis mama „nu o lua că este cam veștejită”, dar eu nu am ascultat. Am stat cu ea în Oradea unde am câştigat foarte bine, fratele ei, mare campion la.. ( nu mai ştiu ce, că eram preocupată de autobuzul care nu mai venea) avea cazinou unde eu eram supraveghetor etc, etc. Dar cum ea era mai mare ca frate-su cu vreo 10 ani, cumnatul i-a zis: dacă moare ea, el, adică pretendentul, nu are dreptul la nimic. Ca atare a plecat înapoi la București.

Cum se apropia autobuzul, el către mine: Batem palma? Eu: adică pentru ce? El: cu ce am vorbit. Eu: și cu cel de acasă ce fac? El: sunteți căsătorită? Eu: bineînțeles.

Din acel moment nu am mai prezentat interes pentru el, mai ales că ne-am urcat în autobuz și la ușa din mijloc pe unde ne-am urcat, erau câteva doamne care mergeau tot la biserică la fel ca pretendentul meu. Așa că a început să discute cu ele și să facă apologia credinței în biserică etc.

Un tânăr îmbrăcat așa și-așa începe să facă scandal că pe el nu-l interesează biserica, nu vrea să audă politica pretendentului meu.

Eu ii iau apărarea: că vorbește încet, nu vorbește urât, nu jignește pe nimeni etc. Tânărul zice că el este satanist și dacă pretendentul poate vorbi tare, va vorbi și el la telefon. Și începe să vorbească la telefon, presupun cu soția.

Eu mă reîntorc la discuția pretendentului care începuse să-și promoveze produsele. Și fiindcă îi produsesem o dezamăgire, îi spun că vreau să cumpăr un îngeraș. Dar că normal trebuia să mi-l facă cadou sau măcar să mi-l dea mai ieftin. El zice că mi-l dă cu 4 lei, eu ii ofer 3 lei și facem târgul.

Așa s-a ales mătușa mea cu o podoabă de brad și eu cu nemulțumirea că azi am dezamăgit un om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *