Apasă tasta Enter

Orașul din vis

Fusese un vis de noapte… visat cu vreo trei ani în urmă. Nu știa de ce nu-l uitase și de ce îi revenea mereu în minte. Nu avusese nimic spectaculos în el, dar în dimineața de după vis, se trezise cu o stare ciudată de bucurie, de bine… nici ea nu știa exact ce stare, dar era în orice caz pozitivă. Observase de ceva timp că niciodată când visa, nu se visa la vârsta reală. În vise, era mereu cantonată în adolescență, tinerețe. Așa era și în visul acela…

Era într-un oraș necunoscut, pe o stradă în pantă, o pantă destul de accentuată. Se afla în capătul de sus al pantei. Strada se vedea până în cel mai de jos loc, unde se intersecta cu o alta, paralelă cu marea. Era o stradă obișnuită, dar frumoasă, cu case nu prea mari, fără etaj, construite în stil cubist. Majoritatea caselor aveau culoarea nisipului. Aveau curți îngrijite pline cu flori viu colorate.

Mergea agale pe stradă, admirând peisajul. Strada nu era prea animată. Din când în când, treceau automobile, uneori oameni, dar nu-și amintea să-i fi auzit vorbind. La un moment dat, într-o curte, a văzut o fetiță cam la trei-patru anișori, cu o lopățică cu nisip. S-a uitat atent la fetița care avea niște ochi mari căprui și părul castaniu făcut inele. Aceasta i-a zâmbit și și-a văzut mai departe de joacă.

A mers în continuare, uitându-se în jur. După o vreme, a ajuns la ultima clădire de pe stradă. Era o clădire tot în stil cubist, mult mai mare și mai înaltă decât casele celelalte, cu coloane. După cum arăta, părea să fie un lăcaș cultural, poate un teatru… Acolo știa că trebuia să se întâlnească cu o persoană care în visul ei avea o însemnătate deosebită pentru ea. Cu un bărbat înalt, brunet, cu ochi căprui și trăsături ferme. Nu știa dacă-l cunoștea sau urma să-l cunoască, dacă însemnătatea era de natură sentimentală sau de altă natură. Știa doar că el trebuia să ocupe un loc important în viața ei.

A așteptat destul de mult în preajma clădirii. Se făcuse deja după-amiază, dar bărbatul nu a sosit. Își amintea foarte bine că în timpul așteptării auzea valurile mării cum se spărgeau de digul paralel cu strada, că simțea mirosul algelor. Într-un târziu a plecat din locul cu pricina și… s-a trezit. Curios, nu a avut niciun sentiment de dezamăgire sau suferință…

Trecuse destul de mult timp, gândindu-se mereu la visul acela… neînțelegând ce-l făcuse atât de special încât să-i revină mereu în minte. Zilele trecute se uita la televizor, la o emisiune care se numește GEO 360 de grade, unde sunt arătate diferite locuri și orașe din lume. Se dădeau imagini dintr-un oraș (nu știa care, că nu văzuse emisiunea de la început) și, la un moment dat, a văzut strada în pantă, cu căsuțele ei, cu clădirea în preajma căreia așteptase ore întregi să vină cel ce n-a mai venit. Totul, absolut totul, era așa cum visase ea cu trei ani în urmă. A rămas mută de uimire, abia acum credea că visează… Într-un final, a înțeles că era vorba despre orașul Lisabona. Avea acum un sentiment ciudat, chiar fusese în vis în Lisabona unde în realitate nu ajunsese niciodată. Se întreba dacă pe omul acela așteptat îl va reîntâlni vreodată aievea sau în vis… Dacă va înțelege sau va afla cine este și ce înseamnă pentru ea… cine poate ști.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *