Europa are cel mai înalt grad de îmbătrânire demografică față de celelalte continente, atingând deja un stadiu critic. Conform Eurostat în 2017, 19% din populația UE avea vârsta de peste 65 de ani, cu 2,4% mai mult, comparativ cu 10 ani în urmă. La nivelul UE, rata de dependență a persoanelor vârstnice a crescut cu 4,7 % în ultimul deceniu (de la 25,2 % în 2007 la 29,9 % în 2017).
România se confruntă cu aceeași problematică demografică specifica UE – declinul populației totale, creșterea ponderii populației vârstnice și a duratei medii a vieții, însă, nivelul mai scăzut al performanțelor economiei face ca resursele să fie mai reduse și impactul social estimat să fie mai mare. Prognozele demografice arată că vom asista în deceniile următoare la o expansiune rapida și masivă a populației vârstnice, populația de 60 de ani și peste, urmând a crește de la 4,2 (2005) la 6,5 milioane (2050) (Declinul demografic și viitorul populației României, Ghețău, 2007).
Aproximativ 212.000 de bătrâni (sau 6,5% dintre persoanele de 65 de ani şi peste) se confruntă cu limitări serioase sau totale, dar nu beneficiază de ajutorul familiei şi, prin urmare, au nevoie de sprijin pentru realizarea activităţilor lor zilnice. Dintre aceste persoane, 68.200 locuiesc singure, 127.000 au 75 de ani şi peste şi 47.300 sunt persoane singure de 75 de ani şi peste.
Deși avem aprobate două strategii naționale care se referă la persoanele vârstnice, respectiv, Strategia Națională privind incluziunea sociala și reducerea saraciei și Strategia Națională privind persoanele vârstnice și îmbătrânirea activă, nu există obiective clare privind dezvoltarea continuă și coordonată a serviciilor socio-medicale și nici decizii concrete de alocare bugetară pe termen lung, în raport cu nevoile identificate.
La nivelul comunităților (mai ales cele rurale) nu există echipe multi-disciplinare de profesioniști care să abordeze într-o manieră integrată nevoile persoanei asistate (asistent social, personal medical, asistenți personali, psihologi, îngrijitori la domiciliu, etc). De aceea este nevoie de o politică publică pentru a facilita accesul la finanțare atât a ONG-urilor cât și a APL-urilor în vederea unei dezvoltări unitare, pe tot teritoriul țării, a unor servicii profesioniste pentru persoanele vârstnice.
Aproximativ 6-7% din populația în vârstă a României are nevoie de servicii de îngrijire la domiciliu, însă doar 0,23% beneficiază efectiv de astfel de servicii.
Prin urmare, în contextul îmbătrânirii accelerate a populației, asigurarea unui spectru larg de servicii adaptate nevoilor specifice vârstnicilor trebuie să constituie o prioritate pentru orice politică de devoltare durabilă. În prezent, în România, gama serviciilor sociale de proximitate, acordate în comunitate și mai ales serviciile de îngrijire la domiciliu, precum și numărul profesioniștilor în domeniu sunt insuficiente și cu o distribuție inechitabilă sau inadecvată în raport cu resursele disponibile.
Pentru a reduce presiunea pe familie, pe sistemul de sănătate și pe cel de îngrijire în regim rezidențial, este necesară crearea, atât în mediul urban, cât și în rural, a unei rețele ample de servicii sociale și socio-medicale destinate persoanelor vârstnice aflate în situații de dificultate, servicii care, prin inovare și o mai mare flexibilitate să permită o permanentă revizuire și adaptare la nevoile comunității, în raport cu resursele materiale și umane disponibile.
În acest context, în cadrul proiectului „Servicii sociale pentru fiecare vârstnic – pachet de achiziții de servicii în fiecare comunitate”, partenerii Fundația de Sprijin Comunitar, Asociația Four Change și Universitatea Danubius din Galați își propun să crească capacitatea ONG-urilor furnizoare de servicii pentru vârstnici pentru ca acestea să contribuie activ și participativ la accelerarea CONTRACTĂRII SOCIALE a serviciilor dedicate vârstnicilor prin formularea și promovarea la nivel local/regional/național a legislatiei tertiare în sfera achizițiilor de servicii sociale. Prin caracterul ei juridic si aplicabilitatea la nivel local/regional/național, legislatia terțiară reprezintă o politică publică esențială în procesul de implementare a legii achizițiilor publice adoptată de Guvernul României.
Astfel, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, a fost lansată Analiza privind situația achizițiilor de servicii sociale dedicate persoanelor vârstnice, document elaborat în contextul în care problematica persoanelor vârstnice nu reprezintă încă o prioritate pe agenda politică, deși semnalele de alarmă cu privire la impactul îmbătrânirii demografice sunt cunoscute de cel puțin 10 ani. Creșterea pensiilor, fără o dezvoltare echilibrată a serviciilor de suport pentru persoanele vârstnice (inclusiv a serviciilor de îngrijire de lungă durată), conduce progresiv la o povară nesustenabilă pentru bugetul de stat.
Având în vedere țintele asumate de către România prin Strategia pentru consolidarea administratiei publice 2014 – 2020 (SCAP), Strategia națională în domeniul achizițiilor publice și Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2015-2020, se impune ca necesitate, dezvoltarea unor SOLUȚII URGENTE pentru aplicarea dispozițiilor normative referitoare la achiziția de servicii sociale pe fondul lipsei unor norme metodologice de implementare sau a unor ghiduri și metodologii.
Rezultatele analizei vor fi utilizate pentru a realiza o propunere de politică publică ce va răspunde unui complex de nevoi actuale şi concrete privind politice publice aferente contractării/externalizării serviciilor sociale destinate vârstnicilor, astfel: 1) nevoia de a ameliora deficiențele în formularea de politici publice în domeniul achizițiilor publice a serviciilor sociale existente la nivelul ONG furnizoare de servicii sociale; 2) nevoia de a îmbunătăți mecanismele de dialog civic și consultare publică în rândul asociațiilor și fundațiilor pe tema finanțării serviciilor sociale pentru vârstnici, în special la nivel local si regional; 3) lipsa reglementărilor din domeniul achizițiilor publice care să permită dezvoltarea și implicit finanțarea serviciilor pentru vârstnici la nivel local și necesitatea formulată de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale de a realiza 71 de pachete de achiziții publice aferente fiecarui tip de serviciu social; 4) nevoia de profesionalizare în rândul actorilor publici responsabili cu finanțarea serviciilor sociale și în rândul ONG-urilor furnizoare de servicii sociale; 5) focusul politicilor sociale propuse la nivel național care poziționează nevoile vârstnicilor ca fiind un domeniu de interes naţional în prezent şi în viitor, luând în considerare dinamica demografică.
Obiectivele analizei sunt:
- Identificarea și analiza ONG-urilor licențiate din România și a principalelor probleme și provocări cu care acestea se confruntă
- Identificarea problemelor întâmpinate de autoritățile publice în demersurile de externalizare a serviciilor sociale prin achiziții publice
- Identificarea nevoilor de formare
- Formularea de recomandări strategice bazate pe propunerile stakeholderilor și analiza echipei de cercetare
În urma analizei răspunsurilor primite, atât de la reprezentanții ONG-urilor cât și de la cei ai APL-urilor, se pot sublinia urmatoarele aspecte importante referitoare la situația achizitiilor de servicii sociale în România:
- Dacă ONG-urile au raportat în proportie de 69% că nu cunosc deloc sau cunosc parțial prevederile Legii 98/2016, reprezentanții APL cunosc aceasta lege în proporție de 58,93%.
- Deși APL-urile cunosc această lege, nu o aplică în achiziția de servicii sociale.
- Atât ONG-urile cât și APL-urile invocă motivul LIPSEI FONDURILOR și NORMELE NECLARE ale legii în relație cu dificultatea achiziției serviciilor sociale.
- Ambele „părți” spun că nu au persoane specializate în instituție care să se ocupe de achiziția de servicii sociale pentru persoanele vârstnice.
De ce este nevoie de o politică publică în domeniul achizițiilor de servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice? Pentru că cererea pentru aceste servicii va crește considerabil în următorul deceniu și pentru că va crește presiunea asupra sistemului de pensii, asupra sistemului medical și social.
În acest moment, la nivel UE, achiziția (contractarea) de servicii sociale este privită ca soluție pentru rezolvarea cu succes a unor probleme comunitare, de interes public, de la servicii sociale la proiecte complexe de dezvoltare socio ‐ economică.
Instrumentul cel mai important pentru creșterea accesului la contractarea socială a serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice îl deține administrația publică locală/județeană. Sectorul ONG își face masiv simțită prezența la nivel local, aducând o contribuție importantă la soluționarea problemelor identificate și aflate pe agenda publică.
Astfel, rezultatele analizei vor sta la baza unei propuneri de politică publică care să faciliteze dezvolarea sectorului de servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice, într-un mod unitar, pe tot teritoriul României.
*Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativa 2014-2020 și are ca scop creșterea capacității organizațiilor neguvernamentale care furnizează servicii sociale destinate persoanelor vârstnice de a formula și propune politici publice ce vizează stimularea contractării sociale în vederea dezvoltării de servicii sociale pentru vârstnici, în fiecare comunitate din România.
