„Poate cea mai gravă calomnie adusă vârstnicilor – și cea care îi sperie cel mai mult pe cei care nu sunt încă în vârstă – este convingerea că îmbătrânirea ne face să ne pierdem vitalitatea. (…)
Ideea că apetitul cuiva pentru viață se prăbușește automat odată cu trecerea anilor e pur și simplu greșită. Cicero a pus punctul pe i. Oamenii, spunea oratorul roman în Tratatul despre bătrânețe, „care nu posedă prin ei înșiși posibilitatea de a-și asigura o viață bună și fericită găsesc că fiecare vârstă e o povară”. Doar naivii, afirma el, impută propriile slăbiciuni vârstei înaintate. (…) „Marile lucruri ale vieții nu se săvârșesc prin forță fizică sau energie sau agilitate a corpului, ci prin hotărâre, caracter, exprimarea opiniei. Bătrânețea nu numai că nu este privată de acestea, ci, ca o regulă, beneficiază în chiar mai mare măsură de ele.”
Un om poate fi viu sau mort la orice vârstă. În splendida comedie neagră a lui Hal Ashby, Harold și Maude, un băiat de 19 ani, deprimat și funest, se îndrăgostește de o femeie plină de viață de 79 de ani pe care o cunoaște la înmormântările la care cei doi merg din pasiune. Insuflându-i vitalitatea ei, femeia îl aduce la viață. (…)
Poate cea mai savuroasă relatare despre cum a îmbătrâni poate însemna să devii mai angajat a fost scrisă de Florida Scott-Maxwell. Această dramaturgă și sufragetă (…) a început o nouă carieră la 40 de ani, când a început să se pregătească să devină psiholog analitic sub îndrumarea lui Carl Jung. Scott-Maxwell a trăit până la 96 de ani, iar în The Measure of My Days, minunata sa carte despre îmbătrânire, publicată în 1968, la 85 de ani, scria:
Bătrânețea mă intrigă. O credeam a fi o perioadă de calm. Anii mei șaptezeci au fost interesanți și destul de senini, dar anii optzeci sunt pasionanți. Devin mai intensă pe măsură ce îmbătrânesc. (…) Trebuie să mă calmez. Sunt mult prea fragilă ca să mă las pradă fervorii morale.
Mai mulți psihanaliști au făcut observații similare: că pasiunea nu trebuie neapărat să se diminueze cu timpul. (…) Mai recent, psihoterapeutul Marie de Hennezel a identificat exact aceeași capacitate la numeroșii oameni în vârstă cu care a vorbit: o „bătrânețe ardentă”, cuprinzând curiozitate, capacitatea de a se bucura și a fi surprinși, abilitatea de a învăța și a gândi, senzualitate. Toate acestea, crede ea, se pot menține și supraviețui chiar unor dizabilități fizice severe. În ebraică, există un singur cuvânt, guil, care înseamnă atât vârstă, cât și bucurie.”
Extras din cartea Cum să îmbătrânești frumos, de Anne Karpf, apărută la Editura Vellant
Explicație foto: Florida Scott-Maxwell
