Efectele pandemiei pentru persoanele în vârstă resimțite la Telefonul Vârstnicului. Topul nevoilor în 2021

În 2021, Telefonul Vârstnicului a înregistrat 13.624 de convorbiri telefonice cu 2.296 de seniori care au beneficiat de consiliere, îndrumare, informare și, nu în ultimul rând, sprijin material sau emoțional. Din totalul apelanților, 50.4% provin din mediul rural și din orașe mici. În ceea ce privește vârsta și situația locativă, 29.8% au între 70 și 80 de ani și 53.5% locuiesc singuri.

Populația României numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, iar mulți dintre ei sunt afectați de singurătate și lipsa resurselor pentru un trai decent. Înființat în urmă cu 6 ani, serviciul social Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor. Din iunie 2021, echipa dedicată s-a extins la 4 asistenți sociali full-time, cu implicarea a 15 voluntari pentru reapelare săptămânală și a 5 voluntari psihologi.

Pe parcursul a aproape doi ani de la declanșarea pandemiei, nevoile vârstnicilor exprimate prin linia telefonică se păstrează. Pe primul loc în topul apelurilor primite de la persoane vârstnice anul trecut s-a aflat nevoia de informații utile care nu sunt accesibile tuturor, fie din cauza izolării, fie din lipsa abilităților de a utiliza noile tehnologii de comunicare. 875 de seniori au solicitat informații și contacte relevante pentru situațiile individuale, oferite de echipa specializată de asistenți sociali a liniei telefonice. În perioada pandemiei, accesul la servicii sociale al persoanelor vârstnice a fost îngreunat, multe dintre acestea fiind suspendate sau reduse, ori modificându-și condițiile de participare. În acest context, Telefonul Vârstnicului a constituit pentru seniori o sursă de informații actualizate, de încredere, obținute facil și gratuit.

900.000 de pensionari în vârstă au avut pensia sub 1.000 de lei în 2021, nivelul de sărăcie al vârstnicilor amplificându-se după criza provocată de pandemie, conform unui studiu realizat de ICCV. Astfel, un număr considerabil de apeluri au fost pentru sprijin financiar și material. În anul 2021, au fost înregistrate 601 de astfel de solicitări din partea vârstnicilor. Echipa Telefonul Vârstnicului a îndrumat cazurile acestora către servicii de asistență socială din comunitate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri, pentru a beneficia de un ajutor particularizat și constant. Împreună cu parteneri și sponsori, Fundația a soluționat o parte dintre aceste cazuri, venind în sprijinul seniorilor ce se confruntă cu condiții precare de viață prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare sau paramedicale și bunuri de necesitate.

Pe locul trei în topul necesităților vârstnicilor, s-a aflat nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu. Mulți seniori cu o stare de sănătate precară sau o vârstă foarte înaintată necesită servicii specializate de îngrijire sau menaj la domiciliu, sprijin în procurarea cumpărăturilor sau a medicamentelor ori monitorizare medicală. Pentru 498 dintre apelanți, echipa a furnizat informații despre serviciile funcționale, dar și referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate. În condițiile unei finanțări publice insuficente și a unui număr redus de servicii acreditate, inegal distribuite între mediul rural și urban, accesul persoanelor vârstnice la servicii sociale și medicale este încă deficitar.

Mulți dintre vârstnici au experimentat stări de confuzie, anxietate, depresie sau stres generate de pierderea unor persoane apropiate, teama de infectare sau îngrijorarea privind sănătatea proprie sau a celor dragi. Sentimentul de singurătate s-a adâncit. Unul dintre motivele pentru care seniorii au apelat linia telefonică a fost căutarea unui sprijin emoțional. Ca soluție la această nevoie, Telefonul Vârstnicului a oferit consiliere psihologică și sprijin emoțional, prin asistenții sociali, voluntari și psihologi, pentru 262 de seniori înscriși în serviciul de reapelare săptămânală sau a redirecționat vârstnicii către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea apelanților.

Sentimentul de inutilitate îi copleșește pe mulți dintre vârstnicii care, odată cu ieșirea la pensie, părăsesc scena socială. Pentru aceia care își exprimă nevoia de a fi activi, Telefonul Vârstnicului a informat despre acțiuni de voluntariat în comunitate și a încurajat înscrierea la activitățile organizate în cluburile de seniori. Pentru 76 de vârstnici, relaționarea și socializarea este în continuare posibilă prin participarea acestora la TeleCluburi, unde vârstnicii au ocazia să socializeze și să discute cu alți seniori pe teme de interes comune, moderate de un asistent social și un voluntar.

La Telefonul Vârstnicului seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la problemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social finanțat în prezent de Fundația Vodafone România, C.N.Loteria Română, Johnson & Johnson, Adobe Foundation și S.C. Johnson Wax.

*Surse

INSSE – Raport la 1 iulie 2021 privind populația României

IRES – Impactul pandemiei asupra calității vieții românilor

Casa Națională de Pensii Publice – Indicatori Statistici

ICCV – Calitatea vieții vârstnicilor. Tendințe și riscuri în contextul pandemiei. Raport de cercetare

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor 30 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundaţia Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *