Doamna K ia o hotărâre

[…] Doamna K nu aude nimic. A deschis larg fereastra mansardei și mirosul corcodușilor înfloriți ajunge până la ea, sus, în dormitor. Stă în fotoliu și fumează. Alături, pe măsuța franțuzească cu intarsii, se află scrumiera, pachetul de țigări, o cutie cu chibrite,  un caiet de școală tip dictando, un creion negru și o gumă. Doamna K este adâncită în gânduri care se întorc în trecut, acolo unde palpită adevărata ei viață. Amintirile sunt luminate de fascicule de raze care se opresc mereu asupra acelorași scene: blândețea vacanțelor petrecute cu părinții la Slănic Moldova, glasul directoarei de la liceul Moteanu care, înapoindu-i o compunere, îi spune „Domnișoară, dumneata ai talent, ai grijă sa nu te pierzi”, primele poezii scrise, vizitele făcute cu tatăl ei la Florica, vacanța de la Balcic, unde l-a cunoscut  pe domnul K, cele 48 de zile în care a primit, prin curier, la aceeași oră un splendid trandafir roșu însoțit de o carte de vizită pe care scria invariabil același cuvânt, căsătoria, sosirea primilor trei copii, din cei cinci programați, puținii ani în care cursul vieții ei a urmat un făgaș previzibil… Apoi, existența doamnei K  a fost tăiată brutal în două, așa cum tranșează măcelarul carnea cu satârul și a devenit eroina altui roman, botezat în gândurile ei Grandeur et decadance. […]

Seara, când ultima țigară i-a ars degetele, se scutură de întâmplările care bolborosesc, șuieră, sunt gata să dea în clocot în mintea ei spunându-și: „Viața mea a fost un adevărat roman!”
Noaptea, are un coșmar, este urmărită de un polonic uriaș care vrea s-o prindă. Aleargă prin bucătărie, încearcă să se ascundă după găleata de gunoi, dar în cele din urmă este prinsă și aruncată în oala cu ciorbă. Se salvează de înec agățându-se de un morcov și atunci când ajunge în farfuria uneia din fete, aceasta o pune cu grijă pe fața de masă: „Uite-o pe mama, n-am mai văzut-o de mult! Ce caută mama în farfuria mea cu supă?” se întreabă aceasta uimită. […]

Soarele luminează acum camera de la mansardă și perdelele sunt bătute de vânt. Doamna K stă în fotoliu și scrie în caietul dictando care îi stă în poală, pe o tavă. Se oprește, se încruntă, mai șterge, mai adaugă, dar nu este mulțumită. Zilnic, de ani de zile, și-a povestit viața în gând așteptând să aibă răgazul să o și scrie. Acum, amintirile nu vor să iasă din borcane, întâmplările s-au uscat pierzându-și savoarea, scrisul ei nu are nici sare, nici piper și, culmea, a avut acel coșmar pe care nu îl poate uita! „Dar dacă viața mea nu a fost un roman, ci numai o ciorbă?” se întreabă plină de amărăciune.
Aude zgomot de pași în fața ușii și se duce să o deschidă. Își ia în brațe fetele și le sărută. Dragele de ele, au venit cu cafeaua caldă! Le face loc să se așeze pe pat, strânge caietul dictando, creionul, guma înlocuindu-le cu cele trei cești și ibricul fierbinte. Discuția se aprinde repede, doar au rămas multe nespuse în ultimele zile. Doamna K surâde privindu-și fetele și le întreabă:
– Mâine se întoarce stăpânul casei, spuneți-mi ce să vă gătesc bun?

Află mai mult despre carte

Fragment din povestirea cu același nume apărută în volumul Alegeri dificile, la Editura Polirom