În România, voluntariatul este, în mod oficial, o activitate deschisă tuturor, indiferent de vârstă. Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat spune limpede că voluntarul este „orice persoană fizică” care are capacitate de muncă și dorește să se implice în folosul comunității. Nu se menționează nicăieri vreo limită de vârstă, vreo categorie favorizată sau vreo restricție pentru persoanele vârstnice.
Și totuși, în practica socială, voluntariatul pare dominat de tineri. Programe, campanii, imagini publice, chiar și limbajul utilizat, toate privilegiază dinamica generațiilor tinere. De ce se întâmplă acest lucru, dacă legea în sine este neutră?
Pentru a înțelege fenomenul, trebuie privite împreună două planuri: cadrul legal și modul în care statul și societatea promovează participarea civică.
Legea: deschisă tuturor, dar cu beneficii mai ales către tineri
Legea voluntariatului este incluzivă: nu există niciun articol care să descurajeze sau să limiteze participarea persoanelor vârstnice. Dimpotrivă, principiile care guvernează voluntariatul — participare liberă, egalitate de tratament, implicare activă în viața comunității — se aplică uniform tuturor.
Totuși, legea introduce un stimulent care se suprapune în mod natural cu nevoile tinerilor:
activitatea de voluntariat poate fi recunoscută ca experiență profesională și/sau în specialitate, dacă este realizată în domeniul studiilor absolvite.
Această prevedere transformă voluntariatul într-un instrument valoros pentru cei aflați la început de carieră. Pentru un student sau un tânăr absolvent, experiența profesională este esențială. Pentru un pensionar, însă, nu mai reprezintă o motivație. Aici se naște prima diferență de percepție, deși legea nu discriminează.
Strategia națională 2023–2030: statul recunoaște nevoia voluntariatului seniorilor
Din 2022, odată cu adoptarea Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă (2023–2030), România face un pas important. Documentul afirmă clar că participarea socială a persoanelor vârstnice, inclusiv prin voluntariat, este parte integrantă din viziunea națională privind îmbătrânirea activă.
Strategia nu doar permite voluntariatul seniorilor, ci îl încurajează explicit, menționând:
- dezvoltarea de rețele de voluntariat la nivel local pentru implicarea vârstnicilor;
- promovarea participării civice și comunitare a persoanelor în vârstă;
- crearea de contexte sociale în care seniorii își pot valorifica experiența, competențele și timpul liber.
Aceasta reprezintă o recunoaștere oficială a ceea ce multe organizații observă în teren: seniorii nu sunt doar beneficiari ai serviciilor sociale — pot fi, de asemenea, actori importanți ai comunității.
De ce continuă voluntariatul să fie dominat de tineri?
Chiar dacă legea este incluzivă și strategia națională recunoaște rolul seniorilor, realitatea socială arată altceva. Există câteva explicații clare:
1. Oferta de programe este concentrată pe tineri
ONG-urile, instituțiile publice și finanțatorii dezvoltă preponderent programe pentru tineri: mobilități, stagii, experiență profesională, educație nonformală. Seniorii rareori sunt vizați în mod direct.
2. Voluntariatul este prezentat ca instrument pentru piața muncii
Aceasta îl face foarte atractiv pentru tineri — dar nu neapărat pentru persoane aflate după ieșirea din activitate.
3. Puține organizații adaptează activitățile la ritmul și nevoile vârstnicilor
Fără programe prietenoase cu seniorii — flexibilitate, sarcini potrivite, activități cu impact social — participarea lor rămâne redusă.
4. Percepții culturale
Mulți seniori cred că „voluntariatul e pentru tineri” sau că statutul de pensionar îi exclude din „capacitatea de muncă”. În realitate, legea nu face nicio astfel de distincție.
Potrivit strategiei și legii, seniorii ar trebui să fie în centrul voluntariatului. De ce?
Voluntariatul are beneficii dovedite pentru persoanele vârstnice:
- reduce izolarea și singurătatea;
- crește sentimentul de utilitate și valoare personală;
- îmbunătățește sănătatea mentală și fizică;
- reactualizează rețelele sociale;
- întărește coeziunea comunitară;
- valorifică experiența acumulată într-o viață de muncă și viață socială.
Pentru comunități, seniorii voluntari pot deveni resursă uriașă: mentori, mediatori, implementatori, organizatori, sprijin pentru generațiile tinere sau pentru alți vârstnici.
Un drum deschis, dar încă puțin umblat
Voluntariatul în România este, legal și strategic, deschis tuturor. Iar strategia națională 2023–2030 recunoaște oficial rolul seniorilor. Totuși, în practică, acest spațiu rămâne dominat de tineri.
Nu pentru că legea sau statul ar exclude seniorii, ci pentru că societatea, programele publice și modalitățile de organizare încă nu valorifică întreg potențialul generațiilor în vârstă.
Seniorii nu trebuie să rămână „pe margine”!
Strategia naţională privind îngrijirea de lungă durată şi îmbătrânirea activă pentru perioada 2023‑2030 (ILD & Îmbătrânire Activă 2023–2030) prevede explicit promovarea voluntariatului ca parte din măsurile de susținere a participării sociale a persoanelor vârstnice.
Ce spune strategia concret
- În direcția de acțiune „Promovarea participării sociale active și demne a persoanelor vârstnice”, strategia include măsuri precum „dezvoltarea de rețele de voluntariat cu activități în comunitate – îngrijire informală, organizare de evenimente socio-culturale pentru persoane vârstnice etc.”.
- De asemenea, strategia menționează intenția de a integra programele de voluntariat în politicile de resurse umane din instituțiile publice și de a crește numărul de voluntari printre persoanele vârstnice.
Această prevedere confirmă că, la nivel de strategie națională, autoritățile recunosc rolul voluntariatului ca instrument de îmbătrânire activă și incluziune socială a seniorilor. Așadar voluntariatul este menționat în Strategie ca vector de implicare a persoanelor vârstnice.
Dar există câteva observații importante.
Faptul că voluntariatul este prevăzut în strategie nu garantează automat că va fi implementat la scară largă: contează bugetele, voința implementatorilor, adaptarea programelor la nevoile persoanelor în vârstă, etc.
Totuși, realitatea concretă (practică) încă arată o sub-utilizare sistematică a seniorilor ca voluntari. Așadar, provocarea nu mai este doar de recunoaștere legală sau strategică, ci de implementare reală, adaptare de programe și mobilizare socială.
