Fondatoarea Institutului pentru Îmbătrânire Activă, Alexandra Dobre, a vorbit recent, într-o intervenţie la Medika TV, despre percepţia negativă pe care românii o au încă asupra centrelor rezidenţiale pentru vârstnici. În opinia sa, această imagine este una greşită, formată în timp, și nu reflectă transformările sociale ale ultimilor ani.
„Există o imagine formată greşit cu privire la centrele rezidenţiale. Ele sunt foarte importante şi foarte utile. Faptul că ducem un vârstnic într-un centru rezidenţial nu înseamnă că vârstnicul respectiv e desconsiderat”, a subliniat Alexandra Dobre.
Ea a explicat că familiile active muncesc mai mult ca oricând, au programe prelungite și responsabilități multiple, iar acest lucru face dificilă asigurarea unei îngrijiri permanente pentru seniori. „Oamenii muncesc mult mai multe ore… nu mai au timp fizic să se îngrijească de ei înşişi sau de copii, darămite de vârstnicii care au nevoie de o atenţie sporită”, a spus Dobre.
Dobre a abordat și tema îngrijirii la domiciliu, afirmând că România nu dispune de un sistem coerent de îngrijire permanentă pentru vârstnici, comparabil cu modelul nordic. Ea spune că este adesea solicitată să recomande îngrijitori pentru domiciliu, însă rar găsește persoane disponibile. „Tot la un centru rezidenţial ajung, pentru că nu există oameni pregătiți care să poată sta permanent cu vârstnicul acasă”, a explicat aceasta.
În acest context, Alexandra Dobre consideră că centrele rezidenţiale vor deveni o soluţie tot mai necesară, iar percepția negativă ar trebui înlocuită cu o evaluare realistă a serviciilor oferite: îngrijire specializată, supraveghere permanentă și păstrarea legăturii cu familia.
Declarațiile de la Medika TV vin în contextul în care organizația condusă de Alexandra Dobre – Institutul pentru Îmbătrânire Activă – a organizat cu mult fast a treia ediție a Congresului Național pentru Îmbătrânire Activă.
Cine este Alexandra Dobre
Parcursul profesional al Alexandrei Dobre este unul marcat de ascensiune rapidă și de o vizibilitate crescută în spațiul public.
Dobre a activat în politică încă de la începutul carierei, în structurile de tineret ale UNPR, partidul condus la vremea respectivă de Gabriel Oprea. A fost consilieră personală la Ministerul Afacerilor Interne, în perioada în care ministru era Gabriel Oprea. Ulterior, a ocupat poziţii de consilieră în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. A avut și funcții în structuri locale de tineret, inclusiv în Parlamentul Local al Tinerilor din Sectorul 2, în perioada administrației conduse de Neculai Onțanu.
În 2016–2018 a fost director general al Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, poziție încredințată în sectorul public fără concurs, potrivit unor articole de presă.
În 2018, la vârsta de aproximativ 26 de ani, a fost numită director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București (CSMB), instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei. În această calitate, a gestionat programe sociale, culturale și educaționale destinate persoanelor vârstnice.
În perioada 2018–2020, Alexandra Dobre a ocupat mai multe funcții simultane în consiliile de administrație ale unor instituții publice, printre care: Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia”, Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu”, SC Service Ciclop SA. În unele dintre aceste instituții, presa a relatat că a deținut inclusiv poziția de președinte al consiliului de administrație.
Trecerea Alexandrei Dobre prin aceste funcții a fost însoțită de o serie de controverse menționate în presa de atunci. Numirile rapide în funcții de conducere, fără concurs, au ridicat semne de întrebare privind criteriile de selecție. La Spitalul Filantropia, membri ai personalului medical s-au declarat nemulțumiți de schimbările de conducere și au acuzat lipsa experienței în domeniul sănătății a unor persoane din consiliu. Mai multe publicații au remarcat cumulul funcțiilor publice, în paralel cu rolul de director al CSMB, ceea ce a alimentat discuții despre oportunitate și capacitatea de exercitare a responsabilităților. Presa a semnalat și legătura profesională și politică dintre Alexandra Dobre și administrația condusă de primarul Gabriela Firea, context în care au fost analizate numirile în instituțiile subordonate municipalității.
În 2020, odată cu schimbarea administrației locale în București, plecarea Gabrielei Firea și instalarea noului primar, Nicușor Dan, Alexandra Dobre a părăsit funcția de director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului București. În aceeași perioadă, ea a fondat Institutul pentru Îmbătrânire Activă, organizație non-profit specializată în politici pentru vârstnici și în promovarea conceptului de îmbătrânire activă.
Foto: Alexandra Dobre la Medika TV