Un studiu recent arată că îmbătrânirea cerebrală este mai accelerată la bărbați decât la femei, constatând că volumul cerebral al bărbaților se micșorează mai rapid odată cu vârsta, indiferent dacă aceștia suferă sau nu de Alzheimer.
Studiul, publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), a analizat peste 12.000 de imagini RMN ale creierului de la aproape 5.000 de persoane cu vârste cuprinse între 17 și 95 de ani.
Conculzia este că bărbații pierd volum cerebral mai rapid și în mai multe regiuni comparativ cu femeile pe măsură ce îmbătrânesc. Zonele afectate au fost în special cele responsabile de memorie, emoții și procesarea senzorială. Acest declin structural mai accentuat la bărbați sugerează că îmbătrânirea normală nu explică diferența de frecvență a bolii Alzheimer între sexe.
La femei, s-a observat o evoluție diferită a îmbătrânirii cerebrale, manifestată printr-o ușoară expansiune a ventriculilor cerebrali (spațiile umplute cu lichid din interiorul creierului).
Această constatare oferă o nouă perspectivă asupra modului în care diferențele biologice dintre sexe pot influența procesul de îmbătrânire cerebrală.
Deși creierul bărbaților suferă o reducere mai rapidă a volumului, femeile sunt diagnosticate mai des cu boala Alzheimer. Riscul pe durata vieții de a dezvolta Alzheimer la vârsta de 45 de ani este de unul la cinci pentru femei și de unul la zece pentru bărbați. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și poate fi responsabilă pentru aproximativ 60–70% dintre cazuri. În 2021, 57 de milioane de persoane din întreaga lume sufereau de demență. Peste șapte milioane de americani sunt afectați de Alzheimer, iar estimările arată că până în 2050 numărul cazurilor în SUA se va apropia de 13 milioane.
Explicații posibile și direcții de cercetare
Deși longevitatea (faptul că femeile trăiesc, în medie, mai mult, iar vârsta este principalul factor de risc pentru demență) a fost considerată o explicație pentru prevalența mai mare a bolii la femei, autorii noului studiu sugerează că această explicație nu este suficientă.
Cercetătorii indică posibile cauze adiționale pentru dezechilibrul în frecvența Alzheimer, inclusiv: diferențe de speranță de viață, diferențe în diagnostic, factori biologici încă neînțeleși complet, o varietate de alți factori biologici, sociali sau culturali.
Studiul recent oferă o nouă direcție de cercetare pentru înțelegerea factorilor genetici, hormonali și de stil de viață care influențează diferențele de sex în îmbătrânirea cerebrală și în riscul de demență.