În data de 24 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00, ANPCDEFP va organiza un eveniment online de informare dedicat prezentării oportunităților oferite de programul Erasmus+, prin acțiunile KA210 și KA122, în domeniul Educației Adulților.
Evenimentul se adresează autorităților locale și comunitare care administrează cluburi sau centre pentru seniori, precum și asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități dedicate persoanelor vârstnice, precum:
- Ateliere de socializare și comunicare
- Activități de educație și dezvoltare personală
- Programe de sănătate și prevenție
- Activități de recreere și sport
- Voluntariat și implicare civică
- Activități cultural-artistice
- Suport emoțional și consiliere
- Programe de auto-ajutor și autonomie
Scopul evenimentului este de a oferi participanților informații actuale despre modalitățile prin care pot accesa finanțări prin programul Erasmus+ pentru a dezvolta proiecte educaționale și culturale dedicate seniorilor.
Evenimentul se va desfășura online, pe platforma Zoom.
Cei interesați sunt invitați să se preînregistreze completând următorul formular online până la data de 31 octombrie 2025 accesând ACEST formular.
La ce se referă:
KA210 – Parteneriate de mică amploare (Small-scale partnerships)
- Sunt proiecte internaționale de cooperare între cel puțin 2 organizații din 2 țări diferite participante la Erasmus+
- Obiectivul: să sprijine organizațiile mici, locale sau noi în program, care nu au multă experiență în proiecte europene
- Accent pe incluziune, accesibilitate, participare redusă a organizațiilor cu resurse limitate
- Durata: între 6 și 24 luni
- Exemple: schimb de bune practici între centre de educație a adulților, ateliere internaționale, dezvoltarea de resurse educaționale simple
KA122-ADU – Mobilități de scurtă durată pentru învățare în Educația Adulților
- Este o acțiune de mobilitate individuală, NU de parteneriat
- Sprijină organizațiile active în educația adulților să-și trimită personalul sau cursanții adulți în mobilități de formare sau schimb de experiență
- Se adresează organizațiilor care nu au încă Acreditare Erasmus (altfel ar merge pe KA121)
- Ce finanțează:
- Cursuri structurate / training pentru personal
- Perioade de job shadowing sau misiuni de predare într-o organizație din altă țară
- Participarea cursanților adulți în mobilități educaționale (în special grupuri cu oportunități reduse)
- Durata proiectului: între 6 și 18 luni
- Buget: în funcție de numărul și tipul de mobilități (costuri unitare pentru călătorie, ședere, sprijin organizațional)
Diferențe
- KA210 = proiect de parteneriat de cooperare (internațional, cu rezultate și produse comune)
- KA122 = proiect de mobilități (persoane care merg în altă țară pentru formare sau schimb de experiență)