Fundația Comunitară Alba a finalizat distribuirea celor 10.000 de măști medicale de protecție, destinate vârstnicilor din Alba Iulia cu pensii cuprinse între 800 și 1500 lei, activitate din cadrul proiectului “Ajutăm Seniorii”, finanțat de Kaufland Romania.
Astfel, 400 de vârstnici din Alba Iulia au primit câte un pachet cu 25 de măști medicale de protecție. Casa De Cultură a Studenților Alba Iulia a asigurat condiții de maximă siguranță, un spațiu de cca. 40 mp, aerisit permanent și în care a avut acces un singur beneficiar odată.
Acțiunea de distribuire a măștilor s-a realizat în „Săptămâna voluntariatului”, manifestare organizată de Casa de Cultură a Studenților, având ca parteneri Fundația Comunitară Alba și LSUA Alba Iulia.
Intervalul 800 – 1500 lei a fost stabilit ținând cont de faptul că pensia medie în județul Alba se situează sub 1500 lei, iar vârstnicii cu pensii sub 800 lei beneficiază de măști gratuite puse la dispoziție de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Alba Iulia, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 78/2020.
Prin proiectul „Ajutăm Seniorii”, Kaufland România a susținut de la debutul crizei sanitare achiziționarea de alimente de bază, medicamente, materiale igienico-sanitare sau echipamente de care au nevoie sau pentru protecția albaiulienilor în vârstă și vulnerabili.
Sursa foto: pagina de Fb a Fundației Comunitare Alba