Un studiu recent publicat în revista Alzheimer’s & Dementia aduce în atenţie un mecanism biologic care explică de ce persoanele cu Boala Alzheimer pot ajunge să nu-mai recunoască membrii familiei, informează Digi24.
Cercetători de la University of Virginia (SUA) au observat, în experimente pe şoareci, că în creierul animalelor afectate de Alzheimer se degradează structuri speciale, numite reţele perineuronale, într-o zonă specifică a hipocampului, regăsită sub denumirea CA2. Aceste reţele stabilizau legăturile neuronale responsabile de recunoaşterea socială (adică abilitatea de a identifica chipuri, voci şi relaţii apropiate).
Datele obţinute şi implicaţii
La şoarecii dintr-un model utilizat pentru Alzheimer (5XFAD), cercetătorii au constatat că în jurul vârstei de şase luni reţelele perineuronale din zona CA2 se erodau, iar animalele îşi pierdeau capacitatea de a recunoaşte alţi şoareci deja cunoscuţi. În paralel, alte tipuri de memorie, de exemplu recunoaşterea obiectelor, rămâneau relativ neafectate. Pentru a verifica că problema este cauzată direct de distrugerea acestor structuri şi nu doar o consecinţă generală a bolii, cercetătorii au distrus selectiv aceste reţele perineuronale la şoareci sănătoşi – rezultatul a fost similar: aceştia nu au mai recunoscut alţi indivizi, deşi nu prezentau semne de Alzheimer. Ulterior, când reţelele s-au refăcut natural după circa două săptămâni, memoria socială a revenit.
Mai mult, şoarecii cu Alzheimer trataţi cu inhibitorul larg al metaloproteinazelor (enzime care degradau reţelele), numit GM6001, pe durata unei luni, au păstrat reţelele perineuronale intacte şi nu au pierdut memoria socială, spre deosebire de grupul netratat.
Ce declanşează degradarea?
Analizele genetice au indicat că în creierul afectat de Alzheimer, metaloproteinazele matriciale (MMP), descrise de cercetători drept „foarfece moleculare”, sunt hiperactive şi distrug reţelele perineuronale mai rapid decât acestea pot fi regenerate. De-a lungul timpului, la om, degradarea acestor structuri ar putea fi utilizată ca indicator precoce (biomarker) pentru diagnosticarea sau monitorizarea eficienţei tratamentelor.
Perspective noi pentru boala Alzheimer
Regiunea CA2 este relativ mai puţin afectată de plăcile beta-amiloid, acele depozite proteice anormale clasice în Alzheimer, concentrate în alte părţi ale hipocampului şi creierului – ceea ce sugerează că deteriorarea reţelelor perineuronale apare printr-un mecanism separat de acumularea de amiloid. Studiul oferă astfel o perspectivă nouă asupra simptomelor cognitive asociate bolii, în special pierderea memoriei sociale, care rupe legăturile emoţionale dintre pacient şi familie.
Cercetătorii susţin că pierderea capacităţii de recunoaştere a persoanelor apropiate în boala Alzheimer nu este un proces „misterios”, ci rezultatul unor mecanisme biologice clare – activarea excesivă a metaloproteinazelor, distrugerea reţelelor perineuronale din regiunea CA2 şi perturbarea circuitelor neuronale implicate în memoria socială.
În viitor, dacă se vor dezvolta metode imagistice care să permită vizualizarea acestor reţele în creierul uman, degradarea lor ar putea deveni un biomarker pentru diagnostic precoce sau evaluarea tratamentelor.
