Victimele faptelor de violență domestică vor putea obține un ordin de protecție pe loc, de la polițist

servicii sociale violenta domestica

„Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiști care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică”, se specifică în proiectul aprobat în Senat luna trecută care modifică și completează Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

În prezent, victimele violenței în familie pot obține un ordin de protecție de la instanța de judecată după maximum 72 de ore de la înaintarea cererii.

Pentru verificarea sesizărilor și în scopul obținerii de probe privind violența domestică, polițiștii au dreptul de a pătrunde în domiciliul/reședința/sediul oricărei persoane fizice sau juridice, fără acordul acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violență domestică au loc sau au avut loc în spațiile respective. Polițiștii pot folosi forța și mijloacele din dotare în acest scop. Acțiunile polițiștilor pot fi înregistrate cu mijloace audio-video sau foto, ca probe.

Alte schimbări vizate de prezentul proiect normativ sunt:

  • Definirea/redefinirea/completarea conceptelor de „violență domestică”, „violență împotriva femeilor”, „victimă”;
  • Reglementarea existenței unui sistem electronic de supraveghere care să permită verificarea și monitorizarea agresorului în cazul ordinului de protecție provizoriu și al ordinului de protecție;
  • Reglementarea obligației autorităților locale de a menține baze de date cu informații despre servicii, centre sau alte forme de sprijin pentru victimele violenței domestice;
  • Reglementarea și extinderea sferei serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice și ale violenței împotriva femeilor: linii telefonice de urgență, centre pentru victimele violenței sexuale, locuințe protejate pentru victimele violenței domestice;
  • Ministerul Educației Naționale are obligația de a promova la nivelul curriculumului implementat la clasă activități de învățare referitoare la: egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, rolurile de gen, respectul reciproc, rezolvarea non-violentelor a conflictelor în relațiile interpersonale, violență de gen și dreptul la integritate personală, adaptate vârstei și înțelegerii elevilor. Instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale pot desfășura activități extracurriculare pe aceste teme în învățământul preuniversitar;
  • Etc.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de Camera Deputaților și aprobat de șeful statului prin decret, urmând apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts