Telefonul Vârstnicului: peste 5000 de apelanți unici și 25.000 de apeluri. Ce-și doresc oamenii de la acest serviciu

telefonul varstnicului

Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită și confidenţială dedicată persoanelor de peste 65 de ani a înregistrat 25.000 de apeluri și peste 5.000 de apelanți unici, de la lansare, în 2015, până în prezent.

Dintre cele peste 5.000 de persoane care au sunat la Telefonul Vârstnicului, cei mai mulți sunt din București (45%), 27% din mediul rural sau orașe mici, iar 26% din orașe mari. Situația locativă arată că aproape 50% dintre beneficiarii acestui serviciu locuiesc singuri, iar cei mai mulți au vârste între 70 și 80 de ani (27%). Dintre seniorii care au apelat până acum Telefonul Vârstnicului, 47% au solicitat informații utile, 21% au fost interesați de servicii de îngrijire la domiciliu, iar 15% au avut nevoie de sprijin emoțional și socializare. Factorii principali care limitează accesul persoanelor vârstnice la informație sunt izolarea și discriminarea socială, migrația accentuată a familiilor tinere și dificultățile de adaptare la mijloacele moderne de comunicare. În prezent, aproape 470 de persoane folosesc în mod constant serviciul de reapelare Telefonul Vârstnicului din nevoia de a avea un partener de discuție.

De la înfințarea liniei telefonice până acum, persoanele în vârstă din România au beneficiat de 5.500 de ore de sprijin, informare și consiliere socială. Operatorii specializați în asistență socială ai Fundației Principesa Margareta le oferă sfaturi practice, suport de socializare și îndrumare către instituții din comunitatea lor abilitate să le rezolve problemele.

România se află pe locul al doilea în statisticile europene privind ritmul accelerat al îmbatrânirii populației, persoanele vârstnice reprezentând 17% din populația totală. Pe lângă neajunsurile financiare și problemele medicale, această categorie se confruntă cu două mari provocări: accesul limitat la informație și singurătatea. Studiile realizate de Fundația Principesa Margareta a României arată că aproximativ 1,5 milioane de vârstnici din România sunt afectați de singurătate. Numărul femeilor afectate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, iar persoanele vârstnice din mediul urban sunt cele care resimt cel mai mult singurătatea. Odată cu înființarea liniei telefonice, vârstnicii din România beneficiază de sprijin emoțional, informare, sfaturi practice și consiliere socială.

Telefonul Vârstnicului (0800 460 001) poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta, între 08:00 și 16:00. Linia poate fi accesată şi pentru semnalarea abuzurilor sau a situaţiilor dificile în care se află persoanele în vârstă. Serviciul a fost desemnat cel mai bun proiect de Servicii de Asistență Socială din România și a obținut Premiul pentru Originalitate, la Gala Societății Civile.

Serviciul telefonic este un proiect al Fundației Principesa Margareta a României sprijinit de Fundația Vodafone România prin programul “Connecting for Good” cu o finanțare de peste 100.000 de euro.

***

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai. De-a lungul celor 28 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Principesa Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.telefonulvarstnicului.ro, telefonulvarstnicului@principesa.ro, www.facebook.com/TelefonulVarstnicului.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/Fundațiavodafone.

1 comment
  1. Sa va povestesc despre voluntariatul in Romania , la un call center ( Telefonul varstnicului). Am fost acum 2luni, intr-o miercuri, intre 15-17, si aveam repartizate 4 pers cu care trebuia sa vorbesc.
    Am ajuns mai devreme cu 15 min ca asa e politicos, sa vad care e calculatorul, sa primesc ultimele sfaturi. Am ” primit ” 1 scaun la 1 laptop de pe care se suna varstnicul, prin sistemul de casti….numai ca nu avea mouse, si unele taste de la laptop nu mergeau, drept care era o alta tastaura d’aia veche de calculator ( cu o distributie diferita a literelor); de pe tastatura aia scriam la sf conversatiei un gen de ” rezumat al discutiei”….de ce oare, daca cica convorbirile sunt inregistrate, nu stiu. Lipsa mouse-ului m-a deraiat psihic, pentru ca eu numai asa lucrez. Am propus sa-mi aduc data viitoare un mouse….nu se poate ca nu are unde fi ” bagat”….am zis ” aduc un hub usb”….iar : nu se poate. Vad o “gaura/ sau cum drak ii zice unde nu era nimic….zic : uite , aici!….neeee, nu se poate!
    Ok, docila ca niciodata ma chinui….incep cu primul nume : search pe laptop, ctrl+C apoi CTRL+V al nr de tefefon pe tastaura aia veche ( cu litere aproape sterse)…apel . Pana sa intru in direct intreb cele 2 fetiscane din birou ( ahhhh, 3 calc in aceeasi camera, unde fiecare URLA la modul efectiv, functie de caliatatea auditva a apelatului- toti este 85 ani!!
    …intreb deci daca in ” colectiv” se stie de ” gluma”, daca se poate zambi, ca toti erau incruntati de parca dadusera la sapa!….ce 2 fete au zic ca Da, sigur…..zambim si incep.
    Prima d-na de pe lista nu raspunde; trec la nr 2 pe lista : 1 domn, fost prof universitar….ceva cu fiul care vroia sa-l interneze la un camin de batrani, dar nu sunt locuri; sun, raspunde si-mi zice ca nuu poate vorbi ca e in autobuz si sa revin. Sigur, zic.
    Nr 3 : d-na din Cluj de 96 ani!!!!!! Perfect lucida, imi spune ca primeste de la un ungur hrana gatita acasa de 2x/zi, dar felul 3 ( dulce) numai de 2x/sapt de la nepoata….aflu ca se simte bine, merge fara baston , asculta la radio (care, nu am retinut) slujba greco-catolica de 2x/zi, ca seara la 22 se culca si se trezeste la 8-9,somn normal. Ma intreaba daca beau cafea, zic DA….ahhhh, nu e bine! Si la cat te scoli ma intreaba? la 5 dimineata zic ( nu spun insa ca trebuie sa ma duc la servici:)))))….si ea mandra imi zice: veziiii, „ Nu mai bea cafea!”. Imi spune ca a fost asistenta medicala si ca vecinii o intreaba si acum cand o doare ceva, ca a fost 2 ani la manastire, dar cum comunistii au desfiintat biserica lor….si a fost trecuta la o scoala civila…..Eu, muta de uimire si admiratie ii spun cat o admir, ii spun ca dansa ar fi mai nimerita sa lucreze in locul meu….bla bla. Desi d-na a zis ca e romanca sigur era unguroaica sau fusese casatorita cu un ungur…..tot timpul aveam senzatia ca gandeste in cap intr-o alta limba si apoi ” traduce”. de ex cand am intrebat daca hrana vine printr-o fundatie , mi-a raspuns ca vine ungurul ala cu mancare in casolete.
    Intre timp primele dudui pleaca si vin alte 2 : una tanara si infatuata, una cam de vartsta mea si obosita rau…io : stilul meu : new age, pulover verde cu albatru, pantaloni genul militar- camuflaj, cele 2 pandantive peruane ( platic pe snur, unu galben, unu albastru….semnificatia lor am uitat-o oricum; ceva zodiac, abundenta,.nu conteaza:)…mi le-am luat de ziua mea de pe o insula de pe Titicaca si nu ma despart de ele.Important pentru mine ca stiu ca sunt din Peru si ca am ajuns acolo (un pariu castigat in viata asta!)
    Probabil ca intre timp am vorbit mai tare, avand senzatia ca d-na de 96 ani nu ma aude….si sunt ” pusa la punct” de mimoza plina de aere pe care o miros din prima ca-i ceva studenta de psihologie (max anul 2) ca vb prea tare. Ok, inchei discutia si imi cer scuze la mimoza ( ca asa m-a invatat pe mine bunica , ca nu costa nimic sa dai buna ziua, sau sa-ti ceri iertare, chit ca n-ai gresit….o stii p’aia cu ” capul plecat…”, deci sabia tipei imi lasa capul pe umeri.
    Urmatorul apel : o doamna care pregatea pachete pentru parastas de 6-9 sapt/ nu stiu…ca a auzit ca o sa viscol si cum ajunge ea sambata la ora 8 la biserica; copiii au servici ( sambata????….dar normal ca nu zic nimic), dar sugerez sa mai sune la preot, ca sigur nu e musai sa fie exact la 8, ca preotul o sa intelega, ca azi e miercuri si pana sambata mai este, ca sunt SIGURA (asta a deranjat-o la maxim pe psihologa de servici care-mi face semn sa opresc 1 minut convorbirea si-mi spune sa nu fac PROMISIUNI SI SA NU SPUN NICIODATA SIGUR! Intepenesc, dar revin la doamna care plangea si-mi povestea de suferinta sotului…eu ii spun ca trebuie sa lupte pentru a face ce are de facut : pachete, sortat hainele de dat pomana….si in timpul asta Cerul se pravalea peste mine!
    Inchei conversatia si cum mimoza nu vb la telefon ma duc la ea….sigur trecuse macar de lectia cu ” limbajul trupului” si iau direct : stiu ca psihologii nu ofera solutii, dar din discutia cu pacientul acesta este incurajat, sustinut moral, mai ales daca e depresiv. Tipa inlemeste: de unde stiti ca sunt psiholog ca nu m-am prezentat decat cu numele ( oricum nici nu ii retinusem numele!) . Din peste 30 de ani de munca cu omul, domnisoara! Uita-ti cum sta treaba: voluntariatul asta e altceva decat ma asteptam eu, dar pentru mine e o provocare si va respect regulile, ca doar e casa dvs nu a mea…dar cand o vaduva isi face probleme ca sambata o sa fie viscol, eu ce trebuia sa zic? …..poate la noapte o sa fie cutremur si ne sterge Dumnezeu pe toti de pe harta? Nu trebuia sa o incurajez? Si rasspunsul halucinat este : NU! Noi doar socializam! Intrebam cum e vremea, ce a gatit ( o auzisem cum il intreba pe unu de-al ei daca a taiat oaia si cum a iesit pastrama….iar ala a zis ceva ca vrea sa treaca la adventisti….si ea intreba daca au biserica in sat). Atunci, zic , hai sa SOCIALIZEZ si cu dvs : adeventistii nu au biserica , se aduna intr-o casa a lor, vine un ” frate” ca ei nu au preot, nu fac slujbe sau pomeni, nu aprind lumanari…..Momentul a facut toti baniiiii:)))))))…Tipa nu se lasa : de unde stiti? …Zic: daca ar fi sa ma dau mare, v-as spune ca ca citit ” Istoria religiilor”…dar cum am sub 1,60 metri…in satul unde lucrez, va repet de 30 de ani, sunt adventisti. pocati…..cu care vorbesc si care imi povestesc, iar eu bag la cap si apoi cand am probleme cu familii d-ale lor care nu vor sa se vaccineze sau sa vina la dispensar ma duc la casa unde se tin ” adunarile”/ la ei nu se zice slujba….si vorbesc cu ” fratele” cel mai mare in grad si-mi rezolv problemele.Eu zic ca atata timp cat fac totul pentru binele copilului….procedez CORECT.
    Tipa tace si eu ma intorc la ultimii 2 de apelat : o d-na de 86 de ani fosta muzeolog, vaduva dupa 55 de ani de casnicie care vroia sa cunoasca persoane de varsta ei….ca stia ea de un club in sect 6 dar acolo erau prea tineri; o d-na erudita care isi regreta sotul si care era ” in cautarea timpului pierdut”…..sugerez sa calatoreasca. O intreb daca a vazut Parisul? zice ca nu…ca a citit despre Paris. OK! Sunt agentii de turism cu program de seniori care ofera preturi avantajoase, conditii bune de transport catre multe destinatii….d-na sare la faptul ca nepotul cel mai mic de cls a Xa i-a luat o tableta, dar nu stie sa lucreze cu ea; ii spun sa-i spuna nepotului sa-i scrie pe hartie exact ce sa faca si sigur se va descurca.( IAR AM ZIS SIGUR!:)))))- cuvant interzis de psiholoaga…..baiiii, asta ma face de platesc 1 sedinta la cel mai tare psiholog din Bucuresti numai sa aflu CU CE DRAK GRESESC DACA ZIC SIGUR! si daca e asa scriu la Academia Romana sa stergem cuvantul din DEX/sa-l interzicem prin lege, zic!
    Mi se explica lamodul doct-infatuat ca am o ” obsesie” cu calatoritul…recunosc cu gura pana la urchi si intreb : cum vreti sa cunoasca d-na pe cineva daca sta in casa????:)))))/ Replica e prompta : NOI NU OFERIM CONSILIERE PSIHOLOGICA, ci doar SOCIALIZARE! ( daca d-nei nu-i place cu ce agentie pleaca si face o ” reclamatie” care implica Fundatia Regala?…..Cred ca MAJESTATEA SA, REGELE MIHAI S-A RASUCIT IN PAMNAT! El care a invatat la o scoal cu elevi tarani, care avea un bun simt dat de ADN imi inchipui, care avea un discurs care-ti ridica parul de pe trup…..cum drak sa reclami fundatia? Ma reclami eventual pe mine ca ti-am zis sa vezi Parisul.Mi se atrage atentia ca este trecut de ora 17 ( eu intre 15-17)….ok, zic, vine altcineva?…nu, dar timpul dvs….Aici mi-a sarit mustarul! Ce treaba aveti dvs cu timpul meu….fac ce vreau cu el. E interzis sa stau peste ora 17, ca il mai am pe domul care urca in autobuz si a zis sa revin….Nuuuu, dar se face tarziu….Dra, inchidem, spuneti si eu plec, dar nu va ingrijorati de timpul meu ca e doar al meu si eu trebuie sa vorbesc cu 4 persoane…recunosc, pentru prima zi, fara laptopul cu care sunt obisnuita, m-am mosmondit, dar eu cand zic ca fac ceva il duc pana la capat. Tipa cred ca a crezut ca o bat! :)…..si nici nu era departe de a avea dreptate:)
    Sun la d-nul profesorsi imi cer scuze ca am intarziat peste ora programata ( cu vreo 20 de minute).D-nul se bucura de telefon, chiar se pregatea sa sune el, ca nu a fost sunat, ca fosta domnisoara cu care a vorbit l-a facut sa planga chiar cand a “renuntat” la el…aveam sa aflu curand si motivul…Il intreb cum e vremea ( ca doar ma trainuise tampita aia mica, nu stiam cum sa intre si de pastrama de oaie. Baiiii, rad singura: ori am luat-o cu capul ori…
    Brusc d-nul ma intreaba daca fumez , recunosc ca am acest viciu…f satsfacut ca a realizat dupa timbrul vocii….primesc sfatul sa ma las de fumat ( ca fiul lui….o poveste cu o boala de plamani…il aprob total, promit sa ma las de fumat ( la cafea renuntasem deja la sfatul d-nei de la Cluj), ce mai conta , oricum imi ardea buza dupa o tigare demultttt:). Brusc d-nul ma intreaba ce varsta am : 40 zic! ( si aici am avut o discutie cu psiholoaga ca nu-i nevoie sa mint ; i-am explicat ca in mintea mea e ca un varstinic vrea sa vb cu cine mai tanar, mai dinamic,mai pozitiv……neee, si aici se pare ca am dat-o bara….am ramas ca mincinoasa si bine am facut .D-nul prof spune : stiti care e superlativul la „adanc”?….ma blochez, recunosc, el zice : stiti gradele de comparatie. Ma ia gura pe dinainte : ma gandeam sa nu fac vreo confuzie cu hiperbola, d-nule profesor! D-nul e incantat la maxim de ” inteligentzia ” mea si –mi spune un banc cu aluzie sexuala.Rad ( n-am aflat daca si asta e gresit, dar sigur n-am ras cu elegantza profesionala, probabil!)….si d-nul ma intreaba daca sunt casatorita si daca am copii….neg/ mint vehement:primesc felicitari de la dnul profesor si invitatia sa vin la Sinaia, plateste el trenul!!!:) Undeva pe ecran scria ca apelatul sta in Baicoi…el zicea de Sinaia, iar io eram in al 9-lea cer:). Refuz cf regulamentului despre care d-nul stia ca nu avem voie sa ne vedem personal, dansul insista : in timpul dvs liber! Iar o comit : D-nule profesor, dascalii care m-au scolit pe mine mi-au spus ca numai prostii au timp liber, ceilalti citesc o carte, fac o plimbare in parc ( bine ca m-am abtinut cu ” calatoritul” ca deja ma facuse aia obsedata de calatorii:)..D-nul profita iar de mine si se ofera sa-mi citeascao poezie de Lucian Avramescu. se apropie cele 20 de minut si anunt ca mai avem 10 minute si domnul zici : ahhh, doar o poezie pe care am scris-o aseara..
    Imi predau lista cu cele 4 persoane, mimoza o lipeste pe perete, ma pune sa semnez contract de confidentialitate a datelor ( nu am dat nume, CNP, deci am respectat legea!)….intreb daca sunt CONCEDIATA SAU NU 🙂 si promit ca miercurea viitoare ma voi prezenta la post si pana atunci voi decide daca continuam sau nu colaborarea. Cica urmeaza sa semnez un “contract”…..chestie care sigur nu o voi face daca voi mai da vreodata fata cu mimoza aerata.
    NORMAL CA AM FOST „ CONCEDIATA” (telefonic) pe motive de incompatibilitate cu programul ONG-ului.
    Dr. Doina Ionescu
    Mentiune speciala : afirmatiile imi apartin in totalitate si nu implica in nici un fel revista.seniorul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts