O doamna atent imbracata, cu o palarie rosie pe cap, aranjata pana la eleganta, de parca urmeaza sa participe la o sindrofie, desi vine doar la dispensar, sau de la niște banale cumparaturi… mereu vesela, emana efectiv o stare pozitiva.
E o persoana absolut normala: are gospodarie (a renuntat la vaca, dar nu a lasat-o inima si si-a luat o capra), are pasaret, porci, ma rog tot ce da bine in ograda unui taran gospodar… dar munca-i munca si mersul pe ulita satului e altceva. E vorba de respectul fata de sine si de curaj! Intr-un sat unde femeile de varsta ei poarta basma (eu port caciuli tricotate, cu mot, cu urechi, dar n-am curaj sa pun o palarie pe cap… fiind mica de inaltime – am senzatia ca ma „ingroapa”)… intr-un sat care a pierdut aerul de idilism samanatorist din romanele lui Duiliu Zamfirescu, dar in care „replici” ca din Marin Preda auzi la tot pasul, mai ales cand vine vorba de politica.
Tineretul e ca la oras: jeansi taiati in genunchi (replica blugilor frecati cu caramida si un strop de clor pentru a obtine „prespalatii” pe vremea mea), cu smartphone-ul obligatoriu in dotare si la vedere (ca doar trebuie sa intre in categoria celor care la 80 de sec. isi verifica „instinctiv” ecranul telefonului – dependenţa de telefonul mobil a capatat si un nume „nomofobie”. Nomofobia este o tulburare răspândită la nivel mondial. În Statele Unite există deja centre de tratament, după modelul celor de dezintoxicare. Mulţi pacienţi sunt adolescenţi. Oare sperati ca in Romania e altfel?)
Si totusi… „orice invat are si dezvat” – de la bunica citire, dar nu cu forta (orice e „interzis” devine mai atractiv), ci prin constientizarea fiecarui „dependent” si, pas cu pas, intelegerea ca exista o viata reala care merita traita si privita face-to-face, nu prin sticla unui telefon.
Copil fiind, nu paduri cutreieram, ci maidane, strazi prafuite, unghere pline de mistere si comori, imaginare desigur, si aveam „aripi”. Tot de copil am asistat la „taiatul aripilor la gaini”, ca sa nu zboare peste gard, in curtea si mai apoi in oala vecinului (glumesc, vecinii isi inapoiau zburatoarele si apoi le taiau penele – si zborul). Zborul nu ti-l poate „taia” nimeni cat timp esti tanar, zborul insa iti poate fi deturnat, manipulat, impus chiar prin faptul ca vrei sa apartii unui grup cat mai trendy, cu cat mai multe like-uri si urmaritori pe Fb, Instagram…
Pana la urma tu esti cel care decide sa-si „taie aripile”. Tu decizi ce faci cu viata si drum-zborul tau! („jobul” parintelui e sa te indrume, sa te sustina, dar nu poate trai viata ta… desi multi fac greseala asta! Esec garantat.)
Viata de liceu a fost (si sunt convinsa ca este in continuare) cea mai frumoasa, tumultoasa, in care poti acumula cuvinte in vocabular, prin lecturi de toate genurile, bune, proaste (asa ai termen de comparatie), prin experiente traite pe propria piele, prin greseli pe care sigur le vei face („lovitul cu capul de pragul de sus”), dar pe care va fi musai sa inveti sa ti le asumi si sa nu le mai repeti.
Articolul integral, în Revista Seniorul
