Congresul Național de Îmbătrânire Activă, Ediția a II-a
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă va organiza în data de 3 septembrie 2024 “Congresul Național de Îmbătrânire Activă” Ediția…
100.000 de convorbiri la Telefonul Vârstnicului – un prieten de încredere pentru seniori
Telefonul Vârstnicului, linia telefonică națională gratuită dedicată seniorilor cu vârsta de peste 65 de ani, lansată de Fundația Regală Margareta…
COPE, menționat ca bună practică în cel mai recent studiu CNOPPV, „Singurătatea socială și emoțională în rândul pensionarilor și persoanelor vârstnice”
Consiliul Naţional al Organizaţiilor de Pensionari şi al Persoanelor Vârstnice (CNOPPV) a publicat recent un studiu despre situația…
Pregătirea seniorilor pentru tranzacțiile prin tehnologii mobile
Asociatia Four Change implementează de câteva luni proiectul Mobile Money, finanțat prin programul Erasmus+, alături de alți 5…
Patapievici: Să încetăm a privi bătrânețea în raport antitetic cu tinerețea și să o percepem ca pe o valoare în sine
În lumea noastră modernă, întregul discurs privind longevitatea, sănătatea și starea de bine – aspecte importante care stau…
Fundația Orange finanțează prin programul „Susține un ONG” proiectul Vârstnici mereu conectați (Digitalizare pentru bunici), al Asociației Niciodată Singur
Fundația Orange susține în acest an 13 proiecte, din 29 înscrise, câștigătoare în cadrul programului de filantropie „Susține un…
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în 2023. Populaţia vârstnică în România a depăşit cu peste 27% populaţia tânără
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în 2023, în condiţiile în care populaţia vârstnică de 65 ani şi…
Seniorii din București și alte 10 localități, invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală
Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în…
Câți seniori au apelat (la serviciul) Telefonul Vârstnicului în 2023 și care este topul nevoilor lor
În 2023, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a…
Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România. Federația SenioriNET strânge 10.000 de semnături pentru a susține în Parlament drepturile seniorilor
Federația SenioriNET a demarat, sub sloganul VREM O VIAȚĂ DEMNĂ PENTRU VÂRSTNICII NOȘTRI!, Campania de susținere a Cartei…
Răsăritul de Argint a lansat proiectul Forever Fit
Asociația Răsăritul de Argint invită seniorii cu vârsta de peste 55 de ani în programul Forever Fit, un…
Lansare proiect Erasmus+ “Culture on Prescription in Europe: Health promotion through cultural learning experiences”
Pe 9 și 10 martie 2022, a avut loc la Frankfurt intalnirea de debut și lansare a proiectului…
171 de persoane vârstnice în situații de dependență și cu risc de excluziune socială din județele Giurgiu și Buzău au beneficiat de servicii socio-medicale integrate pentru depășirea situației de vulnerabilitate și îmbunătățirea calității vieții
Asociația Four Change împreună cu partenerul Crucea Alb-Galbenă Filiala Buzău anunță finalizarea proiectului “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din…
SudActiv – Inițiative civice intergeneraționale
Asociația Pro Democrația (APD) în parteneriat cu Asociația Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC) și Asociația Mâini Întinse (AMI) implementează în perioada…
Senior Card. 9 entități participante intrate în program
Senior Card, primul serviciu social digital național de reduceri și facilități dedicate exclusiv pensionarilor, beneficiază până în prezent…
Yoga pentru seniori 2022
Yoga pentru Seniori 2022 începe pe 24 ianuarie. Timp de 3 luni de zile, participanți cu vârsta peste…
Efectele pandemiei pentru persoanele în vârstă resimțite la Telefonul Vârstnicului. Topul nevoilor în 2021
În 2021, Telefonul Vârstnicului a înregistrat 13.624 de convorbiri telefonice cu 2.296 de seniori care au beneficiat de…
Ajutor de Crăciun pentru bătrânii singuri
O treime dintre vârstnicii din România sunt afectați de saracie, conform statisticilor, iar cei mai afectați sunt vârstnicii de la sate, unde acoperirea serviciilor sociale este extrem de dificilă din cauza lipsei infrastructurii și a accesului la utilități și servicii publice.
Go Yoga 55+ a ajutat 320 de persoane cu vârsta între 55 și 76 de ani să devină mai active și să își însușească un stil de viață sănătos, îmbunătățind calitatea vieții acestora și crescând speranța de viață
În perioada iunie – noiembrie 2021, Asociația Răsăritul de Argint a demarat proiectul Go Yoga 55+. Timp de…
Senior Card. Investim tehnologie în binele oamenilor și al comunităților
Implementat de Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC), Senior Card este primul program social național digital de reduceri și facilități pentru creșterea calității vieții pensionarilor, în principal a celor cu venituri mici și medii.
Today

Reviews

Gadgets

Rumors

Gear

Centrele Generații se extind în zona Transilvaniei în anul școlar 2021-2022 susținute de Fundația Regală Margareta a României și Hochland România
10 centre sociale after-school din Transilvania oferă oportunități de voluntariat seniorilor. Seniorii vor fi implicați în dezvoltarea școlară, personală și vocațională a 350 de copii
Cluburile Generații pentru viață sănătoasă cooptează mentori și voluntari seniori pentru copii
30 de seniori, invitați ca voluntari pentru a dezvolta abilități și obiceiuri sănătoase, cât și pentru a oferi pregătire școlară și vocațională copiilor; 200 de copii beneficiari ai activităților intergeneraționale pe teme de nutriție, igienă, sport și relații, în cadrul a 5 centre sociale. Informații și înscrieri la numărul gratuit 0800.460.001 sau pe website-ul www.intergenerational.ro
Peste 66.000 de convorbiri și mai mult de 12.000 de apelanți din toată țara la linia socială Telefonul Vârstnicului în 6 ani de funcționare
Informațiile utile și serviciile de îngrijire și sprijin a seniorilor dependenți ocupă primele locuri în topul nevoilor apelanților la Telefonul Vârstnicilor. Aproape jumătate dintre vârstnicii care sună la linia telefonică locuiesc singuri, iar cei mai mulți sunt din București
SenioriNET – Federația furnizorilor de servicii pentru persoane vârstnice trage un semnal de alarmă asupra stării de sărăcie în care trăiesc seniorii din România!
Astăzi, 1 octombrie, la nivel mondial, se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ar trebui sa fie un…
Topul nevoilor vârstnicilor, soluțiile disponibile și strategia națională pentru îmbunătățirea vieții acestora dezbătute la conferința dedicată lor
Fundația Regală Margareta a României și Enayati Medical City au sărbătorit împreună Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, prin…
Specialiștii în domeniul senectuții sunt invitați să participe la conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”
Fundația Regală Margareta a României și Enayati Medical City organizează joi, 30 septembrie, cea de a V-a ediție…
Fundația M&V Schmidt a donat peste 50 de tablete cu acces la Internet mai multor școli cu predare în limba germană din Transilvania
51 de tablete performante au ajuns în cinci școli din Transilvania, printr-o donație în valoare de peste 11.000…
Soluții inovative și eficiente pentru o vârstă a treia fericită la conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”
Fundația Regală Margareta a României și Enayati Medical City organizează joi, 30 septembrie, cea de-a V-a ediție a…
Fundaţia Regală Margareta a României și Hochland România invită centrele sociale de tip școală după școală din zona Transilvaniei să aplice pentru grantul “Generații – Mentori Seniori”
Grantul “Generații – Mentori Seniori” are ca scop susținerea copiilor care frecventează centrele sociale și a seniorilor care…
Ministerul Muncii și Protecției Sociale introduce noi măsuri de protecție a persoanelor vulnerabile din centrele de servicii sociale
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care introduce noi măsuri…